UNTRR: parcarea ilegală de la Ruse discriminează transportatorii români (VIDEO)

UNTRR a realizat un reportaj video la parcarea din Ruse, acuzând autoritățile bulgare că „fac tot posibilul să țină Bulgaria în afara Schengen și încalcă flagrant principiile de bază ale UE în privința nediscriminării” șoferilor români de camioane.

 

Precizările transmise ZIUA CARGO:

România ar trebui să se decupleze de Bulgaria în procesul de aderare la spațiul Schengen!

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a realizat un reportaj la parcarea pentru camioane din Ruse, care a fost dată în funcțiune în iunie a.c. și care se află în apropierea punctului de trecere a frontierei cu România de la Giurgiu. Reportajul poate fi urmărit și pe canalul de YouTube al UNTRR.

În timp ce industria transporturilor rutiere solicită eliminarea controalelor la punctele de trecere a frontierei româno-bulgare și crearea de culoare speciale care să faciliteze trecerea autoturismelor și a camioanelor înmatriculate în România și Bulgaria, în mod paradoxal, autoritățile bulgare au sprijinit dezvoltarea unei parcări private pentru camioane, pe terenul municipalității din Ruse, care a început să opereze din luna iunie a acestui an fără niciun anunț oficial, fără informații publice și de contact pe web, email sau media. Precizăm că pentru a putea trece frontiera, transportatorii rutieri români sunt obligați să își parcheze camioanele numai în spațiile de parcare ale acestui operator privat, care aplică tarife discriminatorii și excesive pentru camioanele românești față de cele bulgare. La intrarea în parcare, fiecare camion primește un pager care vibrează și sună pentru a notifica șoferul cu 10 minute înainte să îi vină rândul la trecerea frontierei. La ieșirea din parcare, șoferii români trebuie să plătească un tarif discriminatoriu de 25 Euro față de șoferii bulgari, care plătesc un tarif de 3-4 ori mai mic, de numai 15 Leva, aproximativ 7 Euro. Menționăm că tarifele pentru parcare nu sunt corelate cu timpul petrecut în parcare sau cu serviciile primite. În Europa în parcările private se percep tarife de 25Euro pentru 12-24h staționare și diferite servicii oferite șoferilor – inclusiv o masă, în unele cazuri, inclusă în prețul parcării. Transportatorii români reclamă că la Ruse transportatorii bulgari și ucraineni trec cu prioritate, uneori și fără să intre în această parcare, iar dacă intră ultimii, ies primii înaintea celor care așteaptă și peste 24h.

Această abordare coordonată a autorităților din Bulgaria încalcă principiile și regulamentele UE care interzic taxarea diferențiată și discriminatorie a transportatorilor în funcție de naționalitate.

În lipsa oricăror măsuri, această practică se va extinde, iar autoritățile din frontiere vor crea timpi de așteptare cât mai mari pentru a justifica înființarea unor astfel de parcări și a unor astfel de practici abuzive și discriminatorii, contrare obiectivelor de creștere a fluidității circulației diverselor mijloace de transport în interiorul Comunității, stabilite prin Regulamentul European 1100/2008 care prevede eliminarea controalelor la frontierele statelor membre în domeniul transporturilor rutiere. Astfel, conform legislației europene, controalele privind greutățile și dimensiunile camioanelor nu se efectuează ca și controale la frontieră, ci numai în cadrul procedurilor obișnuite de control aplicate în mod nediscriminatoriu pe întreg teritoriul unui stat membru, iar vehiculele pot fi supuse, în ceea ce privește standardele comune privind greutatea, unor controale prin sondaj și, în ceea ce privește standardele comune privind dimensiunile, exclusiv unor controale în caz de suspiciune privind neconformitatea cu dispozițiile acestuia.

În mod regretabil acțiunile autorităților din Bulgaria sunt contrare afirmațiilor de colaborare cu autoritățile române pentru urgentarea aderării celor două țări la spațiul Schengen.

În loc să întreprindă măsuri pentru simplificarea controalelor vehiculelor comerciale la frontieră în vederea fluidizării traficului și reducerii timpilor de așteptare având ca țintă eliminarea acestor verificări înainte de aderarea la spațiul Schengen, autoritățile din Bulgaria au făcut tot posibilul ca să crească timpii de așteptare la punctul de trecere a frontierei româno-bulgare de la Giurgiu-Ruse. În anul 2022 se înregistrau frecvent situații în care șoferii români de camioane așteptau și câte trei zile pentru a trece acest punct de frontieră.

UNTRR consideră că acțiunile autorităților bulgare, prin obligativitatea utilizării acestei parcări și a taxării diferențiate, reprezintă o discriminare care nu poate exista pe teritoriul Uniunii Europene.

Dacă Bulgaria continuă aceste practici, atunci considerăm că România trebuie să se decupleze de Bulgaria în vederea aderării la spațiul Schengen, neavând nimic de pierdut în relația cu Bulgaria, unde oricum timpii de trecere ai frontierei sunt în creștere, dar România poate avea de câștigat prin eliminarea timpilor de așteptare la frontiera cu Ungaria, frontieră prin care se realizează peste 90% din transportul rutier al comerțului exterior realizat de România cu țările din UE.

UNTRR va continua să sesizeze aceste aspecte membrilor Parlamentului României, Parlamentului European, autorităților bulgare de resort și inclusiv din domeniul competiției, până la soluționarea acestei situații.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.