UPDATE! COTAR: ASF se subordonează intereselor asigurătorilor, având rol de purtător de cuvânt

UPDATE: UNSAR respinge acuzațiile COTAR

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită public Autoritații de Supraveghere Financiară (ASF) să înceteze „de urgență promovarea iresponsabilă, în spațiul public, a mesajelor de tip fake-news servite de către societațile de asigurări, mesaje pe care aceasta instituție cu peste 550 de angajați dovedește că nu le poate analiza în mod critic și imparțial”.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

„Observăm cu o continuă dezamăgire faptul că acest sector de  autoritate din cadrul ASF, care se pretinde supraveghetorul pieței de asigurări, în loc să semnaleze faptul că profiturile raportate de asigurători au crescut cu 200% în ultimele 12 luni, ca urmare a majorarii tarifelor RCA și a neplății daunelor, preia retorica asigurătorilor, susținând că de vină pentru creșterea continuă și nejustificată a prețurilor ar fi unitățile reparatoare din România.

Acționând conform strategiei binecunoscute pentru întreaga țară, adică anul și falimentul câte unui asigurator, ASF ignoră concluziile exprimate în Raportul privind stabilitatea pieţelor financiare nebancare realizat de către organismul intenațional numit Autoritatea Europenă de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) și care indică o cu totul altă realitate.

Pentru o corectă informare a publicului, vom transmite următoarele informații legate de piața de asigurări din România, cuprinse în acest raport:

  1. Cheltuielile administrative ale societăților de asigurări din România sunt cele mai ridicate din UE. În România, din 100 de lei colectaţi din RCA de la şoferii români, 56 de lei reprezintă cheltuielile administrative ale asigurătorilor, care se declară veşnic în pierdere şi achită un impozit nejustificat de mic sau nu achită impozit deloc: «Comparaţia între state, realizată pe baza datelor publicate de EIOPA (European Insurance Overview, 2021), arată că în România a fost înregistrată cea mai mare valoare mediană a ratei cheltuielilor societăţilor de asigurare, de 56% (în anul 2020)».

La polul opus, există ţări în UE unde rata cheltuielilor administrative ale societăților de asigurări este de patru ori mai mică, aşa cum este cazul Luxemburgului, cu o mediană a ratei cheltuielilor de doar 14%.

  1. Companiile de asigurări din România achită cel mai mic cost al despăgubirilor din Uniunea Europeană, raportat la valoarea primelor încasate din RCA, respectiv doar 37%. În acest procent intră orice formă de despăgabuire, cum ar fi vatămări corporale, bunuri non-auto, daune externe, navale, etc.

Practic, din fiecare 100 de lei încasaţi din RCA-ul plătit de şoferul român, DOAR 37 de lei reprezintă cheltuielile cu plata despăgubirilor companiilor de asigurări: «Conform raportului European Insurance Overview – 2021 publicat de EIOPA (octombrie 2021), România a înregistrat în anul 2020 cea mai mică valoare mediană a ratei daunei, calculată ca raportul dintre daunele plătite şi primele câştigate, aferentă activităţii de asigurări generale, comparativ cu celelalte state europene

În mod firesc, în ţările care înregistrează cel mai scăzut nivel al corupţiei şi cu instituții funcționale, nu sunt posibile dezechilibrele care există în România, în aceste state companiile de asigurări înregistrând valori duble ale costului despăgubirilor raportat la preţul RCA. Un astfel de exemplu este Islanda unde, potrivit Raportului EIOPA, cheltuielile cu despăgubirile reprezintă 76 de lei din 100 de lei încasaţi din RCA: «La polul opus, în Islanda (76%), Franţa (70%), Olanda (62%) şi Norvegia (61%), s-au înregistrat cele mai mari valori mediane ale ratei daunei.» Cifrele analizate în cadrul acestui raport sunt aferente anului 2020, adica înainte de majorarea cu 250% a tarifelor RCA care există astăzi. 

«Am crezut că domnul Cristian Roșu, numit de Parlament la conducerea acestui sector de activitate din cadrul ASF, este capabil să se schimbe și să urmărească în mod real stabilitatea pieței, prin stoparea comportamentul ilicit al companiilor de asigurări din România. Din păcate, această instituție se încapățânează să ne demonstreze că, cel puțin deocamdată, ramâne purtatorul de cuvant al asigurătorilor și cel mai energic susținător al intereselor acestora. Amenzile aplicate de ASF sunt doar parte a unui spectacol regizat de vicepreședintele Autorității, menit să inducă în eroare cetățenii, pentru a lăsa impresia că-și îndeplinește atribuțiile. În realitate, amenzile aplicate asigurătorilor sunt insignifiante în raport cu sumele de bani colectate de aceștia din vânzarea de polițe RCA, pe care toți românii sunt obligați prin lege să le plătească. Spre exemplu, ultima amendă de 422.600 lei, aplicată societății Euroins, reprezintă echivalentul a 20 de minute de vânzări de RCA dintr-o singură zi! 

Având în vedere cuantumul infim al amenzii, am fi tentați să credem că ea a fost aplicată pentru o încălcare minoră a legii. Însă, conform celor indicate chiar de ASF, amenda a fost aplicată pentru cea mai gravă încălcare a legii care poate fi comisă de un asigurător, și  anume refuzul de a-și constitui și evidenția rezervele de daună, conform legii. Cu alte cuvinte, autoritatea a constatat că Euroins nu-și poate îndeplini cea mai importantă obligație care justifică existența sa – plata despăgubirilor – iar pentru această faptă a aplicat o amendă echivalentă a 20 de minute de încasări pentru acest asigurător. Este înfiorătoare lejeritatea cu care acest domn, numit de Parlamentul României vice-presedinte ASF, pentru supravegherea sectorului de asigurări din România, asistă la dezintegrarea pieței de asigurări din România!», a precizat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Aceste nereguli grave nu sunt incidente izolate, ci reprezintă o constantă în activitatea Euroins, care, potrivit susținerilor ASF, se află sub supraveghere intensă tocmai din această cauză. ASF a primit încă din vara acestui an solicitări de informații oficiale din partea COTAR, la care am fost nevoiți să facem încă două reveniri, din cauza refuzului de a furniza răspunsuri concrete și punctuale la întrebările adresate.

Acest solicitări vizau legalitatea constituirii rezervelor de daună de către Euroins pentru dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată, adică tocmai subiectul ultimului control desfășurat de ASF și în urma căruia, pe lângă amenda ridicol de mică aplicată, în sarcina asigurătorului a fost stabilită obligația de a inventaria, până la data de 31.12.2022, dosarele de daună aflate pe rolul instanțelor de judecată având ca obiect pretențiile formulate de terți împotriva asigurătorului.

În acest context, ne întrebăm dacă nu cumva aceste măsuri au fost luate de membrii consiliului ASF știind că, la un moment dat, când nu vor mai fi în funcții, activitatea desfășurată de ei va face obiectul unor cercetări foarte detaliate de către organele competente.

«În contextul audierilor realizate de procurorii DNA cu privire la persoane din cadrul sectorului de asigurări din ASF, reamintim pblicului dar și Parlamentului României în a cărui subordine teoretică se află acest domn vicepresedinte, că în piața de asigurări RCA există o nouă bombă cu ceas care deține 41% din cota de piață, campioană a reclamațiilor și a litigiilor în instanță pentru neplata despăgubirilor, adică la fel cum era City Insurance acum un an!», a mai precizat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Având în vedere că Euroins a fost sancționată cu amendă în cuantum ridicol de numai 422.600 lei pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1), alin. (2), alin. (6) și alin. (7) din Norma 38/2015 privind rezervele tehnice constituite pentru activitatea de asigurare, COTAR solicită public Sectorului de Asigurari din cadrul ASF , să comunice de la ce dată compania nu mai respectă nivelul rezervelor impus de lege și cerințele de capital SCR și MCR,fiind știut faptul că la data ultimului audit, Euroins se afla deja la pragul minim de solvabilitate de 1% – și acela atins doar printr-o interpretare și aplicare foarte «blândă» a legii. 

Această informație este de interes public, mai ales că începând cu luna octombrie 2022 vânzările Euroins deja depășesc 40% din totalul vânzărilor polițelor RCA din piață, acest lucru conducând la o expunere uriașă în conditiile în care societatea nu respectă cerințele prevăzute de lege privind coeficientul de lichiditate și nivelul rezervelor.

Toți consumatorii de asigurări trebuie să cunoască dacă Euroins este în măsură să-și îndeplinească obligațiile de despăgubire sau dacă, sub atenta supraveghere a vice-presedintelui ASF, în mai puțin de un an de la falimentul City Insurance s-a ajuns din nou la situația în care polițele emise de cel mai mare asigurător RCA din România sunt simple hârtii fără acoperire

În contextul unor probleme atât de grave existente în piața RCA, credem că resursele Sectorului de Asigurari din cadrul ASF, ar fi mai bine utilizate pentru supravegherea adecvată a asigurătorilor, care încalcă legea constant și generează zeci de mii de petiții și reclamații, în loc de a discredita activitatea industriei de reparații auto, care este guvernată de propria legislație și care, spre deosebire de piața RCA, nu generează periodic adevărate situații de criză, cu efecte negative în cascadă asupra întregii economii naționale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.