A început cârpirea asfaltului în Bucureşti

Administraţia Străzilor Bucureşti (ASB) a început astuparea gropilor apărute în asfalt în urma zăpezii. Operaţiunea se execută pe zece artere de circulaţie, cu “mixtură stocabilă rece” – singurul material utilizabil la temperaturile scăzute. Pe urmă, când va da căldura (7-10 grade), firmele de întreţinere vor interveni cu materiale durabile. Meteorologii anunţă însă încălzirea vremii, cu temperaturi de primăvară – cel puţin ziua -, iar după cum ştim, reparaţiile temporare nu se execută noaptea. Însă ASB, aflată în subordinea Primăriei Capitalei, preferă două cheltuieli.

Astăzi au început lucrările pe străzile Maltopol, Baldovin Pârcalabu şi Drumul Taberei, pe Şoseaua Colentina, Podul Grant, Şoseaua Alexandriei şi Calea Şerban Vodă şi pe bulevardele Timişoara, Iuliu Maniu şi I. C. Brătianu.

Reprezentanţii Administraţiei Străzilor precizează că 90% dintre craterele apărute în carosabil pe aceste artere sunt situate în jurul canalelor de vizitare şi la intersecţii. Mai sunt însă ţi fisuri în asfalt şi gropi mai vechi reparate în acelaşi fel, care s-au găurit şi mai mult după cele 7 zile de iarnă din Bucureşti.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.