Amfiteatrele romane sunt cladiri concepute de antici pentru lupte cu gladiatori si animale salbatice. Desi au fost construite peste tot in anticul imperiu, putine dintre ele mai exista inca pentru a depune marturie pentru acele vremuri. Si inca si mai putine sunt intr-o stare de conservare care sa permita utilizarea lor, diferita totusi fata de scopurile initiale. Unul dintre cele mai cunoscute este Colosseum, emblema Romei, capitala Italiei moderne. Iar un altul, Arena din Verona, este astazi celebru si pentru spectacolele de opera care fac deliciul turistilor melomani.
Luptele cu gladiatori si animale salbatice, atat de apreciate de romanii de orice conditie, s-au desfasurat la inceput in asa-zisele Forumuri sau Circuri, insesi amfiteatrele fiind uneori supranumite „circuri“. Totusi, forma circurilor din urma se potrivea mai bine curselor de care, pentru care fusesera, de fapt, concepute, fiind lungi si inguste. Astfel, a fost nevoie de un alt tip de constructie, care sa poata gazdui un numar mare de spectatori in asa fel incat cu totii sa aiba vedere buna catre spatiul ocupat de catre combatanti. Ideea unei astfel de constructii a fost, dupa cum o sugereaza si numele, alipirea a doua teatre, acestea din urma avand o forma semicirculara. De fapt, conform surselor istorice existente, primul amfiteatru a fost chiar compus din doua teatre pe pivoti, astfel incat sa fie intoarse, cu tot cu spectatori si plasate fie spate in spate, formand doua teatre pentru spectacole dramatice, fie fata in fata, formand un amfiteatru pentru luptele cu gladiatori. Urmatorul amfiteatru adevarat a fost construit chiar de Iulius Cezar, in anul 46 i. H. Constructia era din lemn, material utilizat frecvent pentru teatre, dar care uneori se dovedea insuficient de rezistent pentru a suporta greutatea unui numar foarte mare de spectatori, cauzand accidente serioase. De asemenea, prezentau si pericol de incendiu.
Primul amfiteatru din piatra atestat documentar a fost cel inaltat de Statilius Taurus, in anul 30 i.H. Dar de vreme ce aceasta constructie a fost distrusa de foc, in anul 64 d.H., se presupune ca numai „carcasa“ a fost din piatra, iar scaunele si scarile din lemn.
Constructia unui amfiteatru in Roma, direct proportional cu marimea metropolei, s-a numarat printre planurile lui Augustus, dar abia in timpurile lui Vespasian si Titus proiectele lui Augustus au fost puse in aplicare prin constructia asa-numitului Amphitheatrum Flavium, cunoscut in zilele noastre mai ales sub numele de Colosseum sau Colisaeum.
Colosseum – glorie si decadenta
Aceasta constructie care ofera chiar si astazi, cand nu mai este decat o umbra palida a ceea ce a fost, o imagine clara asupra maretiei, dar si a degradarii morale a Imperiului Roman, a fost inceputa de Vespasian si terminata de Titus, care a inaugurat-o in anul 80 e.n. cu un spectacol in care peste 5.000 animale de diferite specii si marimi au fost macelarite. Reparat de Antoninus Pius, a fost lovit de traznet sub „domnia“ lui Macrinus, a fost restaurat de Elagabalus si finalizat de Alexandru Severus. Mai sufera un traznet in timpul lui Decius, dar a fost restaurat rapid si jocurile continua in Colosseum pana prin secolul al VI-lea. De atunci, este folosit uneori pe timp de razboi ca fortareata si pe timp de pace ca si cariera, palate intregi, cum ar fi Cancellaria si Palazzo Farnese, fiind construite cu piatra din acest amfiteatru. De-a lungul timpului, diversi papi au facut eforturi sa il conserve: Sixtus V a incercat sa il utilizeze ca fabrica de lana si sa converteasca arcadele in magazine, Clement XI a inclus in proiecte si arcadele inferioare si, in 1750, Benedict XIV l-a consacrat memoriei crestinilor care au fost martirizati acolo. Colosseum-ul reprezinta una dintre cele mai monumentale constructii ale imperiului, cu o capacitate, la vremea respectiva, de 87.000 spectatori. Arena putea sa ofere spatiu pentru lupte cu mai multe sute de animale in acelasi timp, ba chiar si pentru reconstituirea unor batalii navale sau crearea unor mini-paduri artificiale, cu pasaje, intrari si iesiri foarte bine organizate, canale pentru apa si mijloace pentru indepartarea cadavrelor. Descrierile de-a lungul vremii arata monumentul ca o cladire eliptica, fondata pe arcuri de boltain patru puncte, cu patru niveluri, pana la 140 si 157 picioare. Pe curbele interioare erau 60-80 randuri de scaune din marmura, acoperite cu perne, cu nu mai putin de 64 porti presarate printre ele. Spectatorii puteau fi protejati de soare sau ploaie prin intermediul unei cortine care se tragea peste amfiteatru, iar aerul era improspatat prin intermediul fantanilor si al parfumurilor aromatice. Conductele subterane ofereau rezerve inimaginabile de apa, iar arena putea convertita intr-un lac de dimensiuni impresionante, populat cu pesti de dimensiuni uriase.
Arena din Verona – de la gladiatori la opera
Cel de-al treilea amfiteatru ca marime din Italia, dupa Colosseum si cel din Capua, se afla la Verona, a fost construit in anul 30 e.n. si are o lungime de 139 m si o largime de 110 m. Poate adaposti aproximativ 25.000 spectatori, pe 44 de randuri de locuri/scaune din marmura. Jocurile cu gladiatori si animale de aici erau atat de celebre incat atrageau spectatori si din alte regiuni. Fatada care se poate observa astazi, pe doua nivele, reprezinta de fapt baza de sustinere pentru randurile de locuri, numai un fragment din perimetrul exterior original din gresie alba si roz Valpolicella, pe trei nivele, mai putand fi admirat in prezent. Foarte impresionantul interior este aproape intact si este folosit astazi pentru evenimente publice, spectacole de teatru si de opera pe timp de vara. Monumentul este unul dintre cele mai bine conservate amfiteatre de acest tip din lume. Perimetrul exterior a fost distrus in urma unui cutremur puternic din anul 1117, piatra fiind folosita la alte constructii din oras. Primele initiative de recuperare a amfiteatrului ca teatru au inceput in Renastere si mai multe reprezentatii de opera au fost montate aici pe la 1850, datorita acusticii deosebite a constructiei. In 1930, reprezentatiile de opera au fost reluate datorita zelului tenorului italian Giovanni Zenatello, fiind montata Aida, pentru celebrarea a 100 de ani de la nasterea lui Giuseppe Verdi. In public s-au aflat nu mai putin celebrii Puccini si Mascagni si, de atunci inainte, in fiecare vara, sezonul de opera veronez se desfasoara aici, cu exceptia perioadelor 1915-1918 si 1940-1945, cand Europa era rascolita de razboaiele mondiale. In prezent, sunt montate cate patru productii pe an, intre iunie si august, in fiecare an peste 500.000 spectatori delectandu-se cu opere celebre sau, uneori, cu concerte, intr-un decor de neuitat.
Raluca MIHAILESCU
