ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Avertizările meteo au fost extinse: Ploi, lapoviță, ninsori și viscol

Data:

Administraţia Naţională de Meteorologie a extins avertizările Cod Galben și Cod Portocaliu de precipitații abundente (ploi, lapoviță ninsori) și viscol.

Astfel, potrivit Codului Galben, în intervalul 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 18:00, în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa vor fi precipitaţii abundente, se vor acumula 50 – 60 de litri/mp şi izolat 70 de litri/mp.

În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova precum și în sudul și estul Transilvaniei vor fi precipitații, sub formă de ninsoare la munte, iar în restul zonelor va ploua, apoi treptat, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) vor predomina ninsorile. Cantitățile de apă vor fi de 25…35 l/mp.

 Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60…75 km/h, vor fi intervale cu viscol și vizibilitate scăzută.

Cod Portocaliu de precipitații abundente: 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 18:00

În județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța vor fi precipitații abundente, se vor acumula 50…60 l/mp și izolat 70 l/mp.

Cod Portocaliu de  viscol: 26 noiembrie, ora 02:00 – 26 noiembrie, ora 16:00

În intervalul menționat în județele Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanța, Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău va ninge și va fi viscol. Vântul va avea intensificări susținute cu rafale în general de 85…90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

În Carpații Meridionali și de Curbură vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 90…110 km/h, va ninge și va fi viscol iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

RDW privind taxarea camioanelor în Țările de Jos

Țările de Jos vor introduce, de la 1 iulie,...

Dacia Sandriders continuă ofensiva W2RC în Argentina

Dacia Sandriders pornește într-o adevărată misiune de explorare în...

Călătorie cu trenul Leon, dedicată cosmonautului Dumitru Prunariu

Din toate colțurile lumii, reuniți la bordul trenului Leon,...

Raben: Volatilitatea valutară – ce soluții există pentru operatori

Episodul volatilității valutare a fost resimțit puternic în industria...

NRF a inaugurat noul depozit din România

NRF, furnizor de piese pentru răcirea motorului și sisteme...

Termen-limită pentru depunerea situațiilor financiare pe 2025

Companiile din România mai au la dispoziție doar două...

MHS Truck & Bus are director interimar de vânzări vehicule comerciale noi

MHS Truck & Bus, distribuitorul unic al mărcilor MAN...

Ford Pro se bazează pe software și servicii

Ford Pro, liderul pieței de vehicule comerciale din Europa...