Cercetator, matematician, inginer, inventator, anatomist, pictor, sculptor, arhitect, botanist, muzician si scriitor. Sau, pur si simplu, Leonardo da Vinci. Sa incerci sa cuprinzi un astfel de talent in doar cateva pagini este absolut imposibil, asa ca ne vom concentra, pe scurt, pe unul dintre proiectele lui Leonardo – inginerul si arhitectul, un pod pe care l-a proiectat pentru Baiazid al II-lea, dar nu l-a mai realizat, si care a fost construit, la scara redusa, in cadrul unui proiect norvegian, acum cativa ani.
În 1502, Leonardo da Vinci a realizat desenul unui pod „dintr-o bucata“, de 240 m, ca parte a unui proiect de inginerie civila pentru sultanul Baiazid al II-lea, o adevarata minune a geniului ingineresc. Podul ar fi trebuit sa fie plasat la „gura“ Bosforului, peste un canal cunoscut ca Golden Horn (Cornul de Aur). Însa Baiazid nu a continuat proiectul, pentru ca a considerat o astfel de constructie imposibila. Dar, dupa ce, in 2001, a fost construit un pod mai mic, la scara, peste o autostrada norvegiana, Guvernul turc a decis, la peste 500 de ani de la prima initiativa, sa construiasca podul lui Leonardo la Cornul de Aur. Istoria moderna a acestui pod unic a inceput in 1996, cand artistul norvegian Vebjorn Sand a vazut desenul mentionat in cadrul unei expozitii si a recunoscut „gratia si elocventa matematica“ a structurii si a propus administratiei de drumuri publice norvegiene sa realizeze constructia.
Autoritatile norvegiene deja promovau o politica de „arta in locuri publice“, vizand in special estetica structurii podurilor sau parapetilor de trafic. Ulterior, in urma initiativei lui Sand, a fost creata o corporatie non-profit, in Statele Unite, care are ca misiune declarata construirea unei retele globale de poduri, lucrari publice care sa aiba la baza designul lui Leonardo, din 1502.
Lemn sau piatra?
O versiune de lemn, la scara redusa, a podului lui Leonardo, peste autostrada E-18, in apropiere de Oslo, a fost inaugurata in octombrie 2001. Conform surselor istorice citate si de corporatia americana, designul original al lui Leonardo prevedea realizarea podului din piatra. Prima analiza a fost realizata de Stein Atle Haugerud, cu compania de inginerie Dr. techn Olav Olsen AS si cu firma de arhitectura Tejle, Torp Aasen Architects.
Conform surselor citate, versiunea din lemn a fost dezvoltata in acelasi timp cu cea din piatra, Norvegia avand o lunga traditie in privinta constructiei de structuri din lemn. Însusi „parintele“ proiectului, Vebjorn Sand, a considerat geometria designului mai simplu de realizat in lemn, cu arcul podului, curbele parabolice si arcul de bolta mai vizibile atunci cand sunt realizate din acest material. Sand a proiectat structura din lemn cu ajutorul firmei Selberg Architects. În 1994, Moleven Laminated Group a construit cea mai mare structura de acoperis din lemn din lume pentru patinoarul olimpic de la Lillehammer, iar tehnologia de acolo a fost folosita si in cadrul proiectului Leonardo, pentru a crea componente structurale perfect calibrate, puternice, dar in acelasi timp usoare. Ingineria a fost asigurata de Reinhert Structural Engineers. Viziunea originala a lui Vebjorn Sand a fost constructia cate unui pod pe fiecare continent, pentru a simboliza puterea artei de a schimba ideile umanitatii, civilizatia globala si „podurile“ internationale despre care politicienii si diplomatii vorbesc atat de mult.
Astfel, multe proiecte au fost studiate de la constructia podului din Norvegia, iar aspectele anecdotice nu au lipsit. De exemplu, echipa din cadrul mai sus mentionatului Leonardo Bridge Project relateaza, pe site-ul propriu, cazul unui pod pentru renovarea unui campus din Iowa, SUA, care a fost respins de catre consiliul orasenesc din Des Moines pentru ca designul era considerat „prea modern“, desi Leonardo l-a imaginat in urma cu 500 de ani. În prezent, Leonardo Bridge Project cuprinde echipe din Texas, Forida (SUA), Franta, Turcia, China si Spania, care sustin proiecte atat structurale, cat si metaforice, la nivel mondial.
Date tehnice – Podul lui Leonardo
Localizare: peste autostrada E-18 langa Oslo, Norvegia
Tipul podului: pietonal si velo
Lungime: 109,2 m
Deschidere: 40 m
Înaltime verticala deasupra soselei: 5,70 m
Latime: 2,80 m
An inaugurare: 2001
Sistem structural: un arc vertical si doua inclinate, cu capete fixe
Materiale: 90 mc lemn prelucrat (Gl 36c), jumatate din cantitate pentru arcul principal; 120 mc lemn prelucrat laminat pentru punte.
Raluca MIHAILESCU
