Roviniete de 6 ori mai scumpe, prin PNRR

Șoferii de TIR ar putea plăti de șase ori mai mult pentru roviniete, din anul 2026, după ce modul de calcul al acestora va fi modificat, în concordanță cu reforma asumată, în PNRR, de autoritățile din România, pe principiul „poluatorul plătește”.

Dar și vehiculele de transport pasageri și van-urile vor fi taxate mai mult, chiar dacă sunt Euro 6. Noile tarife, propuse de Ministerul Transporturilor pe baza unui studiu de impact, realizat de o companie de consultanță agreată de Comisia Europeană, se află încă în analiză. Urmează ca un proiect de lege în acest sens, alături de altul privind taxarea electronică, să fie aprobate de Parlament, după ce vor trece prin Guvern, pentru a putea fi accesate fondurile europene din tranșa a treia. La baza pachetului legislativ stau Directiva UE 2019/520 – referitoare la SETRE (Serviciul European de Taxare Rutieră Electronică) și Directiva UE 2022/362 privind taxarea vehiculelor pentru utilizarea anumitor infrastructuri.

Jalon în PNRR

Decarbonizarea transportului rutier este prevăzută în Jalonul nr. 59 din PNRR, cu termen-limită 30 iunie 2023 de intrare în vigoare a noii legislații, pentru punerea în aplicare a unui alt sistem de taxare, bazat pe distanța parcursă de vehiculele grele de marfă (camioane) și a unor taxe mai mari de proprietate, în funcție de norma de poluare, inclusiv pentru autovehiculele de pasageri (autoturisme/autobuze/autocare). Operaționalizarea deplină a noului sistem de taxare are termen 30 iunie 2026. În caz contrar, România va pierde banii din PNRR.

Pentru un camion, 7.050 de euro în 2026 și 16.275 de euro în 2035

Concret, în cazul vehiculelor de transport marfă, rovinieta se va achita nu numai în funcție de perioada cât circulă acestea pe rețeaua de drumuri din România, ci și de norma de poluare. Singura „concesie” va fi că pe drumurile naționale se va plăti cu 50% mai puțin față de tariful pentru autostrăzi. Potrivit scenariului din studiul de impact, prezentat de Ministerul Transporturilor la o întâlnire cu reprezentanții confederațiilor patronale din domeniul transportului rutier, de la taxa de 1.210 euro/camion/an, în 2023, transportatorii ar urma să achite 7.050 de euro/camion pentru 100.000 kilometri parcurși anual, începând din 2026, iar, în 2035, vor plăti 16.275 de euro/camion/an, pentru aceeași distanță parcursă.

Veniturile ar urma să fie utilizate pentru a sprijini întreținerea drumurilor și pentru noi investiții în transportul sustenabil.

Majorare și în cazul Euro 6

Rovinietele pentru autoturisme, autobuze și vehicule comerciale ușoare (dube) vor fi calculate și ele pe baza clasei de poluare, nu în funcție de durata de utilizare, ca în prezent (de la o săptămână, la un an). Tarifele luate în analiză arată o creștere inclusiv pentru cele Euro 6, astfel că posesorul unui astfel de autoturism, care plătește, în prezent, 28 de euro pentru o rovinietă valabilă timp de un an, ar urma să dea cu aproape 40% în plus, adică 38 de euro, din anul 2026, și 46 de euro, în 2035. În cazul mașinilor Euro 1 și Euro 2, rovinieta va fi mai scumpă cu 30% față de cea pentru Euro 6.

În cazul mașinilor electrice, tarifele propuse ar urmă să fie cu 50% mai mici, nicidecum zero, deși ele nu poluează.

Ungaria a renegociat multe taxe din PNRR

Vinieta în Bulgaria pentru un camion de 40 de tone ar ajunge la 10.000 euro per an, pentru aceeași distanță, iar în Ungaria la 26.000 de euro, potrivit simulării pe care a prezentat-o Ministerul Transporturilor. „Dar Ungaria a respins ajutorul UE prin PNRR și a renegociat multe dintre taxele impuse sub masca ajutorului. Dacă se vor aplica astfel de taxe, toate mărfurile de import se vor scumpi de peste 20 de ori, la raft. Nici exporturi nu se vor mai putea face, pentru că prețul cu transport inclus va fi necompetitiv pe piețele externe”, atrag atenția asociațiile patronale din transporturile rutiere.

COTAR, APTE2002, APULUM: „Renegociați PNRR, sau blocăm România!”

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), APTE2002 și APULUM, cer renegocierea „de urgență” a Planului Național pentru Dezvoltare și Reziliență (PNRR), argumentând că „impunerea unor roviniete de 6 ori mai scumpe, din 2026, apoi de cel puțin 16.250 de euro per an, din 2035, ne va duce la faliment și va distruge economia României”, avertizând că la acestea „se vor adăuga și alte scumpiri, taxe și impozite”.

Reprezentanții acestor asociații patronale din transporturile rutiere reclamă că Ministerul Transporturilor i-a invitat la o „simulare de dezbatere publică post factum”: „Niciodată nu s-a mai întâmplat ca transportatorii să fie invitați pentru dezbatere publică doar ca să fie puși în fața faptului împlinit, după ce deja îi este impusă României transpunerea în legislația națională, peste trei luni, a unor modificări substanțiale în sistemul de taxare, cu stabilirea unor costuri de 15 ori mai mari, pentru a putea face transport de marfă”.

Miron Sporea, vicepreședinte APTE2002/COTAR: „Niciun transportator nu-și va permite să plătească taxele impuse prin PNRR. (…) Îi cerem ministrului Proiectelor Europene, Marcel Boloș, să renegocieze de urgență această componentă din PNRR, ca să nu îngroape România. Dacă ni se va spune că nu se mai poate, așa cum s-a întâmplat deja în cazul pensiilor speciale, nu mai avem altă alternativă decât să blocăm toate drumurile, până când se va găsi o rezolvare. (…) Unii încă nu își pot imagina ce înseamnă să nu mai existe lanțuri de aprovizionare. (…) Nu este vorba doar despre noi, transportatorii, ci de toată România”.

Vasile Ștefănescu

Vasile Ștefănescu, președintele COTAR: „Aceste taxe aberant de mari ar fi trebuit să fie pentru drumuri, deși noi oricum nu avem autostrăzi. Acum ni se spune că sunt pentru a reduce poluarea. Dacă vom plăti de 15 ori mai mult pentru că poluăm, atunci de ce va costa rovinieta pentru camioanele electrice jumătate și nu va fi zero? Noi avem acum camioane Euro 5 și Euro 4, pentru care vor fi oricum costuri mai mari. Nu înțelegem, din acest proiect de lege impus prin PNRR, decât că se dorește falimentul transportatorilor, dar nici alte camioane nu vor veni în locul nostru, din alte țări, pentru că nu-și va permite nimeni asemenea costuri”.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.