Directorul general al RATB a demisionat. Valeriu Bunea, interimar

Adrian Câmpurean, directorul general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) a demisionat încă de acum o lună, motivând bugetul mic alocat de Primăria Capitalei instituţiei pe care o conducea de mai puţin de un an, însă demisia a devenit efectivă ieri, 24 iulie. Este al treilea director general în mai puţin de 3 ani la RATB, după Adrian Criţ şi Viorel Popescu. Amintim că directorul general este numit de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care desemnează, de altfel, toţi membrii Consiliului de Administraţie al Regiei. Interimatul la conducerea RATB este asigurat de Valeriu Bunea, fost director de exploatare în cadrul Regiei.

“Principalul motiv pentru care mi-am înaintat demisia către Consiliul de Administraţie este subfinanţarea Regiei şi, în cazul acesta, eu consider că nu pot să asigur managementul, nu pot să îndeplinesc bugetul când am o alocare cu 25% mai mică decât cea pe care am solicitat-o”, a motivat Adrian Câmpurean.

El a precizat că proiecţia bugetului pe 2013 s-a aprobat în luna mai, iar demisia sa din funcţie a fost înaintată cam tot atunci.

“Eu am înaintat prima dată cererea de renunţare la mandat în urmă cu o lună şi ceva. Am fost solicitat să mai rămân şi am mai rămas o lună, iar la următorul Consiliu de Administraţie am primit acordul”, a adăugat Câmpurean.

Începând de miercuri, 24 iulie, director general interimar al RATB este Valeriu Bunea.

“Valeriu Bunea este un specialist din interiorul societăţii, un om cu foarte mare experienţă, a crescut în Regie, a mai avut o funcţie de director de exploatare”, a mai spus fostul director general al RATB.

Într-un interviu acordat revistei Ziua Cargo la începutul acestui an Adrian Câmpurean avea planuri mari pentru RATB. El intenţiona să înceapă reînnoirea parcului auto al Regiei, cu 12 din cele 70 de tramvaie „Bucur LF“ din programul multianual prevăzut pentru 2013 – 2017, cu primele 20 de troleibuze din cele 150 contractate pentru perioada 2013-2015 şi cu achiziţionarea a 50 de autobuze de capacitate mică.

La aceste investiţii se adăugau lucrările de modernizare a Depoului Titan şi a infrastructurii de tramvai pe mai multe linii. Seful RATB îşi propunea totodată, la 4 luni de la preluarea conducerii Regiei, schimbări în instituţie pe două direcţii: administrativă şi operaţională.

Adrin Câmpurean demisionat însă după 7 luni de la acest interviu.

3 directori în 3 ani

La RATB au fost directori generali în ultimii 3 ani Adrian Criţ, din iunie 2010 până în noiembrie 2011 – numit apoi director general la Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti (AMTB), unde a stat până în iunie 2012, fiind schimbat de ministrul Ovidiu Silaghi, care l-a numit şef la AMTB pe Valentin Dobre -, apoi Viorel Popescu, din noiembrie 2011 până în septembrie 2012, şi Adrian Câmpurean, din septembrie 2012 până în prezent.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.