Becali, eliberat condiționat

Gigi Becali a fost eliberat condiționat de la Penitenciarul Poarta Albă după numai 1 an și 8 luni din condamnarea finală de 3 ani și 6 luni de închisoare, pronunțată în luna iunie 2013, după contopirea celor 3 pedepse de câte 3 ani primite în dosarele „Valiza”, schimbul de terenuri cu MApN și sechestrarea de persoane. 

Tribunalul Constanța a decis astăzi, definitiv, ca el să poată trăi în libertate, după ce DNA contestase hotărârea de întrerupere a pedepsei, dată de prima instanță.

Iată cele 3 condamnări:

Becali a putut scăpa de după gratii după ce a scris 3 cărți – considerate de comisia din închisoare ca fiind lucrări științifice -, a participat la activități culturale, artistice și religioase, dar a și muncit – e drept că nu din greu, ci la Academia lui Hagi, unde a fost administrator.

El are însă interdicție timp de 5 ani să fie ales și să își exercite dreptul de alegător, iar dacă va comite vreo altă infracțiune se va întoarce după gratii.

Fost deputat PNL, Becali a fost promovat de partid pentru calitatea de membru al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, însă a demisionat din partid în 11 februarie 2013, după prima condamnare.

Potrivit liderului de atunci al PNL, Crin Antonescu, „domnul Becali a demisionat din PNL şi este deputat independent”.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.