Prima achitare pentru neîntoarcerea acasă a șoferilor români (UNTRR)

Victorie majoră în instanțele din Franța pentru transportatorii români: prima achitare obținută de avocatul partener al UNTRR, Smaranda Rugină, pentru neîntoarcerea acasă a șoferilor, sancționată de autoritățile franceze cu un an de închisoare și amendă de 30.000 euro.

Precizările UNTRR transmise ZIUA CARGO:

În 2023, autoritățile de control din Franța, au modificat legislația socială și conform articolului 1.3315-4-1 din Codul de transport francez au încadrat neîntoarcerea șoferilor acasă ca faptă penală, aplicabilă administratorului firmei, această infracțiune pedepsindu-se cu un an de închisoare și cu amendă de 30.000 de euro.

Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR: „Justiția franceză, într-o interpretare justă a legislației europene, a sancționat excesul de zel al autorităților de control din Franța.”

După modificarea legislației, inspectorii DREAL au început o campanie abuzivă de control a șoferilor angajați la firme de transport din România și din alte state est-europene.

Deși șoferul este liber să își petreacă repausul săptămânal oriunde dorește, în accepțiunea inspectorilor DREAL șoferii nu au acest drept. DREAL consideră obligatoriu ca șoferii să se întoarcă doar la sediul operațional al firmei. Astfel, în cadrul controalelor efectuate în trafic, inspectorii DREAL nu au ținut cont de notificările transmise de firme șoferilor de a se întoarce acasă la 3-4 săptămâni și nici de refuzul șoferilor de a se întoarce la sediul operațional al firmei.

În urma acestor acțiuni în 2024, firmele de transport din România au primit peste 50 de procese verbale de sancționare.

Doamna Smaranda RUGINĂ, avocatul partener UNTRR din Franța, a contestat mai multe astfel de procese-verbale, iar prin Hotărârea din 28 martie 2024, Tribunalul penal din Toulouse (Saint Gaudens) a obținut prima achitare și a dat dreptate angajatului și angajatorului.

În acest caz, controlul a fost efectuat la data de 4 aprilie 2023 de către DREAL OCCITANIE – ANTENNE DE TOULOUSE împotriva unui angajat al unei societăți de transport din Pitești, România.

Perioada verificată pe baza descărcării tahografului a fost cuprinsă între 05.03.2023 și 04.04.2023. Datele tahografului au indicat că șoferul își efectuase cel mai devreme repausul săptămânal la data de 11.03.2023 pe teritoriul Italiei.

Polițistul l-a întrebat pe conducătorul auto, fără a-i pune la dispoziție un interpret sau un avocat, când a revenit ultima dată în România, acesta răspunzând că ultima dată s-a întors în România pe 3 martie 2023. Prin urmare, la momentul controlului trecuseră mai mult de 4 săptămâni de la ultima întoarcere a șoferului în România.

Ofițerul DREAL a considerat că angajatorul a comis o infracțiune pentru simplul fapt că angajatul nu s-a întors în România (la centrul operațional al societății sau la domiciliul său).

Prin Hotărârea din 28 martie 2024, Tribunalul penal din Toulouse (Saint Gaudens) a dat dreptate angajatului și angajatorului, declarând că:

1. În momentul în care salariatul era verificat pentru fapte legate de articolul 8 §8Bis, acesta nu era interogat în calitate de suspect, ci ca simplu martor și, prin urmare, nu putea fi considerat responsabil pentru decizia sa de a nu se întoarce;

2. În timpul transportului internațional în cauză: angajatorul i-a trimis salariatului o înștiințare cu privire la dreptul său de a se întoarce, iar salariatul a răspuns în scris la acest e-mail, confirmând că nu dorește să se întoarcă în România pentru a-și efectua repausul săptămânal;

3. Societatea a fost achitată de infracțiune și garanția plătită în ziua controlului, respectiv 4.000 de euro, va fi restituită.

UNTRR rămâne ferm angajată în protejarea intereselor transportatorilor rutieri români și va continua să monitorizeze și să semnaleze orice practici nedrepte sau discriminatorii aplicate de autoritățile de control din Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.