MODIFICĂRI DE AMPLOARE LA CODUL FISCAL. Prim plan: DIURNELE

Proiectul de modificare a Codului fiscal, lansat, la începutul lunii iulie, în dezbatere pe site-ul Ministerului Finanțelor (ale cărui implicații în afacere le vom comenta în paginile următoare) a zguduit, efectiv, sectorul, printr-o prevedere care schimba nivelul de deductibilitate al diurnelor, care a lăsat loc celor mai negre scenarii. După primele consultări purtate cu mediul privat, la Guvern, au venit vești bune.

Augustin Hagiu

Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, au avut consultări, la Palatul Victoria, în 11 iulie, cu reprezentanții patronatelor, sindicatelor și ai structurilor asociative, pe tema modificărilor Codului fiscal, aflate în dezbatere publică pe site-ul MFP. Transporturile au fost reprezentate, în mod direct, la discuții, prin intermediul lui Augustin Hagiu, președinte FORT și Alin Crețu, vicepreședinte. „Am obținut exceptarea transporturilor din rândul domeniilor pentru care indemnizațiile de detașare deductibile nu trebuie să depășească 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat”, ne-a declarat, la închiderea ediției, Augustin Hagiu.

De menționat că, potrivit comunicatului Guvernului, consultările continuau, la nivel tehnic, pentru a putea fi identificate „cele mai bune soluții de consolidare a cadrului de dezvoltare a economiei românești, pentru asigurarea unui mediu concurențial adecvat și a elimina inechitățile din sistemul fiscal”.

Modificări după consultări

Potrivit variantei agreate în urma consultărilor de la Guvern, care, însă, nu fusese încă publicată pe site-ul MFP la închiderea ediției, urmau să fie exceptate dintre prestațiile suplimentare primite de salariați în baza clauzei de mobilitate (care implică limita de deductibilitate de 33% din salariul de bază) prestațiile prevăzute la articolul 76 alineatul (2), litera k), modificate față de varianta propusă inițial consultărilor publice. Adică, „indemnizația de delegare, indemnizația de detașare, inclusiv indemnizația specifică detașării transnaționale, prestațiile suplimentare primite de lucrătorii mobili prevăzuți în Hotărârea Guvernului nr. 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați potrivit legislației în materie, pe perioada desfășurării activității în altă localitate, în țară sau în străinătate, în interesul serviciului”.

Plafonul neimpozabil – 3 salarii de bază

În aceste situații, plafonul neimpozabil este stabilit astfel:

          „(i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat;

          (ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.”

Conform propunerii de modificare a Codului fiscal, plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate.

Noua abordare reduce presiunea asupra transporturilor internaționale, permițându-le operatorilor să își mențină unul dintre cele mai importante avantaje competitive, cel privind costurile generate de resursa umană.

Reacțiile patronatelor la proiectul publicat pe 4 iulie

Publicarea proiectului de modificare a Codului fiscal pe site-ul Ministerului Finanțelor a generat reacții puternice în rândul patronatelor din transporturi.

„Guvernul pregătește lovitura fatală pentru prestatorii de servicii de transport ce desfășoară activități intracomunitare și internaționale, prin modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri fiscale”, se arăta într-un comunicat FORT. „Această modificare, propusă în proiectul de Ordonanță, vine la câteva luni după ce transportatorii de mărfuri, după doi ani de așteptări și abuzuri, vedeau luminița de la capătul tunelului, odată cu apariția prevederilor Legii 72/2022 – amnistia diurnelor recalificate fiscal și modificarea regimului acestora.”

De asemenea, UNTRR arăta că modificarea unei legi recent adoptate creează instabilitate juridică și neîncredere în dialogul cu autoritățile române, într-un moment în care industria transporturilor rutiere este grav afectată de intrarea în vigoare a Pachetului Mobilitate 1, creșterea prețului la carburanți și lipsa forței de muncă. „Ceea ce a rezolvat Parlamentul României prin Legea 72/2022, este anulat de Guvern 3 luni mai târziu.”

COTAR, APTE 2002 și APULUM au solicitat, la rândul lor, eliminarea, de urgență, a prevederii din viitorul Cod fiscal care va introduce supraimpozitarea veniturilor transportatorilor, anunțând: „Suntem pregătiți să ieșim în stradă, în toată țara!”

„Amintim Guvernului că România este un stat democratic, iar Parlamentul este garantul democrației. Executivul nu are dreptul să modifice o lege votată de Parlamentul României, la trei luni după intrarea ei în vigoare, mai ales după ce au fost respectate toate prevederile Dialogului Social”, se arăta în comunicatul semnat de cele trei asociații.

Pericolul pare depășit. Dar…

Conform explicațiilor pe care le-am primit de la președintele FORT, Augustin Hagiu, după ce a participat la consultările privind modificarea Codului fiscal, pericolul privind diurnele pare să fi fost depășit. Dar proiectul include o serie de alte prevederi care vor influența afacerile. Vă invităm să identificăm, în paginile următoare, cu ajutorul specialiștilor în fiscalitate, punctele la care trebuie să fim atenți, cu mențiunea că la baza materialului stă varianta de modificare a Codului fiscal supusă consultărilor publice și publicată pe site-ul MFP pe 4 iunie, unde plafonul de deductibilitate a indemnizațiilor de detașare de 33% din salariul de bază amenința operatorii de transport.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.