100 de milioane de euro pentru parcări sigure pentru camioane

Comisia Europeană a lansat o cerere de propuneri pentru accesarea a 100 de milioane de euro, ca finanțare pentru parcări sigure destinate camioanelor, în întreaga Uniune Europeană.

Inițiativa a fost salutată, prin intermediul unui comunicat de presă, de către IRU și ETF (Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi), care arată că există, în prezent, un deficit semnificativ de locuri de parcare sigure, la nivel european. „Cu doar 300.000 de locuri de parcare pentru camioane disponibile în prezent în UE, există un deficit semnificativ de 100.000 de locuri pentru a satisface cererea totală. Doar 7.000, sau mai puțin de 3%, din locurile de parcare existente în UE se află în zone certificate și sigure”, se precizează în comunicatul celor două organizații.

Conform documentului citat, prioritățile de investiții includ dezvoltarea de noi spații sigure de parcare pentru vehiculele comerciale (Comi) la aproximativ fiecare 100 km de-a lungul rețelei de drumuri principale TEN-T și îmbunătățirea siguranței, securității și serviciilor în zonele de odihnă existente, în conformitate cu studiul finanțat de UE privind standardele de parcare ale UE, la care a participat IRU.

Raluca Marian, directorul IRU pentru advocacy al UE, a declarat: „Această nouă finanțare dedicată UE pentru SSTPA este o veste excelentă pentru industria transportului rutier comercial. Așteptăm cu nerăbdare o desfășurare maximă a noilor proiecte de parcare și solicităm statelor membre să colaboreze îndeaproape cu părțile interesate, pentru a aplica la cererea de propuneri a UE. Această oportunitate poate face o mare diferență pentru șoferi și operatori, în următorii ani.”

„Atât IRU, cât și ETF au încredere că această cerere de propuneri va fi urmată de apeluri anuale similare, în cadrul Facilității pentru conectarea Europei, precum și în cadrul Fondului de coeziune al UE, pentru a îndeplini angajamentul UE de peste 600 de milioane de euro în finanțare pe parcursul a trei ani, se mai arată în comunicat.

Parlamentul European a solicitat CE, în iulie, să grăbească lucrurile

Reamintim, Adriana Mureșan, fondator al asociației „Voluntari în Europa”, a prezentat, la mijlocul lunii iulie, în fața Comisiei pentru Petiții a Parlamentului European, petiția „Opriți asasinatele șoferilor în parcări!”, semnată de peste 22 de mii de persoane. Concluzia președintelui Comisiei pentru Petiții (PETI), Dolors Montserrat, a deschis, fără îndoială, drumul către acțiuni care ar putea schimba situația în Europa. Petiția a rămas deschisă, iar subiectul va fi reluat în Parlamentul European. De asemenea, i s-a solicitat Comisei Europene, reprezentată în acea întrunire de Emmanuel Cabau, administrator, să grăbească lucrurile.

Mai multe despre reacțiile oficialilor europeni cu privire la petiția „Opriți asasinatele șoferilor în parcări!” puteți citi AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.