Restituirea supraaccizei, misiune imposibilã pentru statul român

Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicitã Guvernului și Parlamentului României soluționarea situației programului de restituire a supraaccizei la motorinã pentru transportatorii rutieri, întrucât sistemul actual nu funcționeazã în mod real, ci doar simuleazã funcționarea: bugetul ”alocat” este mare, dar disponibil foarte mic! În 2015 a fost disponibil doar 2,478% din cel alocat. Cererile de restituire au fost aprobate, dar niciodatã plãtite.

Îngrijorarea maximã este legatã de abordarea falsã prezentatã cãtre publicul larg: deși pentru 2015 bugetul alocat a fost de 626,5 milioane de lei (140,8 milioane de euro), trimestrial Ministerul Finanțelor stabilește bugetul disponibil care este mult mai mic decât cel alocat.

Ministerul Finanțelor nu a onorat plãți pe cereri de restituire accizã aprobate de ARR și transmise cãtre Minister din cauza epuizãrii bugetului disponibil.

”În condițiile în care plãțile din 2015 s-au ridicat la 2,478% din total buget alocat, întrebarea fireascã este: cât este în realitate bugetul disponibil? Exact 2,478%? De ce se alocã un buget uriaș, din care nu este disponibilã nici a 40-a parte? Pentru ca Ministerul Finanțelor sã facã ”venit din accizã” la final de an exact suma alocatã pentru restituiri, dar neplatitã?”, a declarat Radu Dinescu, Secretar General UNTRR.

UNTRR a primit mai multe exemple de cereri de rambursare accizã procesate de ARR, transmise de douã ori la Ministerul Finanțelor, iar cererile nu au fost plãtite nici pânã în martie 2016, deși au fost aprobate de douã ori de ARR în al patrulea trimestru din 2015 și în primul trimestru din 2016.

Unele dintre cereri vizeazã restituirea de supraaccizã pentru primul trimestrul și al doilea trimestru din 2015 și au fost aprobate de ARR in al patrulea trimestru din 2015 și transmise cãtre Ministerul Finanțelor spre platã.

Surpriza majorã constã în faptul cã Ministerul Finanțelor a declarat epuizat bugetul pe trimestrul 4 și a returnat la ARR cererile deja în așteptarea plãților. ARR aprobã din nou în trimestrul 1 din 2016 aceste cereri și le trimite la Ministerul Finanțelor. Acum Ministerul Finanțelor are din nou bugetul disponibil epuizat!?

Deși are un buget alocat pentru returnarea de accizã de 40 de ori mai mare decât sumele plãtite, totuși Ministerul Finanțelor nu are bani disponibili! Statul pretinde cã sistemul merge, dar toatã valoarea adãugatã pentru Ministerul Finanțelor se rezumã la sumele alocate și neplãtite, precum și la rata de schimb leu/euro inventatã la un curs majorat cu 7,5% fațã de cel al BCE, asta doar din populism ca sã parã cã plãtim la motorinã o accizã de ”doar” 400 euro/1000 litri, când raportat la BCE valoarea este de 430 euro/1000 litri.

”Cred cã ar trebui ca autoritãțile sã se joace mai puțin cu formulãrile și cu operatorii economici, iar interesul ar trebui sã fie unul singur: cu cât autoritãțile sprijinã firmele din România sã devinã mai puternice, cu atât mai puternic este și Statul roman. Toatã lumea are alocat tot ce trebuie, însã de la alocare la distribuire corectã și la timp este cale lungã din pãcate. Pentru corecta informare a transportatorilor, UNTRR solicitã Guvernului și Parlamentului sã realizeze demersuri pentru publicarea bugetului disponibil în fiecare trimestru pentru efectuarea de rambursãri de Ministerul Finanțelor. În acest fel firmele de transport își vor lua deciziile corespunzãtoare referitoare la continuarea depunerii de solicitãri de rambursare a supra-accizei la motorinã sau nu”, a completat Radu Dinescu.

UNTRR semnaleazã faptul cã în anul 2015, a fost returnat cãtre transportatorii rutieri doar un procent de 2,478% din bugetul alocat schemei de restituire a accizei disponibil pentru anul în curs, ceea ce dovedește încã o datã cã aceastã facilitate este nefuncționalã și cã supraacciza la combustibili trebuia eliminatã, începând cu 1 ianuarie 2016, așa cum prevedea inițial Codul Fiscal.

Astfel, în perioada ianuarie – decembrie 2015, s-au restituit numai 15,52 milioane lei (3,43 milioane euro) cãtre transportatori, sumã aferentã pentru 615 de cereri, deși bugetul estimat pentru anul trecut a fost de 626,5 milioane lei (140,8 milioane euro) – un procent de 2,4780%!

În 2014, din bugetul estimat de 40 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 8,44 milioane euro, doar în luna decembrie au fost fãcute plãți, când au fost plãtite 7 cereri de rambursare în valoare totalã de 180.844 lei, aproximativ 40.000 euro, adicã 0,45%.

Pentru anul 2016 bugetul estimat este 643,2 milioane lei (cf. art. 2, pct.3, lit. b din HG 537/2014, mod. și completatã cu HG 906/2014). Totodatã, Ministerul Finanțelor ar trebui sã facã public bugetul disponibil în mod real pentru 2016, astfel încât sã nu mai existe douã bugete pentru restituirea supra-accizei, cel alocat și cel disponibil.

Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizație profesionalã și patronalã, neguvernamentalã, independentã, apoliticã, fondatã în 1990 pe principii democratice, care promoveazã și apãrã interesele transportatorilor rutieri pe plan intern și internațional, înregistrând de la înființare pânã în prezent peste 14.000 membri – operatori care efectueazã transporturi interne și internaționale de marfã și persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.