Şoferii de ambulanţe fac cursuri de condus defensiv

Secretarul de stat în MAI, dr. Raed Arafat, le-a ordonat subalternilor săi din Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pe care îl conduce să trimită de astăzi toţi şoferii de ambulanţe şi de la Pompieri să efectueze cursuri de condus defensiv.

Pentru început, 10 conducători auto ai unor astfel de autospeciale au început şcolirea. La centrul de pregătire a fost prezent ieri şi dr. Raed Arafat, care şi-a amintit că în urmă cu două decenii a avut el însuşi un incident:  se afla într-o autostpecială de intervenţii iar o maşină i-a tăiat calea.

raed arafat

Acum, el a simulat impactul cu un obstacol, la numai 15 km/h. „Ce simţi aici este foarte dur, chiar dacă sunt numai 15 km. Gândiţi-vă ce înseamnă să ai şi pacientul în spate. Pacientul este pe targă, dar noi insistăm în ultimul timp să fie puse centuri complete, care se pun şi peste umărul bolnavului. Anul acesta s-au făcut controale şi s-au dat amenzi şi la Ambulanţă, şi la SMURD, pentru pacienţii care nu erau asiguraţi”, a declarat Raed Arafat.

ambulanta, smurd, salvare

În România au loc anual aproape 4 milioane de intervenţii de urgenţă iar în unele cazuri ambulanţele sau maşinile de pompieri sunt implicate în accidente rutiere. În primele 10 luni din acest an au avut loc 580 de acciente rutiere în care au fost implicate echipaje medicale de urgenţă. Anul trecut au fost aproape 700 de astfel de accidente.

titi aur

Titi Aur, multiplu campion naţional de raliuri, a fost prezent la instructaj. „Cel de la volan sau cel de la ghidon trebuie să anticipeze şi să înţeleagă cam unde ar fi limita; dacă a greşit şi a trecut puţin peste limită, să fie capabil să redreseze maşina sau motocicleta. Dar cel mai important lucru este să anticipeze şi să nu ajungă la limită”, a , explicat el.

condus defensiv 2

Şoferii de la intervenţii au învăţat şi cum să controleze maşinile de intervenţie dacă intră în derapaj. Totodată, ei ştiu acum la ce să se aştepte în caz de răsturnare a maşinii şi cum să iasă singuri.  “Trebuie să îţi preiei greutatea corpului prin mijloace proprii, adică să împingi în mâini – mâna din exterior, deasupra capului, genunchiul sus, deasupra volanului, urmărind diagonala, apoi genunchiul jos. Nu e foarte greu”,  le-a explicat instructorul.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.