Marfar deraiat la intrarea în Ditrău

accident-tren-deraiere-deraiat-marfar-1-550x321CFR Marfă informează că 4 vagoane din compunerea unui  tren încărcat cu îngrăşăminte chimice au deraiat, miercuri, pe raza Sucursalei SNTFM CFR Marfa Braşov, la intrarea în staţia Ditrău.

Trenul avea în compunere 24 de vagoane şi circula pe relaţia Târgu Mureş-Constanţa.

“Menţionăm că nu sunt scurgeri de conţinut din vagoane şi nu există un impact asupra mediului. La faţa locului s-au deplasat echipe ale CFR Marfă şi AGIFER (Agenţia pentru Investigare Feroviară Română) precum şi echipe de intervenţie ale CFR SA pentru repunerea pe şine  a vagoanelor deraiate şi stabilirii motivelor care au dus la deraierea acestora”, se arată în comunicatul remis redacției.

CFR Marfă asigură că întreprinde împreună cu celelalte autorităţi feroviare toate măsurile operative pentru reluarea circulaţiei traficului de călători şi de mărfuri în condiţii de siguranţă.

Îngășămintele complexe, care nu sunt în clasă de risc pentru transport, sunt încărcate în saci de 600 kg, care sunt izolați și nu prezintă pericol de explozie.

La fața locului se află o autospecială cu apă și spumă de la Detașamentul ISU Gheorgheni, fiind așteptată sosirea comisiei de investigații de la Regionala CFR Brașov, care va stabili cauzele producerii accidentului.

Toate vagoanele vor fi verificate, iar cele deraiate urmează să fie repuse pe șine.

Circulația feroviară între Gheorgheni și Toplița este întreruptă, două trenuri fiind oprite în stațiile Lăzarea și Toplița. (M.S.)

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.