Parteneriat strategic ARTRI – ARILOG în domeniul logisticii şi transporturilor rutiere

ARTRI şi ARILOG au încheiat un parteneriat strategic privind colaborarea în domeniul logisticii şi al transporturilor rutiere. Secretarul general al ARTRI, Florinel Andrei, şi preşedintele ARILOG, Daniel Preda, au semnat astăzi, la sediul ARTRI, documentul acordului.

Cele două asociaţii din România, reprezentative pentru activităţile de transport şi logistică, vor colabora în vederea dezvoltării serviciilor oferite atât membrilor şi partenerilor, cât şi sectorului transporturilor româneşti, în ansamblul lui.

Cooperarea organizaţiilor noastre va genera proiecte pentru stimularea mediului de afaceri şi va sprijini îmbunătăţirea legislaţiei interne şi internaţionale din domeniul logisticii şi al transporturilor rutiere de mărfuri.

„Semnarea acestui acord vine în cel mai potrivit moment. Prin colaborarea cu ARILOG, promovăm un model de parteneriat strategic necesar dezvoltării durabile, pe termen mediu şi lung, a transportului, a lanţului logistic şi a activităţilor conexe, atât la nivel intern, cât şi internaţional. Ne vom concentra pe trei mari direcţii: business, legislaţie şi digitalizare”, a spus Florinel Andrei, secretarul general al ARTRI.

Daniel Preda, preşedintele ARILOG, a adăugat că: „Acest parteneriat accentuează obiectivele asociaţiei de a promova şi dezvolta bunele practici şi întăreşte aderarea la normele juridice şi etice. Colaborarea strategică cu ARTRI aduce beneficii majore membrilor pe care îi reprezentăm şi ajută la dezvoltarea sănătoasă şi sustenabilă a industriilor în care activează membrii noştri”.

ARTRI este o organizaţie profesională de interes comunitar, neguvernamentală, independentă, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial. ARTRI este, încă din 1965, Asociaţia naţională garantă pentru Convenţia TIR în România. Tot de atunci, ARTRI este membră activă a Uniunii Internaţionale a Transportatorilor Rutieri (IRU), Geneva.

ARILOG este o organizaţie voluntară, profesională şi educaţională non-profit, care îşi propune promovarea şi dezvoltarea ştiinţei şi tehnicilor de Logistică şi Supply Chain în toate companiile româneşti, indiferent de industrie, precum şi creşterea vizibilităţii acesteia în peisajul economic românesc şi internaţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.