Page 58 - Revista ZIUA Cargo august 2019
P. 58

Transportul
public pe litoral
Știți cum auziți, peste tot, de dezvoltare și optimizare și setarea de noi standarde ale calității? E frumos în prezentări și conferințe să se tot mestece aceste cuvinte, totul sună bine, ai crede că suntem pe drumul cel bun. Doar că nu trăim în realitatea sălilor de conferințe. Probleme apar după ce dai jos
costumul și badge-ul pe care
le-ai avut în timpul evenimen- tului. Atunci când îmbraci haina de tu- rist și ajungi să iei contact cu lumea reală, când vezi exact ce înseamnă piața de transport persoane. E drept, nu aveam impresia că e lapte și miere, dar te-ai aștepta ca, în 2019, pe litoral, în plin sezon, nivelul să fie altul.
Situația întâlnită a fost una pe care locuitorii din Năvodari o înfruntă în mod normal, atunci când trebuie să se deplaseze folosind una dintre liniile re- gulate, dedicate, ce leagă Năvodariul de Mamaia și Constanța. Și retur.
Linia 23
Am ajuns la mare, în Mamaia, cu mașina personală, dar, pentru depla- sările locale, am ales să apelez la transportul public local. Cazarea a fost în zona cuprinsă între stațiunea Mamaia și Năvodari, la un complex destul de cunoscut, „La Scoica Land”, iar, de acolo, am dorit să ajungem în centrul stațiunii, la Cazino Mamaia. Am întrebat la recepția complexului care sunt variantele de transport public existente, iar domnișoara de acolo ne-a spus că, la șoseaua principală (bd. Mamaia Nord), putem lua autobu- zul sau microbuzul, deși nu era niciun indicator de stație. Sau poate era bine ascuns. Autobuzul la care făcea re- cepționera referire era un „bunic al tehnologiei”, ceva de prin anii ’80, ma- xim. Pe ideea de RATĂ, dacă știți la ce mă refer.
Niște dărăpănături, pe scurt. Cel puțin, văzute din afară, aceasta este impresia. Totuși, am fost privați de o experiență live cu autobuzul, pentru că am auzit pe ceilalți oameni care aștep- tau că microbuzul este ceea ce cău- tam noi. După aproximativ 10 minute de așteptare, în zare apare un micro- buz al liniei 23, operat de către compa- nia Grup Media Sud (GMS). Lăsăm întâi să coboare două persoane, între- băm dacă ajunge la Cazinoul din Mamaia, șoferul dă din cap a „dacă acolo vreți, acolo vă las” și ne-am ur- cat, sub privirile unei doamne care ne
   ACTUALITATE
58 .................................................................................................................................................. august 2019
























































































   56   57   58   59   60