Page 50 - Revista ZIUA Cargo decembrie 2019
P. 50

2019
Ce este nou?
Într-o lume în care tehnologia avansează de la o zi la alta, în care consumatorii își cresc așteptările tot de la o zi la alta,
iar informațiile sunt disponibile aproape instantaneu, noutatea pare a nu mai avea același înțeles ca acum 30 de ani.
   Acum, dacă ai luat cea mai mi- că decizie în viața personală sau profesională și nu ai pos- tat-o în rețea, dai senzația că nu tră- iești la fel ca și ceilalți și că este ceva în neregulă cu tine. Noutatea parcă devine o normalitate, iar evenimentele importante sunt destul de greu de identificat.
Ce am observat pe parcursul anului...
Acuratețea forecast-ului a scăzut, iar noutatea ne-a surprins în activitate. Mai exact, mă refer la evoluția volu- melor tranzitate prin depozite în pri- mele 11 luni din 2019.
În ultimii ani, ne-am aliniat oare- cum la sezonalitatea generată de ano- timpuri, dar și de comportamentul ro- mânilor. Pentru că foarte mulți români au plecat să muncească prin „țări stră- ine”, am constatat că luna August crește în topul lunilor anului, foarte mulți venind să își petreacă acasă concediile. În plus față de întoarcerea acasă, am constatat că bucuria de a „face cinste” prietenilor și familiei ră- mași în țară este foarte mare, drept pentru care consumul de lichide crește exponențial, pe toate canalele de dis- tribuție. Așa ne-am adaptat calculele de resurse necesare desfășurării unei activități normale în depozite, pentru a putea livra corect și la timp produ- sele comandate. Mai mult de atât, în 2018, am luat în considerare și mitin- gul anunțat pe rețelele de socializare și am încercat să estimăm impactul în volume, fără un istoric elocvent (nu dețineam statistici pentru astfel de evenimente). După un August „glo-
rios”, am văzut, anul trecut, un Sep- tembrie normal, cu o reducere sănă- toasă a volumelor și o concentrare pe începerea școlii.
Bazându-ne pe experiența din 2018, ne-am făcut calculele pentru un 2019 de succes și am făcut toate de- mersurile necesare pentru obținerea resurselor.
În August 2019, am văzut un com- portament similar cu 2018, chiar dacă mitingurile nou anunțate nu au avut aceeași anvergură. Furnizorii au livrat, magazinele au comandat iar noi, la rândul nostru, am pregătit și am livrat. Însă... asta nu a fost tot.
Septembrie, care până acum se concentra pe începerea școlii, parcă a fost o extensie a lui August.
Reducerea sănătoasă a fost, în realitate, foarte timidă și, dintr-o dată, necesarul de resurse a devenit o pro- blemă. Am urmărit știrile legate de a- glomerația de la punctele vamale, însă nu am văzut obișnuitele cozi... oare ro- mânii din diaspora s-au întors definitiv acasă? S-a întâmplat ceva nou, care ne poate influența activitatea în urmă- toarele luni? Cine consumă imensele cantități livrate din depozite?
Cu un Septembrie „puternic” ne-am pregătit pentru creșteri în Octombrie și Noiembrie însă... încă o noutate.
Volumele au coborât puțin; nu mult, încât să ne provoace dureri de cap, însă au coborât puțin. Ce se întâmplă? Este ceva specific în 2019, sau vom vedea
Paul Niță
același comportament și în 2020? Dar în 2021?
Încă nu deținem toate informațiile/sta- tisticile care să ne ajute în a înțelege fe- nomenul „Septembrie”, însă constatarea noastră este că topul lunilor anului, ca volume, a devenit:
1. Decembrie
2. August
3. Septembrie.
În situația în care volumele depă-
șesc forecast-ul cu 15-20%, în mod nor- mal, soluțiile se rezumă la creșterea duratei de muncă prin ore suplimentare. Limita de 32 de ore pe lună versus o durată normală de 168 de ore lucrătoare pe lună înseamnă 19%, dar la un cost de cel puțin 175% din costul normal.
Am putea spune că depășirea fore- cast-ului cu 20% aduce o creștere de cost pentru volumele excedentare de circa 75%, iar, aplicată la total volume procesate, reprezintă o creștere de 12,5% față de costul normal.
În concluzie, putem spune că orice depășire de forecast aduce o creștere de costuri, însă nu vom putea vreodată să obținem 100% acuratețe, drept urma- re mai bine bugetăm câteva procente la ore suplimentare.
Paul NIȚĂ
operations director ID Logistics pnita@id-logistics.com
GHID DE REDUCERE A COSTURILOR
  50 ............................................................................................................................................ decembrie 2019






































































   48   49   50   51   52