Page 37 - Revista Ziua Cargo februarie 2020 ZIUA Cargo
P. 37

  Și a doua zi eram la Sofia, într-o cofetărie, cu Nevena (fără alte cono- tații, jur!), discutând ce motiv pentru care m-am întors la Sofia i-aș putea invoca lui Peshev, fără să o dau de gol. Am hotărât să-i spun că, de fapt, nu am plecat, că am rămas fiind fas- cinat de Sofia și, în general, de Bulgaria etc. etc.
Minciunica a ținut...
... și, după o nouă vizită la SOMAT, Peshev a hotărât să-l invite pe acest admirator al țării lui la o cină tipic bul- gărească, spre a descoperi încă o „plăcere”. Bănuiam că la o astfel de invitație va veni cel puțin și cu „ofițerul” după el, așa cum se întâmpla, de fie- care dată, la București, în întâlnirile ofi- ciale. Dar, spre surprinderea mea, a venit singur, a fost foarte deschis și comunicativ. După două sticle de vin (excelent) și o sumedenie de chifteluțe și mititei (mai puțin excelenți...), am reușit să-l conving ca, pentru următoa- rea comandă de semiremorci, să cea- ră o ofertă și de la noi, pe lângă ce- lelalte două tradiționale. A acceptat și m-a rugat, de data asta el, să nu plec și să mai stau două zile la Sofia, pentru că are o altă idee.
M-am plimbat, deci, două zile prin Sofia comunistă (iar jur: fără Nevena!) și, în a treia zi, am fost din nou la firmă.
„Uite ce voi face, tinere”, spuse Peshev, „de data asta voi acorda o comandă de 50 de semiremorci unui furnizour nou! De fapt, ai avut dreptate acum 3 zile, doar așa pot să aflu ce au făcut cu mine ceilalți in ultimii 6-7 ani! Și, de aceea, am hotărât: voi che- ma la discuții firmele Blumhardt (**) și Schmitz. Spune-i lui Hoffmann că îl aștept!”
Plin de emoții l-am sunat pe aces- ta, care mi-a spus:
„Ar fi o mare greșeală să vin eu, pentru că tu ești acela care va fi partenerul lui de discuții, de acum încolo. Dacă mă duc eu, personal, nu vei fi niciodată luat în serios pentru un cuvânt final și mă va suna pe mine pentru fiecare șurub pe care vrea să-l cumpere mai ieftin!”
Încă o frază pe care nu am uitat-o nici atunci când eram director, și a- veam vânzătorii mei trimiși la client...
Au venit doi specialiști de la Blumhardt, unul știa tehnica și altul cât costă, iar eu am primit specificația și prețul pe telex. După o primă, dar zdravănă, lecție de tocmeală balca- nică, m-am întors cu comanda celor 50 de semiremorci (***) la Altenberge.
Botezul trecuse...
Trei luni mai târziu, semiremorcile au fost livrate la garajul din Vidin al SOMAT, vis-a-vis de Calafat, și unde o mare parte dintre angajați o „rupeau” pe oltenește. M-am dus să-i văd și să mă interesez de semiremorcile aflate deja în exploatare. Luasem hotărârea să mă împrietenesc cât se poate de bine cu mecanicii, pentru că de la ei și de la șoferi se duc spre conducere informațiile legate de calitatea semi- remorcilor. Și, cum le leagă bunul Dumnezeu, într-una din acele zile vine Peshev în inspecție la Vidin și, desigur, foarte mirat, mă întreabă ce fac acolo. I-am explicat că fac o școlarizare cu mecanicii și le dau sfaturi pentru o ex- ploatare corectă și fără probleme. Și-a scărpinat gânditor bărbia și mi-a spus:
„Asta nu a făcut încă niciun furni- zor. Știi ceva? Vino, te rog, mâine, la mine, la Sofia!”
A doua zi m-a închis acolo, într-o cameră cu multe cărți, printre care am deslușit la unele în alfabetul kirilic și cuvântul Lenin, și mi-a spus:
„Te las aici 3 ore, am niște treabă. Fă-mi, te rog, un preț pentru 300 de semiremorci identice cu cele de la Vidin, pe care să mi le livrezi franco port la Regensburg. Dar vreau să știu aprecierea ta, nu a lui Hoffmann!”
După cum se știe, telefonul mobil s-a inventat mult mai târziu, iar de pe unul fix nu se putea vorbi decât prin centrală. Așa că am rămas singur cu o îndeletnicire învățată încă de la Krauss-Maffei, la München, cum se calculează prețul la instalațiile vândute (în Romania) în funcție de cantitate,
și cu rugămintea către Cel de Sus să nu o zbârcesc ireparabil.
Această comandă de 300 de semi- remorci a adus schimbări majore în viața mea: am fost mutat cu biroul meu din Elveția la sediul firmei din Germania, garanția bancară pe care mi-o oferise Bernd Hoffmann pentru a-mi acoperi datoriile la bancă din afacerea eșuată cu containere a fost transformată în liniște financiară, și am primit alte bilete proaspete de avion către noi destinații: Varșovia, Budapesta, Praga, Moscova și Belgrad.
Dorința mea ascunsă de a putea lega ceva și la București era aberantă: în România lui Ceaușescu era interzis să se importe ceva care se fabrica și în România, or semiremorci se produceau la Mârșa și la Mediaș...
Cât timp am fost răspunzător pen- tru piața din Bulgaria, SOMAT a cum- părat peste 1.300 de semiremorci de la Schmitz. Abia la începutul anilor `90, când firma a fost preluată de către ma- rea firmă de transport Willi Betz din Germania și rebotezată ca atare, la Sofia au mai ajuns, pe lângă Schmitz, și alte mărci de semiremorci.
Dar aventura bulgară nu s-a oprit acolo. Despre continuarea ei și despre alte școli prin care am trecut și oameni interesanți întâlniți, voi povesti celor care și azi au avut răbdarea să citeas- că, în numărul viitor al revistei.
Dan SCHNICK
dan.schnick@ziuacargo.ro
   (*) O scurtă remarcă: Schmitz, în exclusivitate prin dl. Hoffmann, a vândut în total circa 8.000 de suprastructuri și semiremorci cisterne în Iran, de-a lungul anilor. Indiscutabil, era cel mai mare producător de cisterne din Europa, iar aceste comenzi au transformat firma Schmitz în concernul de azi, iar pe dl. Hoffmann în coproprietar, cu 33% din acțiuni.
(**) Blumhardt era la acea vreme cel mai mare producător german de semiremorci cu prelată. A dat faliment și a dispărut de pe piață la sfârșitul anilor `80, precum câțiva ani mai târziu Kässbohrer, preluată, apoi, în mare parte, de concernul turc TIRSAN.
(***) Pentru cei curioși: specificația de atunci de „ultimă oră”: osii 2×10 tone cu puncte de gresare, anvelope jumelate 12.00R20 cu cameră, suspensie pe arcuri, cea pneumatică nu se inventase încă), prelată dintr-o singură bucată, nerabatabilă, obloane de tablă cu înălțime de 800 mm, lungimea netă de încărcare de 12.350 mm.
februarie 2020 .............................................................................................................................................. 37
 POVESTEA MEA








































































   35   36   37   38   39