Page 60 - Revista ZIUA CARGO
P. 60

                             DUCODAN Specialist
pe convenție
Costuri ținute sub control, o organizare precisă și multă seriozitate – Ducodan a ajuns una dintre companiile mari din România, specializându-se pe transportul de convenție.
  Firma a apărut în 1993 și, inițial, a realizat transport de mărfuri. Însă, o dată cu apariția și dez- voltarea companiilor multinaționale, a crescut nevoia de transport pentru an- gajați.
„Ne-am apucat de transport că- lători, datorită unei conjuncturi favo- rabile – în anii 1997-1998, au apărut companiile multinaționale și am înce- put să lucrăm pentru ei. Inițial, cu un singur microbuz și, apoi, în decurs de câteva luni, am achiziționat și alte microbuze. Însă aceste companii aveau nevoie de flote mari de auto- buze. Astfel, noi am rămas cu părticica noastră, iar mare parte din transport
a fost preluat de alte firme. Însă, în timp, am crescut...”, a povestit Dan Lazăr, director general Ducodan.
Astăzi, primul client (companie americană) lucrează cu două firme pe zona de transport angajați, iar Ducodan este cea mai mare dintre acestea.
Compania timișoreană de trans- port are, la acest moment, în portofo- liu, peste 20 de firme multinaționale cu care colaborează.
Ducodan a decis o dublă specia- lizare, atât din punct de vedere al seg- mentului accesat – transport angajați, cât și al regiunii deservite.
„Ne-am dezvoltat doar în județul Timiș și nu am avut gânduri de expan-
siune. Concurența este foarte mare și în alte părți ale țării și toți mâncăm o pâine albă. Nu am dorit să ne băgăm peste alții, chiar dacă am avut cereri de la clienți, care și-au deschis fabrici și în alte zone ale țării. În plus, activi- tatea de transport este greu de ges- tionat de la distanță”, a precizat Dan Lazăr.
Ecuația câștigătoare
Transportul de convenția a cunos- cut o puternică dezvoltare în vestul țării, însă și concurența este una puter- nică. Astfel, „ecuația” pe care trebuie să o respecte transportatorii este una
PIAȚĂ ȘI COMPANII
 60 .................................................................................................................................................. martie 2020




















































































   58   59   60   61   62