Page 31 - Revista Ziua CARGO
P. 31

    Zsolt Gogucz, managing director Kefren Expres:
„La momentul de față, majoritatea suntem resemnați și peste 70% din piață
a dispărut. Nu știi de ce să muncești, astăzi, în condițiile în care mâine apare o nouă regulă, care te dă peste cap. Iar România s-a remarcat prin numărul mare al amenzilor acordate.”
Astăzi, majoritatea afacerilor se concentrează pe limitarea pierderilor, iar întârzierile la plată devin un subiect extrem de sensibil.
„Un business corect construit în- seamnă reguli, standardizare și men- ținerea unei anumite ștachete. Apli- când aceste principii, Kefren Expres se află într-o situație foarte bună, în ciuda dificultăților create de pandemie – cu resurse financiare solide, fără credite și cu puțini angajați. Astfel, ne permitem luxul să nu lucrăm cu clienții care nu plătesc la timp. Problema este că 99% din piață acceptă întârzierile, iar acum întârzierile vor crește și mai mult”, a comentat Zsolt Gogucz.
Dar cum ar putea să se ferească o firmă de transport de riscul neînca- sării facturilor?
„Dacă ai parteneri care pot să îți dovedească puterea financiară, poți continua, liniștit, să lucrezi pe terme- nele de plată pe care le-ai avut și în trecut. Însă, dacă ai parteneri care nu sunt stabili financiar, poți alege o opțiu- ne de sconto (este preferabil să pierzi anumite sume, dar să beneficiezi de plata rapidă). Sigur, nu toți clienții au această opțiune”, a sugerat directorul Kefren Expres.
Soft de criză
Smart Assist 360 Software (proiect inițiat de Kefren Expres) a decis ca, în această perioadă, să înceapă co- mercializarea unei soluții dedicate transportului expres, ce are la bază o
parte din softul utilizat de către Kefren Expres.
„Când am început să învăț cum funcționează lucrurile, având în vedere că sunt leneș, m-am gândit că ideal ar fi să lucreze altcineva în locul meu și, eventual, să nu îl plătesc. De aici a plecat ideea de a realiza un soft de- dicat transportului expres. Prin rapoar- tele pe care le generează, KPI-urile oferite, modul de încărcare al mașinilor și generarea tarifelor, softul pe care l-am dezvoltat a impresionat mulți ju- cători din piață, însă nu l-am comercia- lizat, până acum, pentru că nu am vrut să fac rabat de la reguli. Practic, am dorit să mă asigur că nu vor apărea probleme”, a precizat Zsolt Gogucz.
În plus, criza actuală ar putea fi un moment potrivit pentru soft, în con- dițiile în care reducerile de costuri devin obligatorii. Mai mult decât atât, în această perioadă, cu toții am fost forțați să lucrăm mult mai mult pe cal- culator, ceea ce face oamenii mai des- chiși la utilizarea de softuri.
În mod normal, sunt două activități principale într-o companie de transport – biroul comercial și cel de coordo- nare.
„O problemă constantă este că, între comercial și coordonare, se pierd informații. Mai mult decât atât, la fir- mele de transport expres există și omul de noapte (night shift). Practic, pentru fiecare transport, lucrează trei oameni și apar foarte multe probleme pe fluxul informațional – informații in- complete, interes redus din partea
unui om sau a mai multora, telefoane date către management, uneori în timpul nopții... Noi am mers pe ideea de a avea o singură persoană implica- tă într-o operațiune, pe toată durata acesteia”, a explicat Zsolt Gogucz.
Practic, utilizarea softului creează premisele utilizării unui număr mai mic de angajați, pentru același volum de operațiuni.
„Forța de vânzare a firmei rămâne intactă și task-urile acestor angajați sunt extinse, fără, însă, a le perturba activitatea de bază. Practic, trebuie să preia activitatea de coordonare și night shift, însă softul automatizează aceste activități”, a completat Zsolt Gogucz.
Softul comunică, automat, cu cli- entul, respectând condițiile prestabilite cu acesta, în momentul introducerii comenzii în sistem.
„Clientul va putea oricând să blo- cheze aceste mesaje, sau să recon- figureze modul de trimitere a rapoar- telor direct pe aplicație, pe care o accesează pe baza unui link, pe care îl primește la lansarea cursei. Acest lucru funcționează, la noi, de ani de zile”, a declarat Zsolt Gogucz.
Clientul va primi toate informațiile necesare: când a ajuns mașina la încărcare, când a fost încărcată, când a plecat, își vede propria comandă în mod detaliat, traseul mașinii, poziție mașină, timp rămas până la livrare conform comenzii, timp real până la destinație, posibile întârzieri, întârzieri și momentul întârzierii.
Pentru dispecer, softul se configu- rează separat și pot fi generate alerte, la diferite intervale de timp, pentru a urmări evoluția transportului. În mod automat, sunt generate alerte pentru posibile întârzieri. Persoana alertată trebuie să interacționeze cu sistemul și astfel respectiva problemă poate fi verificată și de către management.
„Utilizarea softului asigură o eficiență operațională crescută și, astfel, o profitabilitate mai bună. Se creează inclusiv premisele pentru co- masarea departamentul de coordo- nare transport cu cel comercial. Cu un astfel de soft, dispecerul ar putea să lucreze cap-coadă joburile, fără a fi nevoie de un coordonator”, a spus Zsolt Gogucz.
O noutate față de alte soluții exis- tente pe piață este faptul că sistemul dezvoltat de Smart Assist 360 Soft- ware este compatibil cu aproape toți providerii de soluții GSP (integrând pe toți, simultan, în aceeași aplicație) și, de asemenea, cu telefoane smart.
Softul în versiune beta va fi dispo- nibil din luna iunie, noi module urmând să fie lansate, în viitorul apropiat.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
  „Nu putem lupta cu multinaționalele, pentru a le convinge că au nevoie de standarde, în condițiile în care acestea ne spun că au nevoie de preț.
Va trebui să lucrăm în interiorul breslei, pentru a face transportatorii să înțeleagă că regulile și standardele asigură predictibilitatea necesară unui business pe termen lung.” – Zsolt Gogucz
mai 2020 ...................................................................................................................................................... 31
 PIAȚĂ ȘI COMPANII





































































   29   30   31   32   33