Page 28 - Revista Ziua Cargo
P. 28

 cel mai apropiat echipaj RAR față de respectivul service se deplasează la fața locului și verifică încă o dată ma- șina, inclusiv din punct de vedere al conformității documentelor. Practic, verificarea seriei de șasiu, pentru a se asigura că este aceeași pe cartea de identitate a vehiculului și pe mași- nă, face parte din aceste verificări obligatorii...
„Este greu de crezut că autoritățile locale (măcar o parte dintre acestea) nu cunoșteau situația. Am contactat și angajații unuia dintre service-uri, aceș- tia au simțit imediat că lucrurile nu sunt ok și, practic, și-au pasat telefonul de la primul angajat la șeful de stație, apoi la șeful de service și apoi la pa- tron, însă nimeni nu a vrut să spună nimic, fără, însă, a nega situația”, a povestit Vlad Alexa.
De asemenea, surse din cadrul poliției ne-au confirmat faptul că, deși suntem la începutul anchetei, există suspiciuni de corupție.
Totodată, surse din cadrul ISCTR ne-au explicat că, chiar și în cazul controalelor de fond, la sediul firmelor de transport, nu este uzual să fie verificat faptul că momentul obținerii ITP coincide cu prezența camionului în țară.
Astfel, aparent, cu ajutorul unui service „prieten”, poți obține ITP și, apoi, poți spera că nimeni nu va des- coperi fapta.
Totuși, urme rămân! Și sunt aproa- pe imposibil de șters.
La mâna șoferilor
Transporturile sunt o afacere grea, domeniul fiind extrem de competitiv, iar soluțiile de reducere a costurilor nu pot fi refuzate. Poate o faptă ce, în mod evident, presupune o infracțiune să fie acceptată la categoria „soluții”? Pentru multe firme/patroni, poate că au dispă- rut deja (sau nu au existat niciodată) diferențele, uneori fine, între fapte imo- rale, contravenții și infracțiuni.
Primele sunt subiective și diferă de la om la om, a doua categorie riscă să aducă amenzi, mai mari sau mai mici, însă segmentul infracțiunilor pre- supune trecerea la un alt nivel. Aici, îți riști firma, averea și chiar libertatea. Iar dacă procentul estimat mai sus este real, numărul mare de firme care au făcut ITP fraudulos a încurajat pe tot mai mulți să intre în horă. Pe prin- cipiul – „dacă toată lumea face așa...”
Și pentru ca această capcană să fie completă este nevoie, în general, de angajați care, la un moment dat, să își dorească să facă rău firmei și/sau patronului.
Prinse în obsesia reducerii costu- rilor cu orice preț, probabil firmele de transport care au utilizat metoda ob-
ținerii ITP la distanță au uitat că relația cu conducătorii auto este, în mod tra- dițional, una extrem de perisabilă.
Șoferii sunt aproape în permanen- ță nemulțumiți, iar, la cele mai mici sincope, apar reclamațiile.
Întorcându-ne la cazul firmei din Suceava... cauza deconspirării fraudei ITP este legată, în mod paradoxal, de pandemie. Firma a redus activitatea, în perioada stării de urgență, și, la fel ca mulți transportatori, a fost nevoită să aducă vehiculele și șoferii în țară. „Rețetă” aproape sigură pentru explo- zia butoiului cu pulbere – șoferi care nu mai au de lucru și, implicit, cu ve- nituri diminuate.
„Cazul a ajuns întâmplător la noi, printr-un șofer, pe fondul unor nemul- țumiri legate de bani. O nemulțumire mare a fost legată de faptul că firma a impus șoferilor o factură de 1.800 euro de persoană, sumă aferentă unui abonament privind traficul de date (internet, localizare autovehicule...). Se pare că aparatele ar fi trebuit rese- tate, pentru a opri traficul de date. Pe lângă cei 1.800 de euro, mai era o sumă de aproximativ 2.000 de euro pe care angajatorul întârzia să o achite”, a explicat jurnalistul BZI.
Auzind asemenea plângeri, îți dai imediat seama că avem de-a face cu un patron pus pe îmbogățire pe spi- narea șoferilor.
Dar dacă, adevărul este puțin mai nuanțat?
Dacă șoferii (cei cu plângerea) au abuzat de un abonament privind da- tele mobile, pus la dispoziție de com- panie? Să presupunem că transpor- tatorul are respectivul abonament exclusiv pentru operațiunile firmei, însă pandemia, care a dat peste cap majoritatea fluxurilor logistice, duce la blocarea unor camioane în parcări pentru mai multe zile. Șoferul găsește o metodă să utilizeze internetul aferent abonamentului și, din nou presupu- nem, se uită aproape fără întrerupere la filme pe internet. În penuria de șoferi cu care se confruntă piața, în general, patronii au tendința să treacă cu vede- rea depășirile mici, dar când se repe- tă... și depășesc suma de 1.000 de euro...
Legal, banii nu pot fi reținuți printr-o decizie unilaterala a companiei, dar nu sunt puține firmele care au încercat acest lucru, când au fost puse în situa- ții asemănătoare.
Apoi ajungem la „schemele” uneori alambicate folosite de transportatori pentru a se asigura că șoferii pleacă în cursă pregătiți. Cum ar fi, de exem- plu, reținerea unor sume care să con- stituie avansul pentru cursa urmă- toare. Se practică în piață. Nu am cercetat legalitatea acestor demersuri, însă nici nu fac obiectul acestui articol.
Cert este că unii șoferi nemulțumiți încercau să găsească o modalitate de a-și recupera banii, iar un eventual articol în presă ar fi putut reprezenta o presiune în plus pentru atingerea scopului.
„Stând de vorbă cu primul șofer, mi-a spus și despre practica legată de ITP. Aici, am realizat că discutăm de ceva foarte grav, pe lângă celelalte aspecte reclamate. Acest prim șofer cu care am discutat a reușit să intre în posesia documentelor care atestau obținerea ITP pentru un camion, care, în același interval orar, se afla în Belgia”, a arătat Vlad Alexa.
Nu este de mirare că, deși inițial a fost un singur șofer, apoi, tot mai mulți au început să vorbească și chiar să facă plângeri, în special la ITM, fie- care în județul lui de domiciliu.
De asemenea, în urma articolului BZI, poliția din Suceava s-a autose- sizat și a început ancheta cu privire la fraudarea ITP.
„Practic, scandalul s-a dezvoltat de la o zi la alta, în perioada mai-iunie, în iunie fiind publicat și articolul legat de ITP, iar poliția m-a contactat, la începutul lunii august, pentru a o pune în legătură cu șoferii”, a afirmat Vlad Alexa.
Surse din cadrul poliției ne-au confirmat faptul că, la acest moment, dosarul se instrumentează, fiind în coordonarea unui procuror. Practic, au fost 14 percheziții la persoane fizice și juridice. Au fost ridicate telefoane și calculatoare de la compania de transport și alte patru firme – service- uri cu care firma de transport a colaborat pentru obținerea certificate- lor ITP. Informațiile sunt verificate, la ora actuală, însă este de așteptat ca finalizarea dosarului să se realizeze într-o perioadă relativ lungă de timp (luni de zile), având în vedere numărul mare de martori (șoferii), volumul de date și numărul redus de oameni impli- cați în anchetă. Practic, este verificat fiecare autovehicul în parte și modul în care a obținut ITP-ul în ultimii ani. Discutăm de imagini de pe camerele aferente liniilor ITP, date din tahogra- fele mașinilor, documente fizice... Însă, chiar dacă va dura mult timp, „urmele” sunt clare. Practic, dacă frauda este reală, anchetatorii au la dispoziție do- vezi clare care să ateste poziția camio- nului la momentul obținerii ITP (GPS, tahograf, CMR, poliția de frontieră și, la nevoie, autorități din alte țări).
De asemenea, cazul se va „dez- volta”, în condițiile în care unul dintre service-uri are, la rândul său, flotă de camioane.
Este acesta un fenomen? Sunt și alte firme implicate? Toate semnele arată că da.
„Documentarea acestui caz a fost surprinzător de ușoară. De obicei,
 PIAȚĂ ȘI COMPANII
28 .......................................................................................................................................... septembrie 2020




































































   26   27   28   29   30