Page 50 - Revista ZIUA CARGO
P. 50

#tbt 10 ani
Logistica,
la început de 2011
Dacă ar trebui să numim câteva domenii unde, în țara noastră,
s-au făcut progrese enorme în ultimii 10 ani, logistica este
cu siguranță printre ele. Acest segment a fost cel care a permis multor companii să își organizeze altfel ideea de business, contribuind din plin la modul rapid în care se desfășoară transporturile astăzi.
  RETRO
La vremea respectivă, lucrurile nu erau la fel de bine așezate precum am putea spune că sunt, acum, în logistică. Companiile ce au trecut cu bine peste momentul economic dificil de la finalul anilor 2000 au încercat să se reorganizeze, să își optimizeze costurile, iar segmentul logistic a „explodat”. Anul 2010 înregistrase un volum de mărfuri record transportate (spot), conform BursaTransport, depășindu-se recordul ce fusese înregistrat în 2008, ultimul „an bun” de dinainte de criză.
Hopul 2011
Într-un material dedicat, revista ZIUA CARGO a discutat cu logisticieni, furnizori și clienți despre cum vedeau aceștia piața, în 2011, și ce planuri aveau. Se simțea faptul că presiunea pe transporturi și logistică va fi mare.
• Romeo Dumitru, la acea vreme președinte ARILOG și logistics mana- ger Henkel România: „Este momen- tul pentru a căuta optimizarea la nivel de procese”.
• Laura Simion, director operațiuni NCH România: „Oportunitățile vin de la firmele mijlocii sau de la multinaționalele care au pornit ca reprezentanțe”.
• Ilie Gageatu, demand chain director SABMiller Româ- nia: „Externalizarea are riscurile ei”.
• Adriana Pălășan, managing par- tner Supply Chain Management Center: „Organizarea va face dife- rența”.
• Cristian Ofițeru, country manager CEVA Logistics: „Dorim să devenim cea mai admirată companie din dome- niul supply chain”.
• Robert Pasaniuc, business development manager H.Essers România: „Avem planuri de investiții”.
• Cătălin Olteanu-Heel, director gene- ral FM Logistic România: „Piața va deveni mai dură și concurența din ce în ce mai acerbă”.
• Viorel Leca, director general Gebrüder Weiss România:„Am valorificat opotunitățile pe care criza le-a creat”.
• Dragoș Gelețu, managing director KLG Europe Logistics: „Vreau să mai construiesc, în 2011, încă 15- 20.000 mp de depozit”.
• Pierpaolo Sironi, managing director Kuehne+Nagel România: „Economia românească o să își accelereze creșterea, în următorii 5 ani”.
• Adrian Bobe, director Lazăr Logistics: „Vom finaliza, în 2011, un depozit conectat la calea ferată”.
• David Goldsborough, general manager Tibbett Logis- tics România: „Multe nume mari vor opta pentru tren, în 2011”.
• Viorel Opaiț, industrial division director Colliers Inter- national România: „Estimez, pe segmentul spațiilor indus- triale, tranzacții de 90-100.000 mp”.
• Rareș Bălan, marketing manager Dexion Storage Solu- tions: „Ne așteptăm să se dea drumul marilor proiecte”.
• Valentin Hord, director de vânzări Toyota Material Han- dling: „Piața echipamentelor este în creștere”.
• Marius Nicoraș, director general SSI Schaefer Româ- nia: „clienții trec către investiții noi, cu pași mărunți”.
• Valentin Stănciulescu, business development mana- ger WDP România: „Suntem deciși să continuăm proiec- tele”.
Piață
Groep H.Essers Romania era com- pania care, în 2010, tocmai câștiga- se premiul „Best Logistics and Ope- rational Excellence”, pentru proiectul „Sisteme inovative pentru performanță în supply chain”, acordat de către
ARILOG. „Ne concentrăm pe a ne face treaba din ce în ce mai bine. Nu vrem să creștem foarte repede, fără a avea o bază solidă. În 10 ani, am crescut de la 17 angajați, la aproape 450, de la 15 camioane, la aproape 250 în pre- zent, de la un mic depozit de 5.000 mp, la aproape 60.000- 70.000 mp. Am pornit de la un centru în Oradea, iar, acum, avem depozite și în București, Timișoara, Roman și Sibiu”, declara Marc Paulissen, country manager Groep H.Essers Romania. „În prezent, piața logistică se dezvoltă specta- culos, ca în urmă cu 2-3 ani, iar toată lumea dorește să își schimbe activitățile logistice. Externalizarea este «la modă»”, remarca Marc Paulissen. La nivel internațional, de la 1 ianuarie 2011, trei societăți-fiice olandeze ale grupu- lui H.Essers și-au schimbat denumirea. Filialele Centrum Transport (Valkenswaard), Furtrans Holland (Dordrecht) şi Van der Wal Tiel din Gelderland au primit, împreună, nume- le H.Essers Transport Company Nederland BV.
       50 ...................................................................................................................................................... mai 2021




































































   48   49   50   51   52