Salariul şi lucrul remote, cele mai importante criterii la angajare

Mai mult de o treime dintre tinerii cu vârste între 18 şi 25 de ani şi-au găsit jobul actual în mai puţin de o lună, iar salariul, oportunităţile de creştere profesională şi posibilitatea de a lucra remote reprezintă cele mai importante criterii la angajare ale Generaţiei Z.

Raluca Dumitra

Potrivit datelor celui mai recent sondaj realizat de eJobs, 70% dintre respondenţi cred că salariul corect pentru nivelul lor de experienţă este între 3.000 şi 7.000 de lei.

„Tinerii din Generaţia Z reprezintă una dintre cele mai dinamice categorii de candidaţi de pe piaţa muncii din acest moment, atât din perspectiva numărului de aplicări lunare, cât şi a joburilor care îi au în vizor. De la începutul anului şi până acum, peste 36.000 de joburi entry level au fost postate pe eJobs.ro, iar candidaţii din segmentul de vârstă 18-24 de ani au avut 434.000 de aplicări”, precizează reprezentanţii platformei de recrutare.

Tinerii sunt conştienţi de faptul că se află într-un moment favorabil lor pe piaţa muncii şi privesc cu un grad ridicat de optimism şansele de a se angaja pentru prima dată sau de a-şi schimba jobul.

Astfel, 32,7% dintre respondenţi spun că au reuşit să se angajeze la actualul loc de muncă în mai puţin de o lună. Pentru 21,4% procesul a durat între una şi două luni, iar pentru 14,1% între două şi trei luni. Doar 7,7% au reuşit să se angajeze după mai mult de şase luni de căutări, în timp ce, în cazul a 6,6%, a fost de nevoie de peste un an pentru a-şi găsi jobul potrivit.

„Datele acestea ne arată un segment de candidaţi din ce în ce mai încrezători în ei înşişi. Nu doar că sunt multe joburi în piaţă care li se adresează, dar reuşesc foarte repede să se angajeze. Vedem din ce în ce mai rar candidaţi care se plâng că sunt refuzaţi din cauza lipsei de experienţă, una dintre problemele vechi pe care le aveau cei aflaţi la început de carieră. Sunt, în schimb, mult mai bine orientaţi către ce vor să facă şi ştiu ce aşteptări specifice au de la un angajator”, a afirmat Raluca Dumitra, head of Marketing în cadrul eJobs România.

Pentru 86,2% dintre participanţii la sondaj, pe primul loc în topul celor mai importante trei criterii în funcţie de care acceptă un job este salariul. 55,9% menţionează oportunitatea de a creşte profesional, iar 43,7% spun că, pentru ei, cel mai important este să poată lucra de acasă. 24,9% punctează că un manager înţelegător este crucial, 20,2% acordă o atenţie sporită pachetului de beneficii extrasalariale, pentru 17,1% este important să se angajeze într-un domeniu care le place, 14,1% vor să lucreze aproape de casă, iar 13,1% să facă parte dintr-o echipă tânără.

„Nu sunt foarte legaţi, în schimb, de profilul companiei. Spre deosebire de alte categorii de vârstă, pentru cei foarte tineri contează mai puţin dacă angajatorul este un start-up sau o companie multinaţională, atâta vreme cât celelalte criterii sunt îndeplinite. Sunt, însă, mai atraşi decât orice alt segment de vârstă de joburile remote sau hibrid, în condiţiile în care doar 13,6% vor să lucreze de la birou. 34,6% preferă să lucreze complet de acasă, iar 51,8% hibrid, dar ei să fie cei care decid câte zile vin la birou”, completează Raluca Dumitra.

Întrebaţi care ar fi durata medie de timp pe care cred că ar trebui să o petreacă la un job înainte de a face o schimbare de carieră, 30,2% au răspuns între un an şi doi ani. 18,3% cred că este nevoie de o perioadă de doi – trei ani, iar 22,1% punctează că doar după trei ani pot considera că au acumulat suficientă experienţă pentru a face o schimbare. Mai stabili decât în trecut, doar 16,6% cred că schimbările de carieră ar trebui făcute în cel mult un an de la angajare.

„Aceste răspunsuri ne arată că vorbim despre candidaţi tot mai ancoraţi în realitate şi informaţi cu privire la cerinţele de pe piaţa muncii şi la aşteptările pe care le au angajatorii de la ei. Iar acest lucru reiese şi din competenţele de care cred că este cea mai mare nevoie în acest moment. Perspectiva lor se pliază foarte bine pe cea a angajatorilor: 67,6% cred că, acum, competenţele digitale sunt cele mai importante în ochii recrutorilor. 47,7% sunt de părere că abilităţile de buni comunicatori îi pot ajuta să îşi găsească rapid un job, iar 45% menţionează competenţele tehnice, specifice jobului şi domeniului”, explică Raluca Dumitra.

În ceea ce priveşte aşteptările salariale ale acestor candidaţi, 70% cred că nivelul de pregătire şi experienţă pe care îl au ar justifica un salariu cuprins între 3.000 şi 7.000 de lei, net.

Totodată, 15,2% spun că s-ar încadra în intervalul 2.000 – 3.000 de lei, 7,6% susţin că s-ar califica pentru un salariu cuprins între 7.000 şi 10.000 de lei, iar 4,9% pentru mai mult de 10.000 de lei. De altfel, pentru 54,6%, menţionarea salariului în anunţul de angajare este principalul argument care i-ar determina să aplice la un job.

Sondajul a fost realizat în luna ianuarie, pe un eşantion de 1.900 de respondenţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani. 59,8% dintre aceştia sunt, în prezent, salariaţi fără funcţie de conducere, 15,3% sunt studenţi, 12,3% nu au ocupaţie momentan, 5,6% sunt manageri, 4,7% muncitori, 1% conduc propria afacere şi alţi 1% sunt elevi.

Lansată în 1999, eJobs are peste 4,9 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de vizitatori unici pe lună şi peste 300.000 de companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.