Restricţii la Pasajul Muncii în perioada 4 – 8 septembrie

Traficul rutier va fi restricţionat pe breteaua Pasajului Muncii dinspre Dristor spre Piaţa Iancului, începând de joi, 4 septembrie, până luni, 8 septembrie, pentru executarea lucrărilor la pasaj, informează Primăria Capitalei. Reabilitarea şi modernizarea acestui pasaj rutier subteran a început acum 3 ani şi nu se mai termină, fondurile, de 41 milioane lei, fiind suplimentate de două ori până acum din bugetul municipalităţii. Restricţiile de circulaţie au fost impuse încă de la început, în etape, fără ca traficul să fie însă sistat complet. Din 16 iulie a.c. a fost deviat traseul tramvaielor 40 şi 56.

„În vederea continuării lucrărilor la reabilitarea Pasajului Muncii, de joi, la ora 5.00, până luni, la ora 14.00, traficul va fi restricţionat pe breteaua Pasajului Muncii, dinspre str. Baba Novac spre str. Vatra Luminoasă”, precizează un comunicat remis redacţiei.

Lucrările la Pasajul Muncii au început în 2010 şi trebuiau finalizate în 2011, valoarea contractului fiind de 40.893.000 lei.

pasaj muncii 4-foto Jean- Mihai PALSU

Lucrările constă în consolidarea si hidroizolarea pasajului, refacerea liniei de tramvai, a carosabilului, a reţelei de contact şi a peroanelor de tramvai, în supralărgireaa bretelelor (la 2, respectiv 3 benzi pe sens, în funcţie de segment), în refacerea trotuarelor, în reabilitarea interiorului pasajului, prin placare cu material estetice şi fonoabsorbante, şi în reabilitarea zonei din punct de vedere urbanistic.

pasaj muncii 11-foto Jean- Mihai PALSU

Pentru început s-a finalizat ultima parte: înfrumuseţarea zonei adiacente pasajului, unde a fost amenajate spaţii verzi, arcade şi pergole.

În bugetul pe 2012, Primăria Capitalei a suplimentat cu 50 de milioane de lei lucrările, suma fiind alocată la pachet şi pentru B-dul Aerogării.

Anul următor, în bugetul din 2013 al municipalităţii, Sorin Oprescu a prevăzut suplimentarea cu 25 de milioane de lei a lucrărilori.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.