Racordarea autostrăzii A3 la Bucureşti, autorizată

CNAIR a eliberat autorizaţia de construire a tronsonului km 1+610 – km 2+450 şi de racordare a străzii Cumpenei cu Autostrada Bucureşti – Ploieşti, Sector 1, km 0+000-km 3+325, plus realizarea nodurilor rutiere de pe Centura Bucureşti, la km 6+500, și de la Moara Vlăsiei, km 19+500.

 

Valoarea lucrărilor autorizate este de 22.590.505,00 lei, fără TVA, iar constructorul promite că va face eforturi să finalizeze acest sector de 3,3 km până în luna decembrie 2017, dacă beneficiază de toate aprobările necesare.

Termenul contractual de finalizare al acestui sector al A3 este august 2018.

“Lucrările autorizate se vor executa doar pe terenul aparţinând domeniului public al statului, prin Ministerul Transporturilor, în conformitate cu prevederile HG. nr. 381/2009privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, siuate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Construcţia autostrăzii Bucureşti – Braşov, tronsonul Bucureşti – Ploieşti, cu modificările şi completările ulterioare, şi raportat la Deciziile de expropriere, emise de CNAIR SA”, se precizează în comunicatul remis redacției.

În prezent, se lucrează la pasajul de la Valea Saulei şi la Pasajul peste Calea Ferată şi peste Centura Bucureşti.

Acest segment de autostradă va descărca în şoseaua Petricani din Bucureşti traficul rutier de pe A3 (Bucureşti-Ploieşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.