Licitație pentru autostrada Suplacu de Barcău – Borș

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos la licitație tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău – Borș, parte a autostrăzii Transilvania.

Documentația pentru proiectarea și execuția celor aproximativ 60 de km ai autostrăzii Suplacu de Barcău – Borș a fost transmisă în 21 august spre SEAP, în vederea publicării.

Proiectul este format din trei loturi  : Suplacu de Barcău-Chiribiș (26 de km), Chiribiș-Biharia (29 de km) și Biharia-Borș ( 5 km).

Cu o valoare însumată de peste 215 milioane de euro, fără TVA, contractul urmează să prevadă o perioadă de proiectare de 6 luni și o perioada de 18 de luni pentru construcție.

Perioada  de garanție a lucrărilor, prevăzută în documentație, este cuprinsă între 5 și 10 ani, în funcție de opțiunea afertanților.

Pentru acest proiect, prevăzut în Master Planul General de Transport, ofertele trebuie depuse într-un interval de 3 luni din momentul publicării.

“La fel ca alte contracte scoase la licitație anul acesta de CNAIR S.A., contractul pentru segmentul Suplacu de Barcău- Borș va conține o serie de condiții stricte printre care: eliminarea posibilității judecării litigiilor la Curtea de Arbitraj de la Paris, eliberarea autorizației de construcție doar după avizarea proiectului tehnic precum și stabilirea clară a nivelului sancțiunilor aplicate Antreprenorului, în cazul în care acesta nu respectă termenele și calitatea lucrărilor”.

Segmentul Suplacu de Barcău – Borș face parte din Autostrada Transilvania și urmează să asigure legătura dintre Vestul României și Ungaria, prin Vama Borș.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.