„Să fii fricos, când alții sunt lacomi și fii lacom, când altora le este frică!” (Warren Buffet)
Aș fi vrut să știu cum și-ar fi analizat șansele de a face bani celebrul Warren Buffet, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, care și-a dobândit averea la bursă în primul rând datorită viziunii sale imbatabile referitoare la evoluția conjuncturii, dacă ar fi avut o firmă de transport și ar fi trăit și muncit în România lui 2018.
Pe lângă câteva realități evidente și pentru muritorul de rând, nu ar fi putut trece nici miliardarul Buffet, cu simțul lui deosebit pentru afaceri rentabile: dictonul lui Donald Trump, „America First”, și-l apropie tot mai multe guverne naționale din Europa, aplicându-l pentru propria țară. Egoismul și protecția propriilor interese încep să sape la familia europeana promisă alegătorilor, iar continentul, țările, sunt împărțite aleatoriu între bogate și sărace, unde ultimele sunt privite ca o remorcă incomodă în a prinde viteză. Și, dacă la această situație generală, se adaugă și povara unei țări precum România, care este condusă de un guvern absolut incompetent și nepregătit pentru provocările de mâine, atunci probabil că până și inspirația domnului Buffet își găsește limita.
Și totuși…
Branșa transporturilor rutiere din România și-a văzut de treabă până acum și fără ajutorul palatelor de la București, conform zicalei că „pentru fiecare boală, se găsește și un medicament”. Dacă treaba de acasă nu mai merge cum trebuie, ne trimitem camioanele prin Europa la muncă. Da, este o soluție pentru azi, dar ne salvează și mâine?
Conjunctura se arată, pe hârtie, favorabilă: țara noastră evidențiază cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, dar cine nu știe să citească printre rânduri rămâne prada aburelii politice. În mare parte, această conjunctură se bazează pe consum, care, la rândul lui, este oglinda unei relații mai puțin sănătoase între calitatea, cantitatea și, mai ales, utilitatea muncii prestate și contravaloarea acesteia. Să fiu bine înțeles: nu vreau nicidecum să susțin că salariile în România sunt prea mari, din contră. Dar aparatul administrativ, cel care ne costă banii noștri, este nu numai extrem de birocratic, dar și umflat artificial și scumpit de clientela politică a vremii. În fine, dar ce ne pasă? Consumul este generatorul principal de transport și să ni-l țină Dumnezeu măcar la valoarea lui de azi.
Anul 2019 este, însă, un mâine despre care nu știm încă nimic și de la care, fără o schimbare spectaculoasă a spectrului politic de la noi, nici nu mă aștept la binefaceri conjuncturale proprii. Despre lipsa autostrăzilor se vorbește cu orice ocazie și, oricum, mai mult de 50 – 60 km nu vor fi gata nici la anul, așa că nu ai nevoie de calități vizionare pentru a prezice vreo schimbare.
Ce ați zice să…
… căutăm, întâi, rezolvarea problemei lipsei șoferilor? Se vorbește mult despre „aducerea” șoferilor extra-comunitari. Desigur, o soluție de moment, dar:
– Cât de bine sunt sau vor fi familiarizați nu numai cu legile de circulație, ci și cu disciplina și rigurozitatea cu care se desfășoară transportul în Europa?
– În ce limbă ne vom înțelege noi, poliția și vameșii de pe drum cu ei, cum vor ști să citească și să interpreteze actele însoțitoare?
– Cum vor reacționa societățile de asigurare?
– Ce vom face cu ei, dacă se schimbă conjunctura, îi trimitem degrabă acasă?
Poate putem găsi, însă, metode pe termen lung să sporim atractivitatea meseriei, atât prin modernizarea școlilor profesionale și a metodelor de predare, cât și prin acordarea de burse sau alte subvenții care să stimuleze începerea cursurilor, care, știm bine, durează 6 luni, sau chiar mai mult.
Sau…
… ne orientăm și după alte tehnologii de transport, cum ar fi sistemul Huckepack sau transportul intermodal? Pentru distanțe mai lungi și, mai ales, pentru contracte de transport pe termen lung, desigur, o soluție interesantă, care rezolvă, în parte, și problema lipsei de șoferi și, în baza unei calculații judicioase, poate fi și mai avantajoasă. Dar:
– Lipsesc cu desăvârșire terminalele operabile în România.
– Există o dependență mare de orarele trenurilor, nepredictibile mai ales pe la noi.
– Există necesitatea unei logistici perfecte și, desigur, costisitoare, atât la plecare, cât și la sosire, referitoare la disponibilitatea vehiculelor tractante sau portante, în terminale.
Sau…
… procedăm așa cum ne așteptăm de la alții sa facă în România: investim noi la ei și înființăm societăți de transport în țările de destinație sau participăm și cu capital la unele existente, pentru ca simpla acționare ca subcontractor care efectuează doar transporturi în numele unui terț poate duce la complicații fiscale și juridice, în ceea ce privește plata impozitelor locale și a salariului minim cerut de legile țării respective.
În țara de la Sud de Dunăre, despre care avem gânduri compătimitoare că e și mai săracă decât a noastră, acest sistem funcționează cu succes: 4 terminale la Sofia, Plovdiv, Stara Zagora și Ruse, precum și 2 garnituri de tren, închiriate pe termen lung, asigură, de 2 ori pe săptămână legături Huckepack pentru transportul de semiremorci neînsoțite. Și interesul crește pe zi ce trece.
Și ce facem cu horoscopul pentru la anul?
Cum spunea, odată, un cunoscător:
„Cel mai mare risc al timpului nostru este să-ți fie frică de risc!”
La mulți ani!
Dan SCHNICK
dan.schnick@ziuacargo.ro
