Ontanu: “Trebuie sa muncim mai inteligent”

Neculai Ontanu a avut prima evaluare din acest an a activitatiii Primariei Sectorului 2 al Capitalei – un fel de raport de activitate al subalternilor, organizat periodic de edil la sediul administratiei locale. Prin intermediul acestor intalniri lunare, trimestriale si anuale, el vrea sa monitorizeze permanent modul cum sunt indeplinite sarcinile ce revin administratiei in relatia zilnica cu cetateanul si sa nu-i slabeasca pe angajati.

 

Edilul sectorului 2 are ambitia sa faca din primaria pe care o conduce – pentru al treilea mandat consecutiv – un etalon al calitatii la nivelul administratiilor publice locale din tara. „Este necesar ca toti cei care lucram in Primaria Sectorului 2 sa ne preocupam de imbunatatirea rezultatelor institutiei si de modul in care le obtinem. Nu trebuie sa muncim mai mult, ci mai eficient, mai inteligent“ – a precizat edilul sectorului 2. Ontanu a amintit ca Primaria Sectorului 2 a obtinut, la sfarsitul anului trecut, doua distinctii importante la competitia nationala „Premiul Roman pentru Excelenta J. M. Juran“: Trofeul Roman pentru Excelenta – la sectiunea administratie publica locala – si „Premiul pentru responsabilitate sociala“ – la categoria administratie publica locala.

Din prezentarile sefilor de departamente a reiesit ca majoritatea proiectelor derulate sunt indeplinite in graficele initiale, iar in cazul unor intarzieri, cauzele sunt externe. Mai exact, programul de reabilitare a sistemului rutier a fost perturbat de blocaje ale societatii Apa Nova in realizarea investitiilor de infrastructura. Cum operatorul nu a introdus retele de apa si canal conform angajamentelor inscrise in protocolul incheiat cu primaria, lucrarile de reabilitare stradala au fost ingreunate. Practic, Primaria Sectorului 2 a asteptat cu strazile sparte sa vina Apa Nova sa-si introduca conductele. Alte intarzieri au fost generate de dificultatea procedurilor privind obtinerea de fonduri structurale pentru proiectele primariei. In acest caz, au aparut perioade de stagnare in evaluarea realizata de finantatori, care au dus la prelungirea nejustificata a termenelor.

Per total insa, 2009 a fost unul bun, in opinia primarului: „Am avut un an bun, anul 2009 ne-a adus multe satisfactii, dar am si invatat din problemele si greselile aparute. Anul 2010 este un an cu proiecte ambitioase, cu resurse financiare asigurate, la care se adauga un personal specializat, de profesionisti“, a spus edilul Sectorului 2. El a reamintit importanta implicarii si colaborarii departamentelor institutiei, dar si faptul ca pune mare pret pe formarea continua a angajatilor, pe stimularea permanenta a acestora pentru a munci in echipa. „Beneficiind de personal dedicat, reusim sa mentinem un corp stabil de functionari publici si un proces administrativ functional, planificam si gestionam parteneriate externe, cu precadere in atragerea de fonduri extrabugetare – europene sau din partea mediului de afaceri“, a spus edilul.

15 obiective strategice pentru 2010

Neculai Ontanu a prezentat cele 15 obiective strategice ale primariei pentru anul 2010, pe care le enumeram:

1. Modernizarea si dezvoltarea infrastructurii edilitare – continuarea extinderii retelelor de apa si canalizare pe 180 de strazi si reabilitarea sistemului rutier pe strazi si alei.

2. Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii educationale – reabilitarea, modernizarea si echiparea, din fonduri europene, a unor unitati de invatamant, plus continuarea lucrarilor de reparatii, dotarea si igienizarea tuturor gradinitelor, scolilor si liceelor.

3. Dezvoltarea urbana a Sectorului 2 – realizarea parcajelor de resedinta si a parcarilor supraetajate, precum si a unui studiu de circulatie, privind analiza si prognoza traficului.

4. Dezvoltarea si conservarea zonelor verzi – intretinerea zonelor verzi, amenajarea de noi locuri de joaca pentru copii si de noi parcuri in amplasamente ce au fost deja identificate.

5. Imbunatatirea calitatii conditiilor de locuit – continuarea programului de reabilitare termica si de consturire a noilor locuinte.

6. Dezvoltarea retelei comerciale – finalizarea lucrarilor la piata Obor si piata Aghires.

7. Protectia sociala a persoanelor aflate in dificultate – obtinerea de fonduri structurale pentru noi proiecte sociale destinate persoanelor defavorizate.

8. Ordinea publica si siguranta cetateanului – implementarea Sistemului de Management al Proceselor, Riscurilor si al Cerintelor de Calitate, Mediu, Sanatate si Securitate Ocupationala si Securitatea Informatiei in cadrul Politiei Comunitare Sector 2.

9. Asigurarea resurselor financiare – realizarea veniturilor proprii ale bugetului, provenite din impozite si taxe locale, si constituirea bugetului de venituri si cheltuieli.

10. Atragerea resurselor financiare din fonduri europene – implementarea proiectelor deja depuse pe Programele Operationale Regionale si pe Programele Operationale Sectoriale, plus analizarea oportunitatii unor noi proiecte.

11. Promovarea si conservarea valorilor cultural-istorice si spirituale – investitii pentru bisericile din Sectorul 2.

12. Asigurarea transparentei, combaterea coruptiei si a birocratiei – respectarea principiilor comunicarii, eficientei, participarii, responsabilitatii, coerentei in administratia publica.

13. Imbunatatirea functionarii mecanismelor interne, in vederea cresterii eficientizarii sistemelor de management si a gradului de satisfactie al beneficiarilor directi si al celorlalalte parti interesate.

14. Dezvoltarea organizationala, in vederea imbunatatirii continue a performantelor – reevaluarea performantelor actualelor structuri organizatorice administrative, in vederea cresterii eficientei muncii salariatilor.

15. Imbunatatirea managementului resurselor umane si crearea unui corp stabil de functionari publici.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.