Ubique Management Services – O soluţie să-ţi păzeşti marfa

Pentru a spori siguranţa bunurilor livrate către clienţi, Denis Spedition din Bucureşti a implementat un sigiliu mecanic SecureSeal pe unul dintre camioanele sale – un sistem de sigilare utilizat de peste 30 de ani în Europa de Vest, de către cele mai importante flote de transport, precum Sainsbury, Tesco, Walmart, ASDA, British Petroleum (BP), Iceland Frozen Foods şi alţi mari transportatori din Marea Britanie.

SecureSeal este adus în România de către Ubique Management Services, direct de la producătorul britanic.

Piaţa de safety

„În acest moment, piaţa din România prezintă un potenţial uriaş, pentru că alte sigilii mecanice nu mai există. Există sigilii electronice, dar acestea sunt mai vulnerabile. În Marea Britanie, a existat un caz când un mare transportator le-a înlocuit pe cele electronice cu acestea, din cauză că sigiliile electronice nu sunt fiabile pe termen lung şi pot fi influenţate prin diverse procedee. În România, suntem la început de drum şi momentan oferim două produse: Secureloc şi SecureSeal“, a arătat Tudor Popescu, Operations Manager Ubique Management Services.

10 ani speranţa de viaţă a produsului

SecureSeal este utilizat în Europa de Vest şi în întreaga lume de aproape 30 de ani. Carcasa este din oţel inoxidabil, rezistentă la perforaţie, nu rugineşte – având molibden în conţinut, a fost testată la presiune cu apă timp de 3 ore continuu, din toate direcţiile, iar temperatura de operare este cuprinsă între -40 şi + 85 de grade Celsius. Sigiliile mecanice au în componenţă doar rotiţe din plastic pentru a se evita influenţarea cu magneţi şi, tot ca un avantaj, nu există un algoritm bine definit al codurilor generate, astfel că ele nu pot fi „prezise“. Durata de viaţă a mecanismului este de 10 ani sau 50.000 de închideri-deschideri, însemnând o medie de 13 operaţii de acest gen pe zi, ceea ce face SecureSeal să fie cel mai eficient sigiliu din punct de vedere al costului. „SecureSeal este folosit nu numai pe camioane şi remorci. Poate fi montat oriunde şi este ideal pentru asigurarea uşilor de tip rulou, depozite şi spaţii de depozitare”, a spus Tudor Popescu.

Eliminarea suspiciunilor

Deşi abia au pătruns pe piaţa românească, SecureSeal a ajuns deja în lumea transporturilor. „După ce se încarcă marfa, sigiliul se armează, el generând un cod din 5 cifre, care va fi trecut în CMR, iar la descărcare se verifică dacă și ceea ce s-a trecut în documente, la încărcare, corespunde cu ceea ce este afişat pe sigiliu. La fiecare deschidere, sigiliul resetează codul afişat, urmând a genera altul la armarea următoare. Folosind SecureSeal, eu, ca transportator, elimin suspiciunile asupra firmei şi a conducătorului auto pentru marfa transferată între România şi Germania, Franţa, Olanda, Austria şi Cehia. Dacă nu corespunde ceva, nu mai este responsabilitatea mea, ci a depozitului. Chiar dacă firma Denis Spedition nu a avut niciodată probleme cu clienţii privind marfa încărcată în semiremorcile frigorifice, sper ca beneficiarii de transport ai companiei să aprecieze acest sistem ca fiind unul care să ducă la creşterea securităţii mărfurilor, eliminând orice discuţie“, a precizat Florin Tudose, directorul general Denis Spedition.

Avantajele sigiliului mecanic

– Respectă toate standardele în domeniul civil şi militar

– Este recunoscut de clienţi la nivel internaţional

– Reduce costurile de administrare şi înregistrare comparativ cu sigiliile de unică folosinţă

– Durată de viaţă mare – aproximativ 50.000 de operaţiuni de sigilare

– Nu necesită baterii sau componente care trebuie schimbate

– Uşor de instalat şi operat

– Carcasă de inox, certificat împotriva coroziunii şi infiltraţiilor

Specificaţii tehnice

– Expunere la temperaturi înalte: + 85 C, în mediu uscat, conform IEC 68-2-2, timp de 16 h

– Expunere la temperaturi scăzute: -40oC, conform IEC 68-2-1, timp de 16 h

– Testat împotriva condensului, conform IEC 68-2-28

– Şoc test conform IEC 68-2-29, expunere la 40G de 6 m/sec (+ /-10G)

– Test de vibraţii, conform IEC 68-2-36, 3HZ – 500 Hz

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.