Ofertă de iarnă la TAROM, de la 99 de euro dus-întors

TAROM lansează o promoţie valabilă pe toate destinaţiile sale externe (exceptând cursele operate în code share, cursele din şi spre Belgrad), cu preţuri începând de la 99 euro dus-întors, cu toate taxele incluse, valabilă în perioada 13 – 31 ianuarie 2014. Astfel, compania îi invită pe toţi cei interesaţi să achiziţioneze bilete dus-întors spre/dinspre următoarele destinaţii: Atena, Amman, Amsterdam, Barcelona, Beirut, Bruxelles, Budapesta, Bologna (din Iaşi), Chişinău, Dubai, Dublin, Frankfurt, Geneva, Istanbul, Larnaca, Londra (din Bucureşti si Iaşi), Madrid, Munchen (din Bucureşti şi Sibiu), Nisa, Paris, Praga (din Bucureşti şi Cluj), Roma (din Bucureşti şi Iaşi), Salonic, Sofia, Tel Aviv, Torino (din Iaşi), Viena (din Bucureşti şi Cluj).

Compania le recomandă pasagerilor achiziţionarea biletelor de avion online, prin intermediul www.tarom.ro, valabil şi pe Smartphone. Aceştia pot însă procura bilete şi prin agenţiile proprii ale companiei şi agenţiile de turism revânzătoare.

TAROM oferă transportul gratuit al unui excedent de bagaj de 23 kilograme, reprezentând echipamente de ski sau snowboard, pentru pasagerii care călătoresc între România şi Viena, Londra, Nisa, Munchen, Sofia, Torino, Bologna şi Geneva. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.