Dacia a început noul an cu vestea că din 7 ianuarie comercializează autovehiculele sale şi în Israel – a 44-a ţară în care marca este prezentă.
Dar iată retrospectiva anului 2014:
– în 6 mai, Uzina de la Mioveni a marcat producţia a 5 milioane de vehicule, în 46 de ani de la înfiinţare
– în aceeaşi lună s-a înregistrat producţia Noului Sandero, cu numărul 150.000. Maşina, versiunea Laureate, culoarea roşu de foc, echipată cu un motor diesel de 1.5 dCi, 90 CP, a fost livrată unui client din Spania.
– vara aînceput cu un alt eveniment: 10 ani de la lansarea în România a Daciei Logan, sărbătoriţi cu un model creat special: Logan 10, serie limitată
– a urmat aniversarea a 15 ani de Renault şi Dacia împreună, eveniment desfăşurat sub forma unui jurnal TV în care s-au menţionat punctele de “maximă audienţă” din momentul în care Renault a transformat Dacia într-un brand internaţional
– în 14 octombrie, după 10 ani de prezenţă pe pieţele mature din Europa, Dacia a vândut vehiculul cu numărul 3.000.000. (M.B.)