DKV extinde parteneriatul cu LUKOIL România în toate stațiile de distribuție carburanți deținute de companie

DKV Euro Service România a extins, începând cu acest an, colaborarea cu LUKOIL România, astfel că toți utilizatorii DKV CARD vor putea alimenta fără numerar în oricare dintre cele peste 300 de stații de distribuție carburanți operate de compania petrolieră în țară.

Totodată, rețeaua de puncte de acceptanță DKV a continuat să crească și în cazul altor parteneri existenți, cum ar fi MOL sau OMV/Petrom.

“LUKOIL este unul dintre cei mai mari distribuitori de carburanți de pe piață, cu o rețea vastă de stații. Odată cu această extindere a colaborării, numărul total de benzinării unde se poate alimenta cu DKV CARD în România s-a dublat, ceea ce înseamnă că suntem și mai aproape de clienții noștri, pe orice rută aleg. Creșterea numărului de parteneri și a punctelor de acceptanță din România este un element important în strategia de dezvoltare DKV pe plan local, cu atât mai mult acum, când scăderea TVA creează premisele favorabile pentru ca transportatorii să alimenteze în țară”, a declarat Robert Vass, Country Manager DKV Euro Service România.

DKV Euro Service oferă deținătorilor de DKV CARD posibilitatea să plătească pentru carburanți fără numerar într-o rețea extinsă de 703 stații partenere LUKOIL, MOL, OMV/Petrom, Oscal Downstream, Gazprom, Socar, Smart Diesel, Aral și altele.

Despre DKV Euro Service

DKV Euro Service este unul din liderii pieței de servicii din domeniile logistică şi transporturi, de aproximativ 80 de ani. De la 60.000 de puncte de acceptanţă ale partenerilor multibrand, care oferă servicii de alimentare fără numerar, în baza cardului, la servicii de taxe de drum și recuperarea TVA, DKV oferă o gamă de servicii pentru optimizarea costurilor şi managementul flotei la nivel european. În 2015, DKV MOBILITY SERVICES GROUP a obținut o cifră de afaceri de 5,8 miliarde de euro, fiind prezentă în 42 de ţări. În prezent, peste 2,5 milioane de carduri DKV şi unități de bord pentru taxe de drum sunt folosite de peste 120.000 de clienţi. În 2015, DKV Card a fost numit pentru a 11-a oară cel mai bun brand la categoria de carduri de alimentare și servicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.