Employer branding și cultura organizațională

Nu-i așa că tot auzim vorbindu-se de acest „employer branding”, însă nu prea știm ce este și cu ce ne ajută el? Ce este „employer branding”?

Haideți să ne gândim puțin, de ce credeți că exista companii pentru care oamenii își doresc sa lucreze?

Monica Derecichei

Exact… pentru că au un puternic brand de angajator; asta înseamnă că tu, ca brand, ai devenit „employer by choice”, adică ești în punctul în care oamenii te caută pe tine, și nu tu pe ei.

Ne aflăm în punctul în care brandingul este foarte important, atunci când recrutezi și asta înseamnă că tu, ca angajator, trebuie să fii prezent în tot mediul online și să fii vizibil prin bune practici.

De exemplu, dacă un angajat părăsește compania, indiferent de termenii, mai mult sau mai puțin amiabili, ai despărțirii, mulțumește-i public și încearcă să construiești, indiferent de context.

Nu uita că, așa cum tu, ca angajator sau recruiter, poți să verifici foarte ușor candidatul pe rețelele de socializare și să ceri recomandări despre el, exact același lucru poate să facă și el. Candidaților le este mai ușor ca niciodată să cerceteze compania pentru care urmează să lucreze.

Plângerile legate de un echilibru slab între viața profesională și cea privata și de micromanagement pot descuraja candidații; nu tot ceea ce citiți online este real, dar, de obicei, este un indicator/un semnal de alarmă pentru candidați.

Cine pe cine intervievează?

Îmi amintesc că un angajator mi-a spus, recent: „mai nou, nu mai facem noi interviuri cu candidații, ci fac ei cu noi”.

Pai, nu e normal ca, dacă tu îl întrebi pe om unde se vede peste 5 ani, să te întrebe și el unde te vezi tu peste 5 ani, ca angajator. Oamenii își doresc să știe și ei dacă tu ești stabil, așa cum și tu iți dorești.

Trăim în era digitală, o eră în care totul este la un clic distanță, o eră în care angajații își doresc mai mult decât oricând sens și calitate, și nu pizza vinerea la birou sau înghețata de luni. Sigur că e fain să mai creăm astfel de mici evenimente, în care să arătăm că focusul nu e doar pe muncă. Ce e important aici este că înghețata nu poate fi o metodă eficientă de a mai îndulci viața unor oameni care nu se simt OK la locul de muncă.

Aceste mici beneficii ajută atunci când deja ai o cultură sănătoasă și un branding de angajator puternic, pentru că, în acest punct, înghețata face ca aceia care se simt bine să se simtă și mai bine.

Când cultura ta organizațională e nesănătoasă, astfel de beneficii pot chiar să dăuneze, pentru că e posibil ca doar să le arăți oamenilor că lucrurile nu sunt în regulă și e nevoie de astfel de beneficii ca să mai uite de celelalte, care nu merg în direcția potrivită.

Monica DERECICHEI
HR Consultant
monica@remarkableconsulting.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.