Realism și optimism în fața COVID-19

Transportul de călători și turismul s-au oprit aproape integral. Despre cum pot face față firmele de profil unei asemenea situații am discutat cu Mircea Fartais, general manager Memento Bus.

Ziua Cargo: Cum arată lucrurile, astăzi, în turism și transportul de călători?

Mircea Fartais: Astăzi, tot ce înseamnă agenții de turism sunt la activitate zero. Niciun turist nu mai pleacă în România și cu atât mai puțin în afara țării, pentru că toate granițele sunt închise. Practic, până la 30 aprilie, activitatea de turism este suspendată, iar la Christian Tour se fac eforturi supraomenești ca toți oamenii care aveau concedii în această perioadă să fie reprogramați. Astfel, se vor acorda vouchere cu valoarea respectivă și oamenii vor putea să opteze pentru vacanțe până la 31 martie 2021.

Banii oamenilor sunt blocați, pentru că, în același timp, Christian Tour a plătit garanții la hotelurile unde au fost blocate camere și au fost realizate eforturi mari pentru a ne asigura că aceste sume nu sunt pierdute. Sigur, la rândul lor, hotelurile au intrat într-o perioadă de conservare.

Cum vedeți viitorul?

Viața merge mai departe și toată lumea este optimistă. Această situație nu poate ține pe termen nedefinit. Nu cred că o dată terminată criza medicală lumea va înceta să mai plece în concedii. Din contră, după o perioadă atât de lungă în care am stat închiși în case, dorința de evadare va fi cu atât mai mare – să mergem la mare, la munte, să vedem orașe… să ne reluăm viața. Cu fiecare zi care trece, dorința devine și mai mare.

Ce se întâmplă cu agențiile de turism?

Agențiile de turism funcționează în on-line și call center. Răspundem la fiecare telefon și mesaj, pentru că sunt oameni îngrijorați, care cred că și-au pierdut banii… Noi trebuie să liniștim pe toată lumea, să le arătăm că suntem activi, chiar dacă agențiile noastre nu mai sunt deschise. Suntem prezenți și muncim pentru clienții noștri, tocmai pentru a le da garanția vacanțelor care vor urma după această perioadă critică.

Pentru moment, lipsite de încasări, agențiile trebuie să se concentreze pe reducerea costurilor. Astfel, multe chirii au fost suspendate și în primul rând discutăm despre malluri, care s-au închis. Practic, am suspendat tot ce s-a putut în zona cheltuielilor. Am căutat să facem economii la maxim, tocmai pentru a putea să ținem o mare parte din salariați, să nu apelăm la șomajul tehnic pentru un procent prea mare din angajații companiei.

Bineînțeles, șomajul tehnic este o variantă, pentru că nu vrei să îți lași de izbeliște oamenii deja pregătiți și calificați și, dacă va dura o lună sau două toată această tevatură, să putem relua activitatea imediat, chiar de a doua zi.

Ce se întâmplă cu transportul?

Pe partea de transport, avem market place-ul, mementobus.com, unde colaborăm cu numeroși transportatori și punem în valoare rutele acestora. Practic, le vindem biletele în on-line și off-line, prin agențiile Christian Tour, TUI și revânzătorii noștri – peste 1.500 de agenții. La ora actuală, cea mai mare parte dintre transportatori și-au suspendat activitatea sau și-au redus-o aproape de minim.

Estimez o reducere cu 90% a activității de transport rutier de călători pe național, iar, la internațional, activitatea este complet oprită.

Oricum, și pe rutele interne care încă funcționează mașinile sunt aproape goale.

Noi ne-am conservat mașinile, le-am parcat în autogară și încercăm să ne canalizăm pe una dintre diviziile Memento Bus – Memento Green. Este partea de turisme, care a lucrat pentru hoteluri și companii care au nevoie de servicii de transport de la hotel la aeroport, sau mașini la dispoziția clientului câteva ore pe zi, sau diferite transferuri… Sunt din ce în ce mai puține solicitări în acest sens și, de aceea, ne-am adaptat către zona de livrări la domiciliu – persoane care comandă mâncare și medicamente.

Mircea Fartais, general manager Memento Bus: „În primul rând, trebuie să ne vindecăm și, apoi, vom merge mai departe. Sunt convins că vor apărea oportunități de dezvoltare și, probabil, prețurile vor fi mai atractive în perioada următoare.”

Care este strategia pe care o aveți în vedere pentru a depăși această perioadă?

Oamenii sunt cel mai prețios aspect. Am alergat ani de zile după șoferi și, acum, când ar trebui să înceapă sezonul, cu mii de turiști care să plece, nu avem ce să le dăm de lucru. Suntem prinși într-un lanț de interdependență între hoteluri, agenții, transportatori…

La acest moment, toți încearcă să se conserve – să își amâne leasing-urile, să reducă la maximum costurile, să pună mașinile în conservare… iar, când va începe treaba, să putem demara activitatea.

Este clar că este un an ratat din punct de vedere al business-ului. Principalul este să reziști, să supraviețuiești, ca să poți reporni atunci când este cazul.

Noi ne-am luat ca referință 30 aprilie și, chiar dacă situația se va prelungi, totuși avem speranța că undeva în luna mai lucrurile se vor debloca.

Un termen optimist ar fi 30 aprilie și unul pesimist 31 mai pentru reluarea activității. Suntem convinși că în luna iunie lucrurile vor intra, încet-încet, în normal. Bineînțeles, nu va fi la fel ca iunie anul trecut, dar vom porni activitatea și lucrurile se vor mișca.

Nu cred în minuni, lucrurile vor crește ușor și vom reconstrui tot ce am pierdut în aceste luni. Creșterea graduală are în vedere și reticența la călătorii pe care o vor avea mulți oameni. În plus, sunt multe companii care își țin angajații acasă astăzi și urmează o perioadă în care este de anticipat că angajatorii nu îi vor mai lăsa să plece în concediu, pentru a recupera perioada de oprire a activității.

Sunt convins că anul acesta nu vom realiza profit deloc. Sper ca pierderea să fie cât mai mică, însă estimez că acesta va fi de 10-20%, cel puțin.

Iar diminuarea cifrei de afaceri va fi semnificativ mai mare. Va fi ca și cum ne întoarcem cu câțiva ani în urmă – un restart pentru toți.

Scapă toate firmele din această situație?

Nimic nu este pe viață. Totul este efemer. Principalul lucru este să fii optimist, să îți dorești și, dacă ești puternic și te bazezi pe experiența acumulată în anii trecuți, ar trebui să poți să reiei activitatea de la început oricând. Nu este un capăt de viață sau de lume.

Firmele nu se puteau pregăti pentru un asemenea scenariu. Dacă venea o criză ca în 2009 era altceva – aveai arme și experiența acumulată în trecut. Însă, acum, a fost ceva brusc, care te obligă să reiei lucrurile aproape de la zero. Va fi ca și cum începem un business nou și nu vom mai fi la fel – vom gândi și vom simți altfel.

Preocuparea cea mai mare este cum să facem să trecem cu bine întreaga echipă peste această perioadă.

Dacă am ajuns aici cu Memento Bus, principalul merit este al echipei. Căutăm variantele cele mai bune – reducerea timpului de lucru, șomaj tehnic, suspendare de contract pe termen determinat (prin rotație)… Trebuie să utilizăm toate posibilitățile, pentru că, în această perioadă, bani nu se mai încasează, doar cheltuim. Am redus cheltuielile la maxim și, în continuare, ne gândim la posibilitatea de a contracta credite la bănci, pentru a putea să ne plătim angajații. În plus, ne ajutăm și ne sprijinim reciproc cu toți colaboratorii noștri – companii de transport și nu numai.

Trebuie să fim solidari, să avem un restart pozitiv, pentru că lucrurile vor merge bine. Pentru cine stăpânește acest fenomen și o face cu pasiune, plăcere și dăruire, nu are cum să nu iasă.

Ce așteptări aveți de la statul român?

Nu știu dacă statul român are posibilitatea să ajute firmele și cu alte măsuri decât cele deja anunțate. Dacă eram într-o țară mai bogată, poate era altceva. Cred că firmele românești trebuie să se bazeze doar pe propriile forțe. Sigur, orice sprijin din partea statului este binevenit, mai ales că motorul economiei este reprezentat de toate firmele private care au milioane de angajați și care plătesc impozite statului pentru ca acesta să poată funcționa.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.