RPTCY 2024. LIVIO DARIO: Decarbonizarea atinge și transportul privat

Unul dintre marii transportatori ai României, Livio Dario, a împlinit, anul trecut, 25 de ani. Iată câteva cifre relevante pentru activitatea firmei – peste 1.400.000 km parcurși lunar, peste 30.000 de persoane transportate zilnic, peste 300 de angajați, peste 300 de autovehicule, 10 puncte de lucru în 5 județe.

Compania Livio Dario, cu sediul central în Alba Iulia, a dezvoltat, de-a lungul timpului, toate tipurile de transport rutier de călători, de la cel turistic, la cel urban, de la cursele regulate, la cele ocazionale. Astfel, modul în care diferitele tipuri de transport s-au dezvoltat oglindește fidel realitățile din piață. Și, așa cum era de așteptat, transportul de convenție cunoaște cea mai dinamică evoluție, asigurând aproximativ 90% din cifra de afaceri a companiei.

Solicitări în creștere, pentru transport angajați

Deși există, deja, pe piață numeroase firme de transport specializate în transportul regulat special, cererea rămâne, în continuare, ridicată, fiind aparent incomplet acoperită, atât cantitativ, cât mai ales calitativ.

„Orice contract nou venit în ultimii ani a avut în spate probleme pe care respectivii clienți le-au avut cu furnizorii de transport de la acel moment. Discutăm de nemulțumiri la care, probabil, de-a lungul anilor, nu s-a găsit rezolvare. Astfel, respectivele companii s-au îndreptat către noi și datorită referințelor pe care le avem în piață. Bineînțeles că și prețul a fost și va rămâne întotdeauna un aspect important, dar nu a fost singurul criteriu”, a comentat Darius Poptean, manager Livio Dario.

În ultimii ani, compania și-a întărit echipa coordonatoare, stabilizând punctele de lucru și, totodată, concentrându-se pe creșterea capacității de coordonare a managementului din sediul central.

Liviu si Darius Poptean, manageri Livio Dario

„La momentul actual, avem cu toți clienții discuții care includ partea de sustenabilitate.” – Darius Poptean

Fiecare punct de lucru are director și șef de coloană și anumite decizii sunt luate la nivel local, în special cele legate de operațional.

„Bineînțeles, suntem ținuți tot timpul la curent cu tot ce se întâmplă. Deciziile importante, detaliile contractuale discutate cu clienții sunt aspecte care se decid la nivel central”, a subliniat Darius Poptean.

Punctele de lucru sunt în județele Timiș, Caraș-Severin, Cluj, Brașov și Alba, cu trei puncte de lucru.

„Cel mai important lucru este să fii aproape de client, să găsești soluții la orice problemă întâmpină. Încercăm să întărim această atitudine în întreaga organizație, pe toate punctele de lucru și la toți angajații.” – Darius Poptean

După Alba Iulia, la ora actuală, Clujul este cel mai mare punct de lucru, urmând Brașovul, unde anul viitor va exista o extindere (flotă nouă comandată). Astfel, din 2025, Alba, Cluj și Brașov vor fi aproximativ egale.

„Transportul de convenție este segmentul cel mai stabil, în perioada aceasta, și va fi în continuare. Este legat de nevoia de forță de muncă a marilor companii. Pe lângă salariul oferit, angajații apreciază mult asigurarea transportului. Iar folosirea transportului public poate genera nemulțumiri în rândul angajaților, mai ales dacă presupune schimbarea mijloacelor de transport”, a precizat Darius Poptean.

Interesant este faptul că, la ora actuală, accesarea unor proiecte noi este îngreunată de termenele de livrare, ce ajung până la doi ani, pentru autobuze și autocare noi.

„Am comandat în martie anul trecut 12 autobuze noi și 3 autocare și am termenul de livrare februarie 2025. În aprilie 2023, am inițiat discuțiile pentru încă 8 autobuze. Am primit convenția în iulie și cu termen de livrare iulie 2025”, a arătat managerul Livio Dario.

Decarbonizarea – primii pași

În ultima perioadă, a crescut numărul solicitărilor care implică reducerea emisiilor. Solicitările pleacă de la o flotă cât mai nouă, integral Euro 6, și se ajunge la discuții despre soluții hibrid și electrice.

„Clienții noștri sunt companii foarte mari, foarte serioase și toți intră în era decarbonizării. Toți au standarde de atins și se conformează cerințelor Uniunii Europene pentru fabricile pe care le dețin în toată Europa, nu doar în România. Astfel, demarează, încet, o implementare treptată la mulți clienți. Am semnat cu un client contractul anul trecut și așteaptă până în 2025, când ne ajunge flota nouă. Există deschidere, înțelegere pentru situația pieței și răbdare. Printre autovehiculele comandate, se numără și 20 de autobuze hibrid de nouă generație, de la Mercedes-Benz.”, a explicat Darius Poptean.

Încet, dar sigur, și transportul electric devine realitate.

„Vom implementa, la un client, și o soluție integral electrică. Este un autobuz intercity, iar clientul pune la dispoziție punctele de încărcare”, a declarat managerul Livio Dario.

Și tarifele…

O ofertă de transport cu o flotă nouă, integral Euro 6, va însemna, firesc, un tarif superior față de o flotă mai veche. Acceptă clienții diferența de tarif?

„La solicitarea unui client, am realizat un studiu privind diferența emisiilor în funcție de norma de poluare a autovehiculelor. Evident, oferta transmisă de noi, cu flotă integral Euro 6, avea tarife mai mari decât cele transmise de alți transportatori. Am lucrat zile întregi și am accesat foarte multe studii de la universități din multe țări – de la țările nordice, la Statele Unite, dar și din centrul Europei. După trimiterea prezentării, am semnat contractul cu respectivul client”, a arătat Darius Poptean.

Turism – intern vs. comunitate

„Pentru noi, turismul intern, anul trecut, a depășit deja anul 2019. A fost o cerere fantastică și văd că și anul acesta a început deja foarte bine. Lucrăm cu multe agenții din țară și cu clienți direcți. Avem o flotă de 12 autocare, special dedicată pentru acest tip de transport”, a arătat managerul Livio Dario.

Și transportul turistic pe Comunitate își revine și compania a primit deja numeroase solicitări, însă…

„Surprinzător, câștigăm mai bine pe țară. Practic, am ajuns să câștigăm cu un autocar, în România, mai bine, într-un an de zile, decât am câștiga într-un sezon de 7 luni în afară”, a explicat managerul Livio Dario.

Practic, faptul că reușești să ai comenzi pentru autocare pe tot parcursul anului contrabalansează tarifele duble care pot fi accesate în transportul pe Comunitate, însă doar în perioada sezonului.

În următoarea perioadă, direcția principală de dezvoltare pentru Livio Dario va fi legată de digitalizare.

Votează AICI compania de transport pasageri a anului!

Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.