UPDATE! 400 de deținuți scapă de puşcărie prin noile coduri penale

Odată cu intrarea în vigoare a noilor coduri penale, sute de deţinuţi vor avea şansa de a fi eliberaţi înainte de termen. Comisiile formate în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au analizat în ianuarie 30.887 de dosare și vor sesiza instanțele de judecată pentru a se pronunța asupra încetării executării pedepsei privative de libertate pentru 400 de  condamnaţi, anunţă ANP. Prima cerere de eliberare a şi fost depusă vineri, la Tribunalul Bucureşti.

UPDATE 22.00: Instanţele de judecată au dispus punerea în libertate a 122 persoane aflate în custodia ANP. De asemenea, pentru 176 de deţinuţi a fost înlocuită pedeapsa închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, informează un comunicat al ANP.

UPDATE 20.00: Până la această oră au fost eliberate 5 persoane. Printre ele se numără şi un deţinut încarcerat în Craiova, pentru viol. El a avut o pedeapsă de 20 de ani, din care a ispăşit 17, pentru că a violat o fetiţă care a murit la scurt timp.

UPDATE 17.00: În Capitală, primul eliberat este un minor, care urmează să fie transferat într-un centru educativ, în urma unei decizii luate de Tribunalul Bucureşti. El nu a fost adus la instanţă, dar comisia penitenciarului a trimis la tribunal dosarul acestuia. Alte 7 dosare ce urmează a fi analizate la TB, reprezentând urgenţe, dar în zilele următoare vor fi mult mai multe astfel de cereri.

Totodată, la Judecătoria Sectorului 5 se află pe rol 10 astfel de dosare, iar la Judecătoria Sectorului 4, cinci, în cazul cărora s-ar putea aplica, de asemenea, legea penală mai favorabilă.

UPDATE ora 15.10: Primul deţinut de la Penitenciarul Poara Albă se pregăteşte să fie eliberat, după decizia dată astăzi de Tribunalul Constanţa. El ispăşise 6 ani de detenţie pentru înşelăciune, iar acum fapta lui se pedepseşte cu maxim 5 ani. Tot astăzi urmează să fie eliberaţi alţi 10 deţinuţi de la acest penitenciar, ei aşteptând decizia instanţei.

“Înaintăm această cifră (400 de deţinuţi) sub rezerva că, potrivit legii, modificarea unei pedepse ori a unei măsuri educative definitiv aplicate reprezintă atributul exclusiv al instanței de judecată, comisiile având doar sarcina de a sesiza instanțele competente în situațiile în care apreciază că se impune modificarea sancțiunii, ca urmare a succesiunii în timp a legilor penale”, se arată într-un comunicat al ANP.

Comisiile mixte, formate din judecători, procurori și personal administrativ al penitenciarelor s-au constituit și au funcționat conform HG nr. 836 din 30 octombrie 2013 și OUG 116 din 23 decembrie 2013, la nivelul tuturor unităților penitenciare. „Acestea au avut sarcina de a evalua incidența legii penale mai favorabile în cazul tuturor persoanelor aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate, din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale”, precizează ANP”.

Pedepse mai blânde

Noul Cod penal aduce o îmblânzire a pedepselor, astfel încât, dacă pedeapsa scăzută în noua legislaţie nu o depăşeşte pe cea din sentinţa condamnatorie, deţinutul va fi eliberat.

Faptele de înşelăciune sunt condamnate cu pedepse de maxim 5 ani în loc de maxim 20 de ani – în cazul înşelăciunilor cu consecinţe extrem de grave.

Pentru înşelăciunile care au prejudiciat statul, sentinţa judecătorească va cuprinde însă, obligatoriu, recuperarea pagubei.

Pentru omorul deosebit de grav, pedepsele scad de la 15 – 25 de ani la 7 – 15 ani, astfel că cei care au ispăşit deja 7 ani şi au pedeapsa minimă vor fi eliberaţi.

Pentru infracţiunea de luarea de mită, pedepsele sunt acum între 1 şi 11 ani, faţă de 1 – la 13 ani înainte de noile modificări.

În cazul altor pedepse, cum este abuzul în serviciu, pedepsele au crescut (acum sunt de la 1 la 10 ani).

Cei condamnaţi definitiv îşi vor calcula cât au ispăşit din perioada de detenţie şi, dacă au stat deja după gratii cât arată minimul noilor pedepse, vor fi eliberaţi. Cazurile lor nu se vor rejudeca, ci se va face pur şi simplu o recalculare a pedepselor.

Minorii aflaţi în penitenciare vor fi transferaţi în centre speciale, iar prostituatele vor fi eliberate.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.