Andronescu propune BAC profesional pentru cei care nu merg la facultate

Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, a anunţat sâmbătă, la finalul şedinţei de Guvern, că va propune săptămâna viitoare Legislativului modificarea examenului de bacalaureat pentru anul viitor, astfel încât să se susţină diferenţiat, în funcţie de profilul liceului, iar elevii care nu doresc să urmeze o facultate, ci să intre direct pe piaţa muncii, să dea un BAC profesional, care va reprezenta o nouă formă de finalizare a studiilor liceale. Proiectul va fi supus aprobării Comisiei de învăţământ a Senatului, apoi va fi înaintat  Parlamentului, spre dezbatere şi aprobare. Cum noua Lege a educaţiei (Legea 1/2011), adoptată în mandatul ministrului Daniel Funeriu, prevede ca bacalaureatul diferenţiat să intre în vigoare din 2016, adică începând cu generaţia de elevi care începe clasa a IX-a în anul şolar 2012-2013, actul normativ trebuie modificat.

Andronescu a argumentat că, în urma discuţiilor cu mai mulţi directori de şcoală şi cu reprezentanţi ai inspectoratelor s-a ajuns la concluzia că trebuie introdusă o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.

“Se conturează ideea unui bacalaureat profesional. Acest lucru înseamnă că vom avea bacalaureatul naţional, pe care-l şi avem acum, cu aceleaşi probe, cu acelaşi conţinut, iar bacalaureatul profesional să-l gândim ca o formă de finalizare pentru cei care nu ţintesc învăţământul superior, dar vor să meargă în producţie. În felul acesta, prin bacalaureatul profesional, le dăm o certificare a capacităţilor lor profesionale”, a spus ministrul Educaţiei.

Ecaterina Andronescu a precizat că probele de competenţe (cele la care nu se pun note, ci calificative) la BAC-ul profesional vor fi identice cu cele de la bacalaureatul naţional dar vor fi adăugate un proiect şi o probă practică, precum şi un examen scris la educaţia antreprenorială.

Părerile elevilor sunt împărţite: jumătate dintre cei care au răspuns chestionarelor privind structura bacalaureatului din 2013, trimise de Ministerul Educaţiei, au optat pentru păstrarea actualei forme a examenului, iar tot atâţia dorescprobe diferenţiate.

În prezent, liceenii de la filiera teoretică susţin la BAC aceleaşi subiecte cu cei de la tehnologică, chiar dacă elevii din a doua categorie urmează un număr de ore diferit la disciplinele de examen.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.