Sporuri majorate pentru Armată, servicii de informaţii şi penitenciare

Guvernul a majorat astăzi, prin Ordonanţă de urgenţă, sporurile la salariu acordate personalului militar şi din serviciile de informaţii şi penitenciare. Actul normativ a fost iniţiat de Gabriel Oprea, vicepremier pentru securitate naţională, şi de Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Apărării şi Ministerul Justiţiei.

Astfel, militarii, poliţiştii şi ceilalţi angajaţi din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vor putea fi plătiţi, de la 1 iulie 2014, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi de sărbătorile legale, cu o majorare de 75% din salariul de bază, proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective, în cazul neacordării de timp liber corespunzător, precizează un comunicatal MAI.

Până în prezent, legislaţia permitea recuperarea muncii prestate în zilele nelucrătoare şi sărbătorile legale doar prin timp liber. Ministerul susţine însă că, dat fiind numărul redus al efectivelor acestor instituţii raportat la numărul misiunilor, acordarea de timp liber după munca prestată în aceste condiţii putea afecta funcţionarea normală a sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

“Numai în acest an angajaţii acestor instituţii au avut de gestionat o serie de situaţii de ordine publică, de urgenţe civile sau generate de condiţiile meteorologice, care au presupus prezenţa permanentă în mijlocul comunităţilor, cum au fost căderile abundente de zăpadă de la începutul anului, inundaţiile grave din primăvară, gestionarea ordinii publice în timpul campaniei electorale din luna mai sau a altor numeroase evenimente care ar fi putut afecta ordinea şi liniştea publică”, argumentează MAI.

Pensiile nesimţite au fost reîntregite

Amintim că în vara anului trecut, Parlamentul a reîntregit pensiile nesimţite tăiate de Guvernul Boc în 2010 până la limita de 3.000 de lei/lună pentru 18.000 de militari.

Totodată, în toamna trecută, Guvernul le-a acordat, prin OUG, o pensie specială de 3.850 de lei/lună diplomaţilor din Ministerul Afacerilor Externe, care aveau o pensie de 3.000 de lei/lună, după ce Boc le înjumătăţise acest venit obţinut la pensionare.

Recent, şi aviatorii pensionari au câştigat în instanţă pensiile grase, de până la 20.000 de lei pe lună pe care le încasau înainte de tăierile între 60 şi 97% operate de Boc în 2010-2011.

În acelaşi timp, marea masă a pensionarilor (90%) a beneficiat anul acesta doar de indexarea cu 3,76% a pensiilor, în funcţie de inflaţie. 

În plus, pensionarilor de rând li se impozitează pensiile, în timp ce privilegiaţii – inclusiv magistraţii, care încasează între 6.000 şi 16.000 de lei/lună pensie – rămân cu ele intacte.

Magda SEVERIN 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.