ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Comisarul șef Ciurescu de la Poliția Lugoj, prins cu MITA

Data:

Procurorii DNA Timișoara l-au prins în flagrant delict pe Marinică Valentin Ciurescu, comisar șef la Serviciul de Investigare a Fraudelor, Poliția Lugoj, în timp ce primea mită un sistem audio şi 2.250 lei de la un martor denunţător. Anchetatorii l-au reţinut pentru 24 de ore şi îl prezintă astăzi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă.

Redăm integral comunicatul DNA:

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 25.11.2014, a inculpatului CIURESCU MARINICĂ VALENTIN, comisar șef de poliție în cadrul Poliției Municipiului Lugoj, Serviciul de Investigare a Fraudelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de:

– luare de mită, 
– trafic de influență. 

Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 10 noiembrie 2014, inculpatul Ciurescu Marinică Valentin, după audierea martorului denunțător într-un dosar penal, în care acesta din urmă avea calitatea de inculpat, s-a oferit să vicieze activitățile procedurale pe care urma să le desfășoare, în vederea netrimiterii acestuia în judecată.

Pentru acest „ajutor” oferit denunțătorului, inculpatul Ciurescu Marinică Valentin i-a pretins acestuia o sumă de bani, stabilită de comun acord la 500 euro, bani ce urmau să îi fie remiși la o dată ulterioară.

Astfel, la data de 25 noiembrie 2014 inculpatul s-a deplasat în mun. Arad, unde, împreună cu denunțătorul, au mers la un restaurant, pentru a discuta în legătură cu situația dosarului și pentru a-i fi remisă suma de bani stabilită anterior.

Cu această ocazie, inculpatul i-a confirmat denunțătorului sprijin în soluționarea favorabilă a dosarului respectiv, sens în care i-a spus chiar că a întocmit referatul cu propunere de clasare și că are certitudinea că va convinge procurorul de caz să dispună soluția propusă.

Pentru a fi mai convingător, inculpatul Ciurescu Marinică Valentin i-a spus denunțătorului că va preda suma de bani primită procurorului de caz. 

În continuare, inculpatul a primit de la martorul denunțător o cutie ce conținea un sistem audio, în valoare de 1.800 de lei, și a introdus-o în portbagajul mașinii sale, unde a și fost descoperită împreună cu suma de 2.250 lei, cu ocazia acțiunii de prindere în flagrant.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 26 noiembrie 2014, la Tribunalul Timiș, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție”. (M.S.) 

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

TIP Group comandă 1.800 de camioane MAN, diesel și electrice

MAN Truck & Bus și TIP Group, companie specializată...

Oslo crește taxele pentru camioanele neelectrice

Accesul camioanelor electrice în zona metropolitană Oslo a devenit...

25 de service-uri auto și 2 asigurători, amendați

Consiliul Concurenței a amendat 27 de companii (25 de...

Sustenabilitatea atrage investiții – studiu Deloitte

Sustenabilitatea a continuat să atragă investiții și în 2025,...

MTI, dat în judecată

Ministerul Transporturilor a fost dat în judecată pentru blocarea...

UniCredit – Angajator de Top, în 2026

UniCredit Bank și UniCredit SpA Milano, Branch România sunt...

Cod galben de ger, 3 zile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe...

FAN SLS Cargo. Investiții, adaptare strategică și soluții logistice flexibile

FAN SLS Cargo, operatorul de logistică și transport deținut...