UPDATE 3! Daniel Chiţoiu, acuzat de abuz în serviciu și constituire de grup infracțional organizat. DNA cere Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii acestuia

După soţia sa Laura, urmărită penal de procurorii DNA şi autosuspendată de la ASF, Daniel Chiţoiu este şi el acuzat de fapte de corupţie în dosarul ASF – Carpatica Asig, în care Dan Radu Ruşanu a fost reţinut astăzi şi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Laura Codruţa Kovesi, şefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a transmis astăzi Procurorului General referatul pentru sesizarea Camerei Deputaților de încuviinţare a începerii urmăririi penale față de Daniel Chițoiu, pentru abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat, în perioada în care avea calitatea de ministru al Finanțelor Publice. Legea actuală prevede ca miniştrii în exerciţiu sau cei care au deţinut această funcţie să poată fi apăraţi de justiţie în Camera din care fac parte. Vom vedea dacă ruperea USL va avea efect asupra pierderii imunităţii liberalului sau dacă „aleşii poporului” vor face scut în faţa lui. În cazul lui Vlad Cosma, fiul baronului PSD de Prahova, scutul a funcţionat pentru că aşa a vrut PSD, liberalii votând pentru ridicarea imunităţii.

UPDATE 11 martie: Camera Deputaţilor a votat împotriva cererii DNA de începere a urmăririi penale a lui Chiţoiu.

UPDATE 19.50: Procurorul general a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru urmărirea penală a lui Chiţoiu. Comisia juridică va lua în discuţie cazul cel mai probabil luni, când va fi şi plenul. 

UPDATE ora 16.50: Chiţoiu susţine că este nevinovat şi că a aflat din presă şi de pe site-ul DNA că se cere ridicarea imunităţii sale.

DNA îl acuză pe Chiţoiu că în octombrie 2013 a inițiat adoptarea celebrei Ordonanței de urgență al cărei “scop exclusiv era sprijinirea grupului infracțional constituit pentru a favoriza interesele Carpatica Asig, în lipsa unei urgențe reale și cu eludarea procedurii prealabile reglementate de HG nr. 561/2009”.

“Demersul avea ca scop înlăturarea din Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a lui Daniel Tudor, vicepreședinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, precum și înlocuirea acestuia cu o persoană care urma să garanteze, în mod fraudulos, protecția intereselor financiare ale Carpatica Asig. Având în vedere că membrii Consiliului sunt numiți de către Parlament, în ședință comună a celor două camere, pentru un mandat de 5 ani, iar revocarea lor se dispune după aceeași procedură doar dacă nu mai îndeplinesc condițiile de numire, singura modalitate în care putea fi atins acest rezultat era modificarea condițiilor prevăzute pentru numirea membrilor consiliului”, precizează procurorii.

Prin OUG iniţiată de Chițoiu, a fost redus numărul membrilor Consiliului ASF și introduse noi cerințe legate de calificările profesionale minime şi condiția experienței profesionale de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor.

“Această cerință nu exista anterior și îl excludea din sfera persoanelor eligibile pe Daniel Tudor, singurul dintre membrii Consiliului care nu îndeplinea condiția, având în vedere că nu își echivalase studiile efectuate în străinătate. Probele administrate în cauză au arătat că noile dispoziții urmăreau exclusiv eliminarea lui Daniel Tudor, iar condițiile de experiență au fost modificate de mai multe ori, în diferite etape de redactare a proiectului, pentru a fi adaptate situației personale a acestuia și pentru a evita excluderea altor membri care aveau o experiență apropiată”, mai susțin procurorii.

Tertipul angajamentelor faţă de FMI

În Nota de fundamentare a proiectului OUG au fost invocate angajamentele pe care ASF și le-ar fi asumat cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și cu reprezentanții Comisiei Europene, deși, potrivit probelor administrate, a rezultat că această mențiune a fost introdusă doar pentru a convinge membrii Guvernului de urgența reglementării și pentru a-i determina să accepte criteriile de experiență stabilite în mod arbitrar.

“Proiectul a fost transmis spre avizare Ministerului Justiției, care a formulat observații de esență, invocând interdicția constituțională a introducerii de incompatibilități care restrâng dreptul la muncă pe calea ordonanței de urgență. Totodată, a fost invocat caracterul potențial neconstituțional al unei ordonanțe de urgență care modifică dispozițiile referitoare la membrii consiliului, la mai puțin de trei luni de la adoptarea de către Parlament a unei legi care reglementa același domeniu. Deși HG 561/2009 prevedea că, într-o asemenea situație, inițiatorul trebuie să întocmească o notă justificativă în care să indice modalitatea în care și-a însușit observațiile sau să prezinte argumentele pentru care nu și le-a însușit, Daniel Chițoiu a transmis proiectul către Secretariatul Guvernului fără a înlătura prevederile contestate și fără a întocmi nota menționată”, au constatat anchetatorii.

Superurgenţă pentru protejarea intereselor de grup

DNA subliniază că, ulterior, proiectul de ordonanță a fost supus aprobării pe lista suplimentară a ședinței de Guvern din dimineața zilei de 16 octombrie 2013, fără a exista avizul Consiliului Legislativ, deși acesta era obligatoriu potrivit prevederilor art. 24 alin. 2 din H.G. nr. 561/2009.

În cursul aceleiași zile a fost adoptată în forma propusă de inițiator OUG 94 pentru modificarea și completarea OUG nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea ASF, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României în 18 octombrie 2013.

“Inițierea unui act normativ care nu urmărește un imperativ social, ci protejarea intereselor unui grup și care nu se adresează unei situații generale, ci unei persoane determinate, în lipsa unei urgențe reale și cu eludarea procedurii prealabile reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor care îi reveneau în calitate de ministru“, se mai spune în comunicat.

În referatul procurorilor se arată că, “prin faptele descrise, au fost aduse vătămări atât intereselor Guvernului și ASF, instituții cu rol esențial în garantarea respectării legii și a principiului transparenței instituționale și care ar trebui să acționeze exclusiv în interesul public, cât și lui Daniel Tudor, vicepreședinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, care a fost nevoit să demisioneze din funcția ocupată”.

În același timp, grupul infracțional care viza protejarea intereselor Carpatica Asig ar fi obținut un folos nepatrimonial prin adoptarea acestui act normativ, constând în posibilitatea de a influența deciziile autorității de supraveghere și control.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.