Inchisoare cu suspendare pentru moartea unui angajat

Omul de afaceri brasovean Ioan Neculaie, patronul fabricii de camioane Roman SA, a fost condamnat, marti, de Judecatoria Brasov, la 1 an si 6 luni de inchisoare cu suspendare pentru ucidere din culpa, dupa ce, in 6 martie 2008, un muncitor a murit in timp ce dezmembra un utilaj pe platforma Roman. Seful santierului, Aurel Ragabeja, a primit si el pedeapsa de 1 an si 3 luni cu suspendare, pentru ucidere din culpa. Decizia nu este definitiva, ci poate fi atacata cu recurs.

In urma accidentului de munca din primavara lui 2008, atat Ioan Neculaie, cat si seful de santier, Aurel Ragabeja, au fost trimisi in judecata, la 11 martie 2011 (dosar 6751/197/2011), pentru ucidere din culpa. Primul termen in acest proces a fost 19 aprilie 2011.

“Neculaie a primit doua pedepse: una de 5 luni, pentru nerespectarea masurilor de protectie a muncii, si una de 1 an si 6 luni pentru ucidere din culpa. Pedeapsa rezultanta, dupa contopirea celor doua pedepse, respectiv cea mai mare, este de un an si sase luni cu suspendare conditionata pe un termen de incercare de trei ani si sase luni”, a spus Anda Sanpetru, purtator de cuvant al Judecatoriei Brasov.

Aurel Ragabeja, seful santierului, a primit pedeapsa de 3 luni pentru nerespectarea masurilor de protectie a muncii si 1 an si 3 luni cu suspendare pentru ucidere din culpa, cu pastrarea sentintei mai mari, cu termen de incercare de 3 ani si 3 luni.

De asemenea, societatea Prescon SA, actualmente SC Level Activ Construct SA, a fost sanctionata cu suma totala de 120.000 de lei (50.000 de lei pentru protectia muncii si 70.000 de lei pentru ucidere din culpa).

Pe langa aceste pedepse, cei trei – Neculaie, Ragabeja si societatea – sunt obligati sa plateasca in solidar daune morale si materiale de 10.000 de euro concubinei barbatului care a murit pe santier.

Accidentul de munca s-a petrecut cand Florin Ditoiu, mecanic la societatea Prescon SA, a murit zdrobit de o parte a unui cos de fum ce era sectionat de un sudor, intrucat trebuia dezmembrat si dat la fier vechi.

Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov au constatat, in urma verificarilor, ca societatea nu avea autorizatie pentru dezafectarea cosului de fum si ca nici nu erau indeplinite masurile legale privind protectia si siguranta muncitorilor sai. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.