Incompatibilitatea lui Iohannis se va judeca pe fond în 14 ianuarie

ÎCCJ a admis, astăzi, după mai multe amânări, recursul ANI împotriva sentinţei Curţii de Apel Alba Iulia de anulare a incompatibilităţii lui Klaus Iohannis. Părţile implicate în acest proces vor putea să-şi susţină pledoariile în 14 ianuarie 2015, la termenul stabilit de instanţa supremă. 

“Admite în principiu recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr.235 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia — Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Fixează termen de judecată pe fond a recursului la 14 ianuarie 2015 — Completul de judecată nr. 2. Cu citarea părților”, se arată în decizia de astăzi a instanței.

Între timp, Klaus Iohannis va fi învestit Preşedinte al României, pe 22 decembrie a.c., şi va beneficia de imunitate totală, astfel că procesul se va bloca, cel mai probabil, deşi sunt unele voci care susţin că în contencios-administrativ Iohannis nu va beneficia decât de imunitatea deputaţilor şi senatorilor.

Până atunci însă, Klaus Iohannis va mai trebui să treacă de un hop:  Curtea Costituţională a României (CCR) se va pronunţa pe această speţă într-un alt caz – cel al primarului din Tuzla – în 9 decembrie – asta dacă nu va amâna din nou decizia.

Curtea a mai stabilit, în 7 iulie, referitor la parlamentari, că persoana destituită dintr-o funcţie publică în urma unei sentinţe definitive privind conflictul de interese şi incompatibilitatea nu mai poate exercita nicio funcţie sau demnitate publică pe o perioadă de 3 ani. 

Decizia sa a venit însă prea târziu: incompatibiliul Mircea Diaconu a fost ales europarlamentar ţi va ţine cu dinţii de scaun, aşa cum a procedat şi în Parlamentul României în anul 2012.

În decembrie, CCR se va pronunţa pe speţa primarilor, dar Iohannis a fost deja validat preşedinte, astfel că lucrurile se complică şi mai mult.

Decizia finală a ÎCCJ – care a tot amânat înainte de campania electorală şi în timpul ei să se pronunţe pe acest caz -, dacă va fi de incompatibilitate a primarului Iohannis, va fi spulberată de votul masiv al celor 6,3 milioane de români (aproape 55%) care l-au ales pe primarul Sibiului să-i conducă în următorii 5 ani (cel puţin).

Mai pe româneşte, cei 6,3 milioane de electori l-au ales pe Iohannis în ciuda faptului că acesta avea probleme de incompatibilitate. Iar dacă românii doresc un incompatibil decât un Ponta, or să-l aibă!

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.