UPDATE 2! PENALII din Parlament vor fi lăsaţi pe mâna Justiţiei, promite Ponta. Vom vedea astăzi câţi dintre cei 35 de corupţi scapă

Procurorii DNA au probe împotriva a 22 de deputaţi şi 13 senatori că au comis acte de corupţie, însă nu îi pot cerceta pe toţi – cum sunt Chiţoiu, Vosganian, Andronescu etc -, deoarece trebuie să obţină încuviinţarea Camerei Deputaţilor în caz că penalii au fost sau sunt miniştri. În baza unei legi protecţioniste a Parlamentului, aceştia deţin imunitate sporită. Premierul Victor Ponta a promis ieri că în plenul de astăzi, Camera şi Senatul vor aproba toate solicitările Justiţiei. Vom vedea însă dacă toţi cei parlamentarii penali vor avea tratament egal în faţa legii.

UPDATE 19 noiembrie: Senatorii au încuviinţat, la scor strâns (72 de voturi „pentru”, 62 „împotrivă” şi o abţinere)începerea urmăririi penale a vicepreşedintei PSD Ecaterina Andronescu, şi cu 77 de voturi “pentru” şi 51 “împotrivă”, un vot fiind anulat, cercetarea penală a lui Miki Şpagă.

Semnalul pe care PSD a vrut să-l dea – acela că se curăţă de corupţi – a fost anihilat de propriii senatori, care au votat împotriva solicitării DNA. 

Senatul a tărăgănat timp de 2 luni luarea unei decizii în privinţa protejatei “Cati”, sperând că Ponta va ieşi Preşedintele României şi va muşamaliza cazul. 

UPDATE: Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă a lui Ioan Adam, Ion Diniţă şi Mircea Roşca, iar Akos Mora a demisionat din Senat. Numai Andronescu şi Mihăilescu au scăpat – cel puţin până mâine -, după ce Senatul a amânat votul. Întâmplător sau nu, Ponta pleacă mâine în concediu.

Pentru fostul ministru PNL Daniel Chiţoiu, membrii PSD, UNPR, PC şi UDMR (248 de voturi) din Camera Deputaţilor au făcut scut împotriva începerii urmăririi penale a acestuia în dosarul ASF.  În ciuda faptului că deputaţii liberali şi ai PDL au spus că au votat împotrivă (108 voturi), nu putem băga mâna în foc că toţi au procedat aşa.

Soţia sa, Laura Chiţoiu, este deja cercetată penal în această cauză iar procurorii deţin inclusiv înterceptări ce ar putea s-o trimită după gratii – evident, sentinţa urmând a fi dată de judecătorii instanţei supreme, de care fuge Daniel Chiţoiu.

Egali în faţa Justiţiei

Alţi doi foşti miniştri deputaţi au fost scăpaţi de Justiţie tot prin votul colegilor din Cameră: Laszlo Borbely – UDMR şi Victor Paul Dobre – PNL. Însă ei nu trebuie să aibă regim preferenţial.

PSD va da astăzi proba de foc în Camera Deputaţilor, unde – potrivit solicitării lui Iohannis şi promisiunii lui Ponta – va fi respinsă Legea amnistiei şi graţierii şi vor fie aprobate toate cererile Justiţiei pentru cercetarea deputaţilor penali.

2 la revocare

În primul rând, trebuie daţi afară din Parlament doi aleşi – dintre care unul deputat – Ştefan Bucur (PDL) – şi celălalt senator – Akos Mora (PNL), deoarece de 1 an şi o lună au sentinţe definitive de incompatibilitate din partea ÎCCJ şi nu sunt revocaţi din funcţie (cum a scăpat anul trecut fostul senator PNL Mircea Diaconu).

3 la arestare preventivă

Apoi trebuie aprobate cererile DNA privind încuviinţarea arestării preventive a 3 deputaţi, cele mai recente fiind pentru deputatul şi membru al Comisiei juridice a Camerei, Ioan Adam – PSD (vot tergiversat din octombrie) – în acelaşi dosar în care a fost arestat Viorel Hrebenciuc şi este cercetat penal socrul premierului Victor Ponta, Ilie Sârbu -, şi pentru arestarea lui Mircea Roşca (PNL), din 12 noiembrie.

Nu trebuie uitat însă că deputatul PSD Radu Cosma a fost salvat de arestarea preventivă tot prin votul Camerei Deputaţilor, unde premierul Victor Ponta a ţinut să voteze primul, demonstrativ. Votul trebuie reluat iar încuviinţarea arestării, aprobată.

 3 condamnaţi care votează legi în Parlament

Legea spune că până la o sentinţă definitivă orice om cercetat penal este nevinovat. Când este vorba însă de parlamentari trebuie să ţinem cont că aceştia votează legi până când sunt condamnaţi definitiv – cazul fostului deputat Relu Fenechiu, acum la închisoare timp de 5 ani, dar şi al fostului senator Cătălin Voicu, aflat pentru 7 ani la puşcărie. 

Mai mult, avem un senator, Tudor Chiuariu, condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie comise pe vremea când era ministru al Justiţiei în Guvernul Tăriceanu, care face scut în Comisia juridică, al cărei membru este, pentru Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu – zis Miki Şpagă -, acuzaţi de DNA în dosarul Microsoft.

Din 25 septembrie se tot amână în comisie emiterea unui raport pentru începerea urmăririi penale a celor doi – şi, cel mai probabil, dacă Ponta ar fi câştigat alegerile, ei ar fi fost salvaţi din faţa Justiţiei pe modelul Chiuariu, Dobre, dar şi a senatorului fost ministru Varujan Vosganian

Alţi doi deputaţi sunt condamnaţi la închisoare de prima instanţă: Hubert Petru Ştefan Thuma – PNL şi Miron Mitrea – PSD.

 27 demisii de onoare

Alături de cei 3 condamnaţi, în prezent există 15 deputaţi şi 10 senatori urmăriţi penal sau trimişi în judecată. Toţi ar trebui să-şi dea demisia de onoare din Parlament, însă niciunul nu vrea, sperând că va găsi o scăpare.

Până la condamnarea definitivă, ei vor primi, pe lângă indemnizaţia de parlamentar, toate privilegiile unui demnitar. 

8 deputaţi şi 6 senatori urmăriţi penal

Dar iată cine sunt cei 8 deputaţi urmăriţi penal: în afară de Adam şi Hrebenciuc, mai sunt 2 de la PSD – Adrian Simionescu şi Mircea Drăghici -, 3 de la PDL – Valerian Vreme, Cornel Mircea Samartinean şi Alin Popoviciu – şi unul de la UNPR – Titi Holban.

În Senat sunt 6 penali cercetaţi de procurori: tata-socru Ilie Sârbu, fratele primarului Radu Mazăre – Alexandru Mazăre -, Sorin Constantin Lazăr, Alexandru Cordos, Dan Şova – cercetat în două dosare penale: cel al contractelor ilegale de avocatură cu complexurile energetice Rovinari şi Turceni şi în dosarul traficului de influenţă pentru Hrebenciuc – şi Nicolae Bădălău.

7 deputaţi şi 4 senatori, trimişi în judecată

Alţi 7 deputaţi sunt deja trimişi în judecată pentru fapte de corupţie: Vlad Cosma, Cătălin Marian Rădulescu, Liviu Dragnea, Marian Ghiveciu – toţi PSD – şi Ion Stan (fost PSD, pentru care deputaţii au votat împotriva arestării preventive)Florin Popescu (autosuspendat din PMP) , Costin Gheorghe (PNL).

Dintre senatori, sunt deferiţi justiţiei Marius Isăilă şi Victor Mocanu – PSD –, Mircea Banias (PC) şi Corneliu Dobritoiu – PNL.

35 de penali în Parlament

În total sunt 35 de deputaţi şi senatori penali, potrivit Listei ruşinii, întocmită de Monica Macovei, care îi adaugă şi pe cei 3 deputaţi condamnaţi definitiv la închisoare cu executare. Dintre aceştia din urmă numai doi se mai află după gratii: Fenechiu şi Becali (PNL).

Cel de-al treilea, deputatul “auto” Coman Gheorghe (PC), a şi fost eliberat condiţionat.

Din listă lipseşte Sorin Roşca Stănescu, condamnat recent la 2 ani de închisoare cu executare şi încarcerat.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.