Poliţist de la Investigarea Fraudelor Timiş, denunţat pentru o mită de 4.000 de euro

Procurorii DNA Timișoara au dispus astăzi trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Armando Iulian Ţurăi, comisar șef de poliție în cadrul IPJ Timiș – Serviciul de Investigare a Fraudelor, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită. Acesta a fost prins în flagrant delict când primea 4.000 de euro de la cel căruia îi pretinsese şpaga. Numai că acesta l-a denunţat.

În rechizitoriu, anchetatorii arată că „în cursul lunii august 2014, inculpatul Țurăi i-a pretins, în mod expres, suma de 4.000 euro unui martor denunțător, pentru a se dispune o soluție favorabilă într-un dosar penal, în care, față de acesta din urmă, erau efectuate cercetări pentru infracțiuni economice”.

„În baza unei înțelegeri, la data de 14 noiembrie, martorul denunțător i-a remis şpăgarului 4 000 de euro, sumă care a fost găsită în portbagajul autoturismului ofițerului de poliție, cu prilejul constatării infracțiunii flagrante”, precizează DNA.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.