Pregătim maşinile pentru iarnă, dar şoferii sunt pregătiţi?

Vine iarna şi, o dată cu ea, apar şi inconvenientele în plan rutier. La fel ca oricare dintre anotimpuri, iarna are caracteristicile ei. Ea are perioade liniştite, dar şi perioade în care, într-o singură zi, poţi avea impresia că treci prin tot ce poate fi mai rău pentru un şofer.

Cu siguranţă, transportatorii au pregătit maşinile pentru sezonul rece, dar, generic vorbind, cauciucurile de iarnă să fie tot ce ne trebuie ca să circulăm în siguranţă? Pregătirea maşinilor este un element esenţial, dar, pentru siguranţa circulaţiei, la fel de important este şi modul în care conducătorii auto se raportează la sezonul rece, la felul în care comportamentul lor în trafic se adaptează condiţiilor de iarnă şi, nu în ultimul rând, cum organismul lor face faţă acestui anotimp.

Adaptarea organismului la variaţii de temperatură

Anunţurile poliţiei rutiere spun de multe ori „se circulă normal în condiţii de iarnă“. Ce înseamnă însă acest „normal“ pentru şoferi? Înseamnă că pleci la drum pe soare şi, după câteva ore, te trezeşti în plină iarnă, cu drumul acoperit de polei sau de zăpadă, că treci în perioade scurte de timp prin variaţii de temperatură semnificative. Organismul uman suportă eficient variaţiile climatice sezoniere – vara, iarna etc – deoarece modificarea funcţiilor fiziologice apare într-un interval mare de timp. În condiţiile de trecere rapidă de la un climat la altul, a unor variaţii mari de temperatură, apare efortul de adaptare. Situaţie cu care se confruntă şoferii care fac transport internaţional. Micşorarea intervalului dintre zi şi noapte, chiar trecerea de la ora de vară la cea de iarnă au, la rândul lor, consecinţe nebănuite asupra comportamentului uman. Lumina este esenţială pentru oameni atât din perspectiva utilităţii ei evidente, cât şi pentru că afectează starea de spirit, sănătatea, productivitatea muncii, nivelul de atenţie, somnul şi multe aspecte ale fiziologiei unei persoane, având un mare potenţial de a influenţa modul în care ne simţim şi gândim. Iarna, cantitatea de lumină este mai mică, noaptea este mai mare decât ziua, situaţie care duce la scăderea nivelului de melatonină, un hormon produs de glanda pineală localizată în creier. Hormonul este vital pentru sănătatea organismului uman deoarece controlează ritmul cicardian sau ceasul biologic. În cazul în care cantitatea de melatonină este scăzută, funcţiile fiziologice şi mentale sunt afectate. Acest lucru are impact asupra:

– capacităţii unei persoane de a dormi bine

– capacităţii unei persoane de a gândi clar

– ceasului biologic şi producţiei de hormoni

– reglării tensiunii arteriale şi a nivelului de glucoză.

La aceste modificări fiziologice, se adaugă şi starea psihică generală. Vremea închisă, mohorâtă, temperaturile sub zero grade creează majorităţii conducătorilor auto o stare psihică de tip nonexpansiv, cu tendinţe de inhibare a capacităţilor reactive, motrice şi chiar decizionale. Se modifică timpul de reacţie, motricitatea generală scade, nivelul atenţiei şi vigilenţei se diminuează. Modificarea acestor parametri face ca, pentru anumite manevre, informaţiile conţinute de stereotipurile motorii să nu mai fie conforme cu realitatea. Astfel, o manevră simplă poate deveni extrem de riscantă prin modificarea timpului de execuţie.

Iarna pe… uliţă

Iarna produce modificări şi la nivelul comportamentului şi atitudinii şoferilor în trafic. Nu sunt puţini şoferii care consideră că iarna, în condiţii mai grele de circulaţie (pe ceaţă, polei sau zăpadă) pot încălca legislaţia rutieră, că aceste condiţii, hai să le spunem de forţă majoră, le dau dreptul să renunţe la conducerea preventivă. Iarna se produc mai puţine accidente grave; e normal, circulă mai puţine maşini, scade viteza medie de deplasare. Creşte însă numărul tamponărilor minore. Motivul, de data aceasta, nu este inconştienţa, ci conştientizarea, poate involuntară la unii, a faptului că la viteze mici şi consecinţele accidentelor sunt minore. De aici imprudenţa multor şoferi, lipsa de prevedere, de atenţie. Iarna este un anotimp cu caracteristici specifice, cu fenomene uneori extreme, care pot afecta desfăşurarea normală a activităţii conducătorilor auto. Aceştia trebuie să fie pregătiţi să facă faţă oricăror situaţii, trebuie să fie pregătiţi să conducă în condiţii grele şi foarte grele de trafic, chiar să rămână înzăpeziţi perioade mai mari de timp. Un comportament responsabil, o atitudine pozitivă faţă de evenimentele de orice natură provocate de iarnă vor face ca şoferii să treacă de aceste situaţii cu bine, atât ei, cât şi maşinile şi marfa.

„Moda“ la volan

Nu există o prevedere legală care să-ţi spună ce să porţi şi ce nu, atunci când te sui iarna la volan. Totuşi este bine ca îmbrăcămintea să rămână lejeră, comodă şi, mai ales, adaptată temperaturii din autovehicul.

Psiholog principal
Cristian SANDU

Cabinet de psihologie autorizat

Tel.: 0744 657 898

E-mail: psih.cristian.sandu@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.