ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Prins băut la volan, a încercat să scape cu 3.000 de lei şpagă

Data:

Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Covasna l-au prins în flagrant delict pe T.T., de 51 de ani, din Braşov, în timp ce îi oferea 3.000 de lei unui agent de poliţie din cadrul IPJ Covasna, care îl depistase băut la volan, pentru a nu-i ridica permisul şi a-l amenda. Acum îl aşteaptă închisoarea de la 2 la 7 ani,  potrivit prevederilor Noului Cod Penal.

Şoferul fusese depistat în trafic pe DN 11, pe raza loc. Ozun, jud. Covasna, în timp ce conducea o autoutilitară marca Renault Master, având o îmbibaţie alcoolică de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Încercarea lui de mituire a eşuat, poliţistului rutier denunţându-l chiar în aceeaşi zi (20 octombrie).

Flagrantul a fost organizat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, care a dispus începerea urmăririi penale faţă de T.T., sub aspectul săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 290 Cod Penal.

Cercetările sunt continuate cu T.T. în stare de libertate, precizează DGA.

Magda SEVERIN

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Comerțul dintre România și Germania s-a revigorat, în S1

Relațiile comerciale dintre România și Germania au înregistrat o...

Parcarea „Sosiri” a Aeroportului „Henri Coandă” se închide 6 luni

Începând din 19 august, parcarea supraetajată din faţa Terminalului...

Fraudă de 26 milioane de lei, în comerțul cu mașini second-hand

Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF-DGAF au destructurat un mecanism...

Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență a STB

Tribunalul București (TB) a respins, pe 18 august, cererea...

AnimaWings: Creștere la pasageri pe rutele diasporei, în vara 2026

Traficul de pasageri din diaspora pe rutele europene ale...

Colliers: Producția schimbă dinamica pieței industriale și logistice

Producția câștigă teren pe piața industrială și logistică din...

Archer achiziționează trei filiale Boeing

Archer Aviation își extinde activitatea pentru a include tehnologii...

Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026

RecenziiClienti.ro a publicat Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026,...