ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Procurorii i-au prelungit lui Blejnar interdicţia de a părăsi ţara

Data:

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au decis, miercuri, prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii interdicţiei de a părăsi ţara dispusă în cazul fostului şef al ANAF, Sorin Blejnar. Aceeaşi măsură a fost luată în cazul fostului şef al Vămilor, Viorel Comăniţă. Ambii s-au prezentat miercuri dimineaţa la DNA şi li s-a adus la cunoştinţă decizia. Ei sunt cercetaţi penal într-un dosar de evaziune fiscală de 15 milioane de euro, cu motorină.

“Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de Sorin Blejnar, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat”, precizează DNA, într-un comunicat.

În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii că în perioada mai 2011-iulie 2012, Blejnar a acordat sprijin grupului infracţional organizat care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor aferente a unor cantităţi de motorină comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

El este cercetat în dosarul în care sunt anchetaţi fostul său şef de cabinet Codruţ Marta şi fostul şef al Vămilor Viorel Comăniţă, fostul şef al SIPI Constanţa Dan Secăreanu, omul de afaceri Radu Nemeş şi alte persoane, acuzaţi de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, complicitate la evaziune fiscală şi sprijinirea unui grup infracţional organizat. (M.S.)

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

LEKTRI.CO: Piața auto electrică din România s-a „răcit” în august

Piața auto electrică din România a intrat într-o fază...

IVECO – Easy Way App, premiată cu Red Dot Award

Aplicația IVECO Easy Way a câștigat prestigiosul Red Dot...

Dacia lansează un proiect fotovoltaic la Mioveni

Dacia a demarat proiectul „Centrală electrică fotovoltaică Dacia”, o...

Renault. Pick-up-ul Niagara, dezvăluit la Buenos Aires

Niagara deschide un nou capitol în expansiunea Renault în...

REI: Totul despre granturile pentru vehicule cu emisii zero

REI Grup a realizat o sinteză a procedurilor de...

DKV Mobility integrează TIMOCOM în software-ul său

Începând cu 1 septembrie, bursa de transport TIMOCOM este...

Raben a deschis un nou centru logistic în Sindos, lângă Salonic

Raben a investit 10 milioane de euro în nordul...

AQUILA își relochează operațiunile din Constanța; nou centru logistic

AQUILA își consolidează infrastructura de distribuție din sud-estul României...