Vosganian, salvat de Senat pentru a doua oară de urmărirea penală. Ariton, nu

Mobilizarea fără precedent a parlamentarilor duminică și luni, pentru a vota 6 cereri ale DNA de începere a urmăririi penale și de arestare preventivă a Elenei Udrea, se dovedește o excepție: Senatul a respins astăzi, pentru a doua oară în ultimul an și iumătate, cererea DIICOT de începerea a urmăririi penale a lui Varujan Vosganian, acuzat acum și de constituire de grup infracțional organizat, pe vremea când era ministru în Guvernul Tăriceanu.

Întâmplător sau nu, Tăriceanu este astăzi președintele Senatului.

Senatorul Ion Ariton, fost ministru al Economiei în Guvernul Boc, nu a avut același noroc: 77 de voturi ”pentru”, 8 anulate şi numai 52 voturi ”împotriva” cererii Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale pentru că ar fi determinat reprezentanţii a 10 companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu peste 1,7 milioane lei, organizarea ”Galei Bute” de către firma lui Rudel Obreja. Deci este vorba despre al doilea dosar Udrea.

Ariton este acuzat de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Vosganian este acuzat de constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare.

Vosganian este în continuare senator PNL, umbrind, ca și condamnatul Chiuariu, promisiunile ferme ale președintelui Klaus Iohannis și ale liderilor PNL că parlamentarii celui mai mare partid al opoziției nu blochează cererile justiției.

Cu ochii plânși

Discursul lacrimogen de ieri al lui Varujan Vosganian, care le-a cerut senatorilor să jure astăzi în plen ”cu mâna pe Bible şi pe Constituţie” înainte de a vota începerea urmăririi penale împotriva sa, a avut efect: numai 56 au votat ”pentru”, 71 respingând cererea DIICOT, iar 5 voturi au fost anulate – adică au fost exprimate tot „împotrivă”.

Vosganian le-a mulțumit senatorilor, plângând. „Ochii mei sunt așa, mai umbroși și melancolici”, le-a spus el jurnaliștilor care l-au întrebat dacă plânge de bucurie.

Videanu, fără noroc

În același dosar, Adriean Videanu este cercetat încă de la început, deși acuzațiile care i se aduc erau similare celor împotriva lui Vosganian.

În 2013 Vosganian era acuzat „numai” de complot și subminare a economiei naționale. La fel și Videanu, pentru care președintele de atunci, Traian Băsescu, a dat undă verde cererii DIICOT de începere a cercetării lui penale. Acum, și președintele Klaus Iohannis a avizat solicitarea, după extinderea acuzațiilor. Vosganian este însă scăpat din nou, chiar dacă acuzațiile ce i se aduc sunt similare.

Amintim că Varujan a fost ministru al Econimiei nu numai în Guvernul Tăriceanu, ci și în Guvernul Ponta. El a demisionat din funcție imediat după ce Senatul a refuzat prima dată să dea ok-ul cererii DIICOT de începere a urmăririi penale împotriva sa. Gest făcut doar pentru a ieși din vizorul presei.

Astfel, Vosganian NU va putea fi cercetat penal, spre deosebire de Videanu. Și de Ariton.

Miniștrii semnatari ai contractelor cu Microsoft, în libertate 

Evident, la toate televiziunile de știri se continuă dezbaterile pe cazul Udrea, acuzată de DNA că a luat șpagă în dosarul Microsoft. Udrea are și ea tot interesul să se discute numai despre cazil său, alimentând setea jurnaliștilor cu postări pe pagina ei de Facebook.

Ceilalți 7 foști miniștri – din totalul de 9 care au semnat contractele pentru licențele Microsoft -, acuzați din septembrie trecut de luare de mită și spălare de bani, sunt lăsați în libertate de DNA, iar presa i-a dat uitării. Udrea este un caz mai apetisant decât Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Şerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Ţicău şi Gabriel Sandu.

Chițoiu, Dobre, Cosma, dați uitării

Despre Chițoiu, salvat și el anul trecut de Camera Deputaților – care a respins cererea DNA de începere a urmăririi penale în dosatul ASF-Carpatica Asig -, nu se mai aude nimic. A plecat din PNL la PLR-ul – neînregistrat la tribunal – al lui Tăriceanu.

Nici despre un alt PNL-ist, Victor Paul Dobre, scăpat „la pachet” cu Borbely, în septembrie 2012 nu s-a mai sesizat DNA.

Alt deputat salvat Cosma – la Cameră, pentru care procurorii anticorupție ceruseră începerea urmăririi penale și încuviințarea arestării preventive, este dat uitării. DNA se ocupă acum de Udrea. Nu are nimic despre Vosganian sau – Doamne-ferește! -Tăriceanu.

Iohannis și Ponta se declară apărătorii Justiției

Cu tot discursul pro Justiție al lui Iohannis și Ponta, nu putem omite că Parlamentul majoritar USL-ist a făcut în 2012 scut pentru PNL-istul Mircea Diaconu, refuzând să pună în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă privind revocarea sa din funcţie, iar acesta și-a încheiat bine-mersi mandatul și acum este europarlamentar.

Dar să nu-l uităm nici pe Crin Antonescu: în cazul lui Diaconu știm cum a procedat, ca președinte al Senatului, dar în cazul lui Vosganian oare cum o fi votat atunci și acum, în calitate de senator?

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.