UPDATE 4! Uioreanu, Pogăcean şi Bene, după gratii. Vezi şpăgile

Horea Uioreanu, preşedintele liberal al CJ Cluj, şi cunoscutul om de afaceri clujean Vasile Pogăcean – şi el liberal -, precum şi alt om de afaceri, Ioan Bene, care a construit pista aeroportului din Cluj, au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie în această seară – primul pentru că a primit de la şpagă 15% din contractele pe care le-a dat celor doi, din banii publici. Mascaţii au percheziţionat în această dimineaţă locuinţele celor trei, dar şi biroul lui Uioreanu de la CJ Cluj, al lui Pogăceanu de la SC Sinai Comimpex SRL Iclod şi al lui Bene, membru AGA la SC Construcţii Napoca SA. Au fost ridicaţi şi aduşi apoi la sediul DNA Cluj, unde au fost audiaţi circa 6 ore, iar în această seară procurorii au emis pe numele lor ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Mâine vor fi prezentaţi instanţei Curţii de Apel Cluj, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

UPDATE 29 mai, ora 19.50: Uioreanu, Pogăcean şi Bene au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

UPDATE 29 mai: Uioreanu are madat de reţinere până în această seară la ora 21.11, iar Bene până la ora 21.52, interval până la care instanţa trebuie să dea o pronunţare în privinţa arestării lor preventive. Pogăcean va afla cu circa o oră mai devreme sentinţa. Iată faptele celor trei, potrivit DNA:

“În completarea comunicatelor nr. 668 şi 680 din 28 mai 2014, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele: 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a

– inculpatului UIOREANU HOREA DORIN, preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj (începând de la data de 28.05.2014, ora 21,11, până la data de 29.05.2014, ora 21,11)

– şi a inculpatului BENE IOAN, membru AGA în cadrul SC Construcţii Napoca SA (începând de la data de 28.05.2014, ora 21,52, până la data de 29.05.2014, ora 21,52).

În sarcina celor doi inculpaţi s-au reţinut: 

UIOREANU HOREA DORIN 
– 2 infracţiuni de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale) 
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (2 acte materiale) 
– complicitate la spălare de bani 

BENE IOAN 
– dare de mită în formă continuată (7 acte materiale); 
– fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma participaţiei improprii ca instigator potrivit (2 acte materiale pentru) 
– spălare de bani 

Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a rezultat că există probe şi date care conduc la suspiciunea rezonabilă, potrivit căreia: 

1. În perioada aprilie 2013-mai 2014, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile, remiterea cu titlu de mită a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de 15% din sumele alocate bugetar de Consiliul Judeţean Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de conducător la instituţiei judeţene să aloce sumele vizate de omul de afaceri.

După primirea în avans a unei prime tranşe în cuantum de 40.000 lei, în luna aprilie 2013, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, în luna mai 2013, sub semnătura sa, în calitate de preşedinte al CJ Cluj, a trimis Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Propunerea de alocare bugetară pentru finanţarea în continuare a unor lucrări prin OUG 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare rurală, în lista ataşată regăsindu-se şi lucrările contractate de SC Sinai Comimpex SRL.

Aşadar, preşedintele Consiliul Judeţean Cluj a inclus, pe lista beneficiarilor, primăriile Fizeşul Gherlii şi Câţcău, respectiv contractele pe care aceste primării le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL pentru care a solicitat alocarea de 1.175.000 lei, respectiv 200.000 lei, în detrimentul proiectelor derulate de alte comunităţi locale de la sate. În baza acestor propuneri, sumele au fost alocate, potrivit OG 28/2013, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

A doua alocare bugetară din anul 2013, tot în temeiul OUG 28/2013, a avut loc în octombrie, când societăţii Sinai Comimpex SRL i-au fost destinate prin alocări, sume de 846.000 lei la comuna Câţcău, 535.000 lei la comuna Iclod şi 418.000 lei la comuna Fizeşul Gherlii.

Aşadar, pentru anul 2013, urmare a demersurilor efectuate de preşedintele C.J. Cluj, prin mecanismul de alocare bugetară reglementat prin OUG 28/2013, SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totală de 3.174.000 lei.

Pentru anul 2014, potrivit celor convenite între preşedintele C.J. Cluj Uioreanu Horea Dorin şi inculpatul Pogăcean Vasile, pentru lucrări realizate de SC Sinai Comimpex SRL au mai fost alocate fonduri de 902.497 lei repartizată comunei Bonţida, pentru finalizarea contractului derulat între Sinai Comimpex SRL şi Primăria Bonţida, având ca obiectiv „Finalizare corp nou Liceul Tehnologic Răscruci”, precum şi suma de 545.000 lei repartizată comunei Fizeşul Gherlii, destinată plăţii arieratelor pentru contractul de „Asfaltare drumuri şi străzi comunale-arierate” derulat tot de SC Sinai Comimpex SRL.

Se reţine că, aferent tuturor acestor alocări bugetare, în perioada aprilie 2013-mai 2014, omul de afaceri Pogăcean Vasile a remis cu titlu de mită preşedintelui C.J. Cluj Uioreanu Horea Dorin suma totală de 174.500 lei, după cum urmează:

– în aprilie 2013 suma de 40.000 lei;

– la data de 23 mai 2013 suma de 5.000 lei;

– la data de 24 mai 2013 suma de 5.000 lei;

– în 3 iunie 2013 suma de 9500 lei;

– în 6 iunie suma de 4.500 lei

– în 5 septembrie 2013 suma de 5.000 lei

– în 9 ianuarie 2014 suma de 30.000 lei

– în 20 ianuarie 2014 suma de 10.000 lei

– în 24 februarie 2014 suma de 2.200 euro (echivalent a 10.000 lei)

– în data de 9 mai 2014 suma de 20.000 lei.

2. În cursul anului 2011, a fost încheiat contractul de lucrări între Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca RA, în calitate de achizitor şi asocierea SCC NAPOCA SA – SC ICCO SYSTEMS SRL- SC GEO ARC SRL, în calitate de executant, având ca obiect prima etapă de executare, finalizare şi întreţinerea lucrării „Pistă de decolare aterizare de 3.500 m şi suprafeţe de mişcare aferente” la un preţ de 32.436.982,99 euro, durata contractului fiind stabilită la 3 ani, respectiv până la 5 septembrie 2014. Finanţarea investiţiei urma a fi asigurată din bugetul judeţului.

Pe parcursul executării contractului, acesta a fost adiţionat cu un număr de 24 acte adiţionale care au crescut valoarea contractului până la suma totală de peste 42.000.000 euro.

Probaţiunea administrată în prezenta cauză a stabilit că, pe fondul cointeresării materiale a preşedintelui C.J. Cluj, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, omul de afaceri Bene Ioan deţinătorul societăţii de construcţii SC Napoca SA, a convenit cu acesta să realizeze în continuare lucrări din etapa a doua a proiectului, în sensul de a construi platforma de parcare aeronave Apron 4, în lipsa oricăror forme legale şi transparente de evaluare şi acordare a unei astfel de lucrări finanţate din bani publici, prin ignorarea principiilor concurenţei şi transparenţei stabilite de legiuitor prin OUG 34/2006 (în lipsa oricărei documentaţii, licitaţii, contractări).

Urmare a celor convenite, inculpatul Bene Ioan a dispus angajaţilor săi construirea platformei Apron 4, lucrare ce a fost demarată la finele lunii octombrie 2013 şi finalizată în luna martie 2014.

De asemenea, pentru a dispune alocări de resurse de la bugetul C.J. Cluj pentru plăţile efectuate la lucrările de la contractul menţionat, precum şi pentru alte proiecte aflate în derulare, tot cu finanţare de la bugetul judeţean, se reţine că, în perioada octombrie 2012- martie 2014, omul de afaceri Bene Ioan a remis preşedintelui CJ Cluj Uioreanu Horea Dorin suma totală de 278.000 lei, după cum urmează:

– în luna octombrie 2012 suma de 100.000 lei

– în martie 2013 suma de 40.000 lei

– în aprilie 2013 suma de 20.00 euro (echivalent a cca. 86.000 lei)

– la data de 8 septembrie 2013 suma de 5.000 euro (echivalent a cca. 22.000 lei)

– la data de 5 octombrie 2013 suma de 20.000 lei

– la data de 6 martie 2014 suma de 10.000 lei.

De asemenea, în cursul lunii mai 2014, omul de afaceri Bene Ioan a mai remis preşedintelui C.J. Cluj suma de 22.320 lei (echivalent a 5.000 de euro), sumă ce a reprezentat achitarea unui contract având ca obiect un sondaj de opinie comandat de edilul judeţului în contextul campaniei electorale privind alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.

Probaţiunea dosarului a stabilit că, pentru a disimula mita primită, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, la înţelegere cu Bene Ioan, a solicitat reprezentantului societăţii ce a efectuat sondajul de opinie, încheierea fictivă a unui contract cu SC Napocamin SRL deţinută de omul de afaceri Bene Ioan, sens în care au fost întocmite în fals, contractul nr. 1.8/12.05.2014 precum şi factura fiscală nr. 034/23.05.2014 ce purta asupra sumei de 22.320 lei.

Practic, prin încheierea actelor false s-a încercat disimularea adevăratei convenţii între părţi, acte menit să ascundă adevărata natură a provenienţei a banilor, cunoscând că acesta constituie obiect al infracţiunilor corelative de dare şi luare de mită.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea S.R.I. Cluj. 

Inculpaţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentaţi la Curtea de Apel Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”

UPDATE 22.10: Omul de afaceri Ioan Bene a fost şi el reţinut de DNA.

UPDATE ora 22.00: DNA Cluj anunţă că şi Uioreanu a fost reţinut pentru 24 de ore, iar procurorii vor cere arestarea lui preventivă.

Redăm integral comunicatul remis de DNA în această seară:

“În completarea comunicatului nr 668 din data de 28 mai 2014, Biroul de Informare şi relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele: 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale față de următoarele persoane: 

1. UIOREANU HOREA DORIN, preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor concurente de: 
– 5 infracţiuni de luare de mită, dintre care 2 în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale) 
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (2 acte materiale) 
– complicitate la spălare de bani 

2. POGĂCEAN VASILE, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor concurente de: 

– două infracţiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 2 acte materiale) 

În cauză, există indicii concrete privind săvârşirea de către suspectul Uioreanu Horea Dorin, preşedinte al CJ Cluj, de către inculparul Pogăcean Vasile, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL, precum și de către alte persoane, a unor fapte de corupţie, în contextul alocării unor resurse bugetare de la bugetul Consiliului judeţean Cluj pentru plata unor contracte finanţate de instituţia judeţeană, respectiv pentru încheierea de noi contracte sau acte adiţionale la acestea, pentru organizarea de licitaţii trucate, scopul urmărit fiind de a obţine foloase materiale necuvenite.

Din probele de la dosar rezultă că, în perioada aprilie 2013-mai 2014, suspectul Uioreanu Horea Dorin a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile remiterea, cu titlu de mită, a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de conducător la instituţiei judeţene să aloce sumele vizate de omul de afaceri.

După ce a primit, în avans, o primă tranşă în cuantum de 40.000 lei, Uioreanu Horea Dorin, în lunile mai şi octombrie 2013, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune.

Aşadar, pentru anul 2013, urmare a demersurilor efectuate asupra preşedintelui CJ Cluj, prin mecanismul de alocare bugetară reglementat prin OUG 28/2013, SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totală de 3.174.000 lei.

Pentru anul 2014, potrivit celor convenite între preşedintele CJ Cluj Uioreanu Horea Dorin şi omul de afaceri Pogăcean Vasile, pentru lucrări realizate de SC Sinai în comunele Bonţida şi Fizeşul Gherlii au mai fost alocate, în mod preferenţial, fonduri de la bugetul Consiliului Judeţean Cluj în cuantum total de 1.447.497 lei.

Aferent tuturor acestor alocări bugetare, în perioada aprilie 2013-mai 2014, omul de afaceri Pogăcean Vasile a remis cu titlu de mită lui Uioreanu Horea Dorin suma totală de 174.500 lei.

Celor două persoane Pogăcean Vasile și Uioreanu Horea Dorin li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect şi acuzaţiile conform prevederilor art. 307 Cod de procedură penală iar, ulterior, cea de inculpat în cazul primului menționat, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 28 mai 2014, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Pogăcean Vasile, urmând ca acesta să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Curtea de Apel Cluj.

În cauză se efectuează acte de urmărire și față de alte persoane decât cele deja menționate. 
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. 

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate şi informativ din partea Serviciului Român de Informaţii”. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.